“Creșterea plantelor în deșert”, “Purificarea apei oceanelor” și “Privește-ți umbra” – noi provocări la Casa Experimentelor începând din octombrie

BUCURESTI - 12 septembrie 2016

Comunicat tip General in Educatie / Cultura, ONG, CSR

Aproape jumătate - 41.3% - din suprafața pământului este alcătuită din zone deșertice. Cu toate acestea, 2 miliarde de oameni locuiesc acolo și cultivă peste 45% dintre culturile agricole de pe întreg Globul. Cum este posibil traiul și creșterea plantelor în astfel de condiții neprielnice, când pentru a produce o felie de pâine sunt necesari 48 de litri de apă, pentru un măr – 82 de litri, iar pentru o bucată de ciocolată peste 1720 de litri? Aceasta este doar una dintre întrebările la care Casa Experimentelor invită vizitatorii cu vârsta peste 5 ani să găsească răspunsuri, în cadrul unei serii de experimente ghidate (workshopuri), începând cu luna octombrie a acestui an.

Casa Experimentelor

Casa Experimentelor

 “Casa Experimentelor este locul care m-ar fi convins probabil în primii ani de școală, sau chiar și mai târziu, să aleg o altă profesie, cea de cercetător, inginer, medic sau matematician, iar reacția celor mai tineri dintre vizitatori îmi confirmă convingerea: dacă atunci când intră în expozitie sunt timizi și se simt neîndemânatici, la plecare, după ce au explorat timp de câteva ore tot ce le oferă acel spațiu, 90% dintre ei vor să se facă cercetători” 

Diana Ursachi, Manager Comunicare și Relații Publice

Pe parcursul acestora, vizitatorii vor avea ocazia să descopere cum poate fi păstrată apa în solul nisipos al deșertului, pentru a fi absorbită de rădăcinile plantelor, și cum poate fi purificată pentru a deveni potabilă. Ambele experimente sunt extrem de interesante și pentru noi, cei care locuim în zona temperată, și care, din cauza poluării și a schimbărilor climatice, asistăm treptat la deșertificarea unor zone precum cele din Dobrogea sau la transformarea apei mărilor și oceanelor în apă potabilă, prin desalinizare, pentru a compensa debitul scăzut al râurilor și izvoarelor. În plus experimentul “Vulcanul din casă” ilustrează într-un mod captivant reacția acid-bază, reacție care stă la baza multor procese chimice importante. Acest experiment ajută și la dezvoltarea creativității copiilor utilizând în mod inedit substanțe pe care le avem în gospodărie: bicarbonat de sodiu (agent de afânare în patiserie) și acid acetic (binecunoscutul oțet).

 

Alături de workshop-urile care au în centru apa, vizitatorii sunt invitați să descopere principii de bază din domeniul fizicii, chimiei, biologiei și matematicii cu ajutorul a zeci de experimente simple dar ingenioase. Între acestea, “Privește-ți umbra”, un experiment ce se bazează pe vopsea fotosensibila, va stârni cu siguranță curiozitatea vizitatorilor față de substanțele care pot să capteze pentru câteva clipe umbra unei persoane înainte să revină la starea inițială. Ca si celelalte noi activități, experimentul “Privește-ți umbra” va fi disponibil din luna octombrie, toate acestea fiind posibile datorită sprijinului companiei BASF, care încurajează invățarea interactivă și descoperirea, prin joacă, a universului fascinant al chimiei.

 

“Casa Experimentelor este locul care m-ar fi convins probabil în primii ani de școală, sau chiar și mai târziu, să aleg o altă profesie, cea de cercetător, inginer, medic sau matematician, iar reacția celor mai tineri dintre vizitatori îmi confirmă convingerea: dacă atunci când intră în expozitie sunt timizi și se simt neîndemânatici, la plecare, după ce au explorat timp de câteva ore tot ce le oferă acel spațiu, 90% dintre ei vor să se facă cercetători”, subliniază Diana Ursachi, Manager Comunicare & Relații Publice la BASF.

 

„BASF a arătat încă odată, prin sprijinirea Casei Experimentelor, că prețuiește educația și mai ales formele de educație complementare școlii tradiționale. Pentru Casa Experimentelor, acest parteneriat reprezintă un pas important în procesul de dezvoltare și diversificare a exponatelor și workshop-urilor pe care le vom putea oferi publicului larg din octombrie 2016. Reprezintă, de asemenea, o confirmare a actului educațional de calitate pe care îl facem împreună cu și pentru vizitatorii noștri. BASF a văzut acest lucru și suntem recunoscători pentru sprijinul pe care ni l-a oferit pentru a duce mai departe acest proiect amplu, dedicat tuturor celor care vor sa exploreze științele exacte într-un cadru interactiv,” a subliniat Gabriela Ionescu, Director General - Casa Experimentelor.

 

Despre Casa Experimentelor

 

Casa Experimentelor este primul centru ştiinţific non-profit din România înființat de Asociația pentru Formare și răspunde problemelor legate de declinul interesului elevilor faţă de ştiinţă, învăţare, oferind oportunitatea de învăţare extraşcolară într-un mediu informal.

Este o grupare de exponate ştiinţifice instalate permanent, realizate în scopul de a învăţa despre ştiinţă în timp ce vizitatorii se „joacă” cu ele.  Este de fapt un centru ştiinţific cu un concept inovativ de învăţare despre ştiinţă într-un mod informal. 

 

Conceptul de bază al Casei Experimentelor este de a valorifica tendinţa copiilor de a se juca, mai mult decât de a citi. Experimentele interactive variate vor crea contextul în care va fi posibilă experimentarea personală a fenomenelor şi explorarea unor situaţii noi şi de a pune întrebări. De fapt, principiul este de „a învăţa făcând” într-o manieră distractivă.

 

Despre BASF

 

La BASF, noi creăm chimie pentru un viitor durabil. Îmbinăm succesul profesional, cu protecția mediului și responsabilitatea socială. Cei aproximativ 112,000 de angajați ai Grupului BASF contribuie la succesul clienților noștri în aproape toate domeniile și în majoritatea țărilor de pe Glob. Din portofoliul nostru fac parte cinci segmente: Produsele chimice; Produsele de îmbunătățire a performanței, Materialele și soluțiile funcționale, Soluțiile în domeniul agriculturii, precum și Petrol și gaze. În 2015 cifra de afaceri a BASF a fost de 70 milliarde EUR. Acțiunile BASF sunt cotate la bursele din Frankfurt (BAS), Londra (BFA) și Zurich (AN). Informații suplimentare despre BASF sunt disponibile pe internet la adresa www.basf.com.

Despre Basf

La BASF, noi cream chimie si facem acest lucru de peste 150 de ani. Cu ajutorul stiintei si inovatiei, ne ajutam clientii din aproape toate industriile sa faca fata cerintelor curente si viitoare ale societatii.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/basf/cresterea-plantelor-in-desert-purificarea-apei-oceanelor-si-priveste-ti-umbra-noi-provocari-la-casa-experimentelor-incepand-din-octombrie