Raliul Japoniei sau Citroen continua drumul spre Glorie

BUCURESTI - 6 septembrie 2004

Comunicat tip General in Sport

Raliul Japoniei a marcat un capitol nou în povestea de dragoste dintre Citroën şi Orientul Îndepărtat. La peste şapte decenii după Croaziera Galbenă şi 12 ani după succesul din Paris-Pekin, constructorul francez se face remarcat şi în Insula Hokkaido, punctând cu ambele maşini în prima ediţie mondială a Raliului Japoniei.


Raliul Japoniei sau Citroen continua drumul spre Glorie

Aflate la prima evoluţie în Ţara Soarelui Răsare, echipajele formate din Sebastien Loeb / Daniel Elena şi Carlos Sainz / Marc Marti şi-au adus cele două Xsara WRC pe locurile doi şi respectiv cinci ale clasamentului general. În clasamentul piloţilor, Loeb şi-a mărit astfel avantajul faţă de cel mai apropiat adversar, cele 30 de puncte constituind o zestre liniştitoare pentru ultima parte a sezonului. Sainz ajunge şi el la un total de 50 de puncte, situându-se la doar patru lungimi de ocupantul locului secund, Petter Solberg. Graţie acestui rezultat, Citroën pleacă din Japonia cu 12 puncte şi ajunge să contabilizeze un avans de 35p faţă de echipa aflată pe locul secund în competiţia constructorilor.

Într-un raliu considerat dificil de Guy Fréquelin, Sebastien Loeb a adoptat două strategii diferite. În debut, liderul campionatului a mers pe "calea Samuraiului" şi a încheiat prima zi pe locul secund. Asta deşi a evoluat în postura de deschizător, curăţind practic traseul pentru urmăritori. Ulterior, când a realizat că victoria nu-i este la îndemnână, Seb' a adoptat "calea Înţeleptului" şi s-a mulţumit să-şi apere poziţia cucerită. "Evident că sunt foarte fericit," a declarat pilotul francez. "Este al treilea loc secund din acest sezon şi cred că finalul se anunţă promiţător. În ceea ce priveşte raliulm probele speciale mi-au plăcut chiar dacă sunt relativ înguste. Singura dificultate a constat în schimbarea brutală de ritm, recunoaşterile efectuate la viteză redusă lăsând loc evoluţiei cu pedala de acceleraţie la fund. Raliul mai poate fi îmbunătăţit, mai ales la capitolul sectoarelor de legătură care sunt foarte lungi."

Carlos Sainz a avut un raliu ceva mai dificil. El a utilizat reglaje diferite în cele trei zile, încercând să găsească soluţia cea mai eficientă. Iar cele trei scratch-uri au demonstrat că Sainz a ajuns aproape de combinaţia perfectă. "A fost un raliu cu probleme. Într-o competiţie de acest gen ai nevoie de încredere totală şi nu trebuie să faci nici o greşeală. Mă bucur pentru rezultatul echipei şi sunt mândru de rolul pe care îl joc în acest angrenaj..."

Raliul Japoniei / Clasament final

1.P.Solberg / P.MillsSubaru Impreza3h43m50,6s
2.S.Loeb / D.ElenaCitroën Xsara+ 1m13,3s
3.M.Märtin / M.ParkFord Focus+ 1m43,3s
4.M.Grönholm / T.RautiainenPeugeot 307+ 2m17,9s
5.C.Sainz / M.MartiCitroën Xsara+ 2m31,0s
6.H.Rovanperä / R.PietiläinenPeugeot 307+ 7m26,2s
7.M.Hirvonen / J.LehtinenSubaru Impreza+ 9m06,5s
8.A.Warmbold / G.PriceFord Focus+ 18m14,7s
9.T.Arai / T.SircombeSubaru Impreza WRX+ 18m15,4s


Victorii Probe Speciale:
P.Solberg 11; S.Loeb 6; M.Grönholm 4; C.Sainz 3; M.Märtin 2; F.Duval 1.


Clasamentul Campionatului Mondial de Raliuri (după 11 etape)

Constructori:
Citroën 137p; Ford 102p; Subaru 77p; Peugeot 73p; Mitsubishi 17p.

Piloţi:
S.Loeb 84p; P.Solberg 54p; M.Märtin 53p; C.Sainz 50p; M.Grönholm 47p; F.Duval 39p; M.Hirvonen 21p; H.Rovanperä 17p; J.Tuohino 16p; F.Loix 7p; D.Carlsson 6p; G.Panizzi 6p; C.Robert 4p; M.Stohl 3p; J.Paasonen 3p; H.Solberg 3p; L.Perez Companc 3p; T.Gardemeister 3p; J.Välimäki 2p; A.Ginley 2p; A.Warmbold 2p; M.Campos 1p; O.Burri 1p; A.Vovos 1p; G.Pozzo 1p.



Despre Automotive Trading Services SRL

Automotive Trading Services este importator oficial Citroen pentru Romania. In gama Citroen sunt incluse urmatoarele modele: Citroen C2, C3, C3 Pluriel, Xsara, Xsara Picasso, C8, Berlingo Multispace si vehicule utilitare: Berlingo Furgon, Jumpy si Jumper.
Monica Jitariuc
021- 233 09 17
ats@ats.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/automotive-trading-services-srl/raliul-japoniei-sau-citroen-continua-drumul-spre-glorie