Fuziune strategică ANIS - ARIES

BUCURESTI - 27 iunie 2007

Comunicat tip General in IT&C

ANIS şi ARIES au decis să fuzioneze pentru a realiza o asociaţie puternică şi reprezentativă la nivelul industriei. Avantajele acestei uniuni se vor resimţi la nivelul companiilor pe termen scurt, prin creşterea portofoliului de servicii de care vor putea beneficia în calitate de membri, şi pe termen lung, cu efect strategic.

Liviu Dan Drăgan (Preşedinte ANIS) şi Radu Georgescu (Presedinte ARIES) îşi propun să definitiveze cât mai curând procesul concret de realizare a uniunii celor două asociaţii şi să rezolve detaliile organizatorice ale operaţiunii de fuziune, astfel încât aceasta să fie finalizată în următoarele luni.
“În cadrul ultimei adunări generale a ANIS, care a avut loc în luna mai a acestui an, am primit mandat de la membrii asociaţiei de a lucra împreună cu ARIES la fuziunea celor două entităţi. Sperăm ca această unire să se întâmple într-un interval de 6-9 luni”, declară Liviu Dan Drăgan, Preşedinte ANIS.
“Credem cu tărie, atât eu cât şi ceilalţi membri din consiliul director al ARIES, ca o entitate unică, rezultată din unirea ARIES cu ANIS, va avea o putere mai mare, o influenţă mai mare şi va reprezenta mai bine interesele companiilor din domeniu”, adaugă Radu Georgescu, noul preşedinte a ARIES.
Proiectele aflate în derulare în momentul de faţă vor fi preluate şi continuate iar planul de acţiuni al noii organizaţii va fi comunicat ulterior fuziunii.

Despre ANIS

Despre ANIS – www.anis.ro
Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii - ANIS reprezintă producătorii de software şi furnizorii de servicii asociate din România.
Prin acţiunile sale, ANIS contribuie la afirmarea României ca unul din liderii regionali în producţia de software şi ca un exportator mondial recunoscut de produse şi servicii software de înalt standard internaţional. ANIS îşi propune să fie un punct de referinţă asupra oricărei informaţii despre industria de software din România.

Vera Ularu, Responsabil Comunicare, Tel. 0749.079.536 .
v.ularu@anis.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/anis/fuziune-strategica-anis-aries