Asociatia Translating for Humanity

Asociatia Translating for Humanity


Descrierea companiei Asociatia Translating for Humanity

Translating for Humanity este o asociație non-profit care oferă servicii de traducere pacienților aflați în stadiu de boală avansat și care caută expertiză medicală în afara granițelor, sau care au apelat la servicii medicale în străinătate și au nevoie de traduceri pentru decontarea cheltuielilor la Casa de Asigurări de Sănătate.

Translating for Humanity este o asociaţie mică, dar cu oameni inimoşi şi dedicaţi cauzei în care credem cu tărie. Voluntariatul este chintesenţa activităţii noastre. Prin serviciile probono realizate de voluntarii fundaţiei oferim traduceri gratuite pacienţilor aflaţi în stadiu avansat de boală, și care caută expertiză medicală în afara granițelor, sau care au apelat la servicii medicale în străinătate și au nevoie de traduceri pentru decontarea cheltuielilor la Casa de Asigurări de Sănătate. Misiunii noastre i s-au alăturat aproape 100 de voluntari traducători dar şi case de traduceri, parteneri şi colaboratori de nădejde. Unicitatea asociaţiei - suntem singura asociaţie cu acest obiect de activitate din România - face ca multe asociaţii şi fundaţii din România să apeleze la ajutorul nostru pentru traducerea documentelor medicale ale beneficiarilor acestor asociaţii. Mai multe detalii aici: https://translatingforhumanity.com

Comunicate Asociatia Translating for Humanity :

Vezi toate comunicatele companiei Asociatia Translating for Humanity.