Asociația Marilor Rețele Comerciale din România și Asociația GS1 România recomandă rețelelor de retail modern implementarea Codului de Bune Practici în Domeniul Scanării

BUCURESTI - 13 ianuarie 2009

Comunicat tip General in Afaceri

Marile rețele de retail modern sunt invitate să-și certifice identitatea Prețului Afișat la raft cu Prețul Plătit la casă

Asociațiile profesionale AMRCR și GS1 Romania, din care fac parte mari rețele de retail modern din țara noastră, au analizat cauzele apariției unor situații izolate de neconcordanțe în defavoarea clienților între prețurile plătite la casele de marcat și cele afișate la raft.

Concluzia acestei analize comune o reprezintă faptul că aceste situații apar, cel mai adesea, din cauza erorilor umane și privesc urmarirea defectuoasă a standardelor și procedurilor de lucru atât pe lanțul de distribuție, cât și în interiorul magazinelor.

AMRCR și GS1 Romania au comunicat membrilor recomandarea fermă de aderare la Programul Național prin care Asociația GS1 Romania gestionează Codul de Bune Practici în Domeniul Scanării. Acest Cod de Bune Practici a fost creat în 2006, pe baza experiențelor similare de la nivel internațional și prin înglobarea de contribuţii ale companiilor membre GS1 România și urmărește punerea în practică a sloganului „Prețul Afișat este Prețul Plătit„.

AMRCR și Asociația GS1 Romania consideră că implementarea Codului de Bune Practici în Domeniul Scanării în mod voluntar în magazinele marilor comercianți din România asigurã un grad ridicat de încredere a clienţilor în operarea şi gestionarea cu eficienţã a identificării automate a produselor prin coduri de bare și minimizează posibilitățile de apariție a diferențelor de preț în defavoarea clienților.

Asociațiile profesionale AMRCR și GS1 Romania au convingerea că aderarea la Programul Național prin care Asociația GS1 Romania gestionează Codul de Bune Practici în Domeniul Scanării, reprezintă un instrument eficace de promovare a unui comerț modern și responsabil în rândul consumatorilor, de optimizare a eforturilor actorilor din acest domeniu de a trata cu maximă corectitudine clienții, inclusiv în materie de preț și de evitare a situațiilor nedorite din partea consumatorilor în această privință.

Până la acest moment, Praktiker România SRL, METRO Cash & Carry Romania SRL și SELGROS CASH&CARRY SRL, membri ai celor două asociații profesionale, au implementat voluntar Codul de Bune Practici în Domeniul Scanării.

Documentele ce susţin politica de administrare a acestui Program sunt publice și pot fi consultate la adresa web: http://www.gs1.ro/gs1-web/prg_sect_protectia_consumatorului.do

Asociația GS1 Romania: Ciprian IOSEP, Președinte
Asociația Marilor Rețele Comerciale din Romania: Dan Viorel ȘUCU, Președinte

Despre Asociatia GS1 Romania

GS1 inseamnă Global Standard One - cea mai importantă organizaţie globală ce dezvoltă şi administrează standarde pentru identificare, codificare şi comunicaţii în domeniul lanţurilor de distribuţie. Lanţurile de distribuţie se regăsesc în viaţa oricărui sector economic, făcând ca standardele GS1 sa fie multisectoriale şi multiindustriale. GS1 înseamnă coduri de produs GTIN (Global Trade Item Number), reprezentate în coduri de bare (EAN-13), tag-uri RFID, conţinând EPC (Electronic Product Code), coduri de locaţie GLN (Global Location Number) pentru identificarea partenerilor în comerţul electronic, precum şi multe altele. Toate acestea în scopul de a permite companiilor şi/sau instituţiilor, la nivel naţional sau internaţional, să vorbească acelaşi limbaj de afaceri!

Principalele 2 atribute definitorii ce asigură succesul mondial al utilizării Sistemului de Standarde GS1 sunt: UNICITATEA codificatorilor şi GLOBALITATEA sistemului. GS1 Romania – Organizaţie membră a GS1 Europe şi GS1 Global, a înregistrat utilizatorul de prefix cu numărul 3500 în România. Aşadar, în al 15-lea an de activitate, cu peste 3500 de companii româneşti deţinând prefix internaţional GS1, construind proiecte de utilitate pentru comunitatea de afaceri din România, Organizaţia Naţională pentru Codificarea Articolelor, Serviciilor şi Locaţiilor- GS1 Romania, rămâne partenerul cel mai important pentru firmele româneşti în domeniul standardelor de identificare, codificare şi comunicaţii electronice pentru lanţurile de distribuţie.

O lume.
Un limbaj global al afacerilor.
GS1 Romania
Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România, Şos. Fabrica de Glucoză 21 sector 2, Bucureşti
T: 021/242.10.43, F: 021/242.88.65, E:contact@amrcr.ro,
Asociatia GS1 Romania, Bd. Aviatorilor, Nr. 50 A, Sector 1, Bucuresti
office@gs1.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-gs1-romania/asociatia-marilor-retele-comerciale-din-romania-si-asociatia-gs1-romania-recomanda-retelelor-de-retail-modern-implementarea-codului-de-bune-practici-in-domeniul-scanarii