Finantari imobiliare pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii

BUCURESTI - 12 aprilie 2005

Comunicat tip General in Afaceri

Din dorinţa de consolida rolul activ, util şi de reală agregare al Unimpresa pentru societăţile italiene prezente în Romania, filiala Bucureşti a organizat pe 6 aprilie a.c. seminarul cu tema “Finanţări Imobiliare pentru întreprinderile mici si mijlocii”

Finantari imobiliare pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii

Evenimentul a fost precedat de o conferinţă de presă, susţinută de Marco Tempestini, Preşedintele Unimpresa România şi de Stefano Albarosa, consilier în cadrul filialei Unimpresa Bucuresti. Partenerii evenimentului au fost Deleanu Attorneys at Law, HVB Bank Romania, Cefin Romania Real Estate, Marcora SpA, Asigest Sa.
Concluzia a fost aceea că întreprinzătorii italieni îşi vor extinde investiţiile pe piaţa imobiliară românească. “România este o platformă logisticã importantã care face conexiunea cu multe alte ţări, fapt pentru care investiţiile italiene în sectorul imobiliar se vor extinde în cât mai multe zone ale ţării”, a apreciat Marco Tempestini, presedintele Unimpresa România. Conferinta a pus faţă în faţă o serie de investitori italieni în acest domeniu cu reprezentanţii HVB Bank România, cu firme de brokeraj imobiliar şi cu birouri de avocatură. “Finanţarea proiectelor, în general, şi a celor imobiliare în special, se realizează cel mai uşor cu băncile din ţările în care activeazã firmele italiene. Pentru investitiile imobiliare, proiectele se expertizează pe teren, deci, în pofida dobânzilor mai ridicate din România, încercăm sã stabilim parteneriate cu marii finantatori din sectorul bancar românesc'', a spus Marco Tempestini. In prezent, pe o piaţă imobiliară estimatã la sfârşitul anului 2004 cu investitii de circa 1,2 miliarde euro, italienii s-au impus pe segmentul construcţiilor de birouri si pe cel rezidenţial, atât în Bucuresti, cât şi în zona de vest a ţării şi în Moldova. Pentru 2005, este prevăzută o creştere cu până 50 la sutã a investitiilor în imobiliar, firmele italiene dorind să ocupe una din primele poziţii, au apreciat membrii Unimpresa România. Una din cele mai mai probleme pentru firmele de construcţii italiene din România este lipsa firmelor de proiectare româneşti sau europene. Construcţiile din România au multe caracteristici similare celor din SUA, unde se utilizează preponderent structurile metalice, a apreciat Leonardo Rossi, director general al societăţii Marcora Construcţii. "Construcţiile din România sînt puternic influenţate de stilul american, cu o anumită arhitecturã, se pune foarte mult accent pe structurile metalice, neacordându-se destula atenţie durabilităţii unei construcţii", a declarat Rossi. Directorul Marcora Construcţii a precizat că situaţia se datorează absenţei arhitecţilor europeni de pe piaţa românească, unde lucreazã, în schimb, un numar mare de arhitecţi americani. Rossi a menţionat ca unul dintre cele mai atractive sectoare pentru companiile italiene este reprezentat de domeniul imobiliar. Principala destinaţie a investiţiilor imobiliare italiene a vizat sectorul rezidenţial si spaţiile de birouri, în timp ce spaţiile comerciale nu au fost considerate atractive. Oamenii de afaceri italieni apreciază că în România rata de profitabilitate în acest domeniu se situează la circa 10%, nivel greu de atins în Peninsula. Companiile italiene au investit anul trecut în România peste 538 milioane de dolari.
Lucrarile seminarului “Finanţări Imobiliare pentru întreprinderile mici şi mijlocii” au fost deschise de Excelenţa Sa Stefano Ronca, Ambasadorul Italiei la Bucuresti. Stefano Ronca a apreciat alegerea temei, considerând că este vorba de un aspect esenţial in consolidarea relaţiilor economice româno-italiene. Ambasadorul Italiei a mai spus ca agregarea societăţilor italiene care operează in Romania este un proces necesar. In intervenţia din cadrul seminarului, Marco Tempestini, Presedintele Unimpresa Romania, a reafirmat rolul Asociaţiei in sprijinirea societăţilor cu capital italian din Romania, mentionând în acest sens dialogul Unimpresa cu autorităţile române. Tempestini a apreciat ca in prezent România reprezintă o piaţă puternică şi foarte importantă, care oferă mai oportunităţi de investiţii. La seminar au intervenit şi Renato Secoli, presedintele filialei Unimpresa Bucuresti, Vasile Deleanu de la Biroul Deleanu Attorneys at Law, Giancarlo Andreella, responsabil Italian Desk in cadrul HVB Bank Romania, George Margescu, administrator delegat Cefin Romania Real Estate, Leonardo Rossi, administrator delegat Marcora SpA, Antonio Souvannasouk, administrator delegat Asigest Sa.
Unimpresa Romania răspunde cererii de reprezentare formulată de investitorii italieni prezenţi in Romania, precum şi de autorităţile române care, datorită numărului mare de societăţi cu capital italian, au dorit un interlocutor unic si reprezentativ. Unimpresa a luat fiinţă pe 24 iulie 2003, la initiaţiva Fundaţiei Sistema Italia Romania şi număra astăzi 250 de membri şi 5 sedii operative (Bucuresti, Timisoara, Cluj, Oradea, Iasi). Scopul Unimpresa este acela de a reprezenta societăţile italiene care operează pe întreg teritoriul României. Principalul serviciu pe care Unimpresa îl oferă membrilor săi este reprezentarea în faţa tuturor instituţiilor şi la toate nivelurile, pentru a sprijini buna functionare a societăţilor italiene. Pe 27 ianuarie a.c. conducerea Confederaţiei Generale a Industriei Italiene (Confindustria) a hotărât să includă şi să recunoască oficial Unimpresa printre asociaţiile care aderă la acest sistem. Astfel, Unimpresa a devenit prima filială din străinătate. O procedură similara este în curs şi în ceea ce priveşte relaţia dintre Unimpresa si Confederaţia Generală a Agriculturii Italiene (Confagricoltura).
Distribuţia investiţiilor italiene în România are anumite particularităţi: pe lângă numărul mare de societăţi concentrate in Bucuresti si in zonele adiacente, capitalul italian este puternic reprezentat in judetele Timis, Oradea si Cluj. Principala caracteristică a investiţiilor italiene constă în prezenţa întreprinderilor mici şi mijlocii. 52,4% dintre investiţii sunt în domeniul industriei, 14,3% în agricultură şi 15,9% în consultanţă pentru servicii profesionale. In ceea ce priveşte industria, principalele domenii de activitate sunt sectorul textil, producţia de încălţăminte şi prelucrarea lemnului. Italia este principalul partener comercial al României. Anul trecut volumul schimburilor comerciale bilaterale a depăşit 8 miliarde de euro. La Registrul Comerţului Român sunt înscrise 16.700 de societăţi cu capital italian. Astfel, din cele aproximativ 8800 de companii cu capital italian care au depus in 2004 bilantul la Registrul Comertului Român, 1.031 au afaceri în sectorul imobiliar, a spus Leonardo Rossi la seminarul “Finanţări Imobiliare pentru intreprinderile mici si mijlocii”.

Despre ADV Communication

finantari imobiliare
ADV Communication
Magura Vulturului n. 27, Sector 2, Bucuresti
Tel. +40-21-2506048 / 2506098
Fax +40-21-2505948

info@advcommunication.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/adv-communication/finantari-imobiliare-pentru-intreprinderile-mici-si-mijlocii