Lansare incendiară de film

BUCURESTI - 27 ianuarie 2005

Comunicat tip General in Arta & Entertainment

Vineri, 28 ianuarie 2005, Ora 19.45 va avea loc premiera filmului
„OAMENII FOCULUI”
(„LADDER 49”)
distribuit în România de GLOB COM MEDIA
şi avînd în rolurile principale pe
JOHN TRAVOLTA şi JOAQUIN PHOENIX.

„OAMENII FOCULUI” constituie un omagiu adus curajului şi spiritului de sacrificiu al pompierilor de pretutindeni.

În cadrul campaniei de lansare a filmului va fi organizat un eveniment special la Cinematograful PATRIA din Capitală, unde va avea loc Premiera de Gală a filmului, la care au fost invitate numeroase personalităţi ale vieţii culturale si politice.
Cu acest prilej, începînd de la ora 19.30 Brigada de Pompieri „Dealu’ Spirii” din Bucureşti va realiza în faţa cinematografului un spectaculos exerciţiu de virtuozitate menit a demonstra celor prezenţi că pompierii români nu sunt cu nimic mai prejos decît celebrii lor colegi americani.

Despre AGENTIA CHAMPIONS

În limita locurilor disponibile, spectatorii vor avea acces la eveniment şi la Spectacolul de Gală pe baza biletelor care s-au pus deja în vînzare la Cinematograful PATRIA din Bucureşti.
Important pentru mass-media:
Accesul la acest eveniment şi în sala de spectacol se va face numai pe bază de acreditare obţinută de la AGENŢIA CHAMPIONS – persoană de contact CONSTANTIN FUGAŞIN
champions@rdsnet.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/agentia-champions/lansare-incendiara-de-film