The Plan – prima solutie de previziuni financiare pentru antreprenori

BUCURESTI - 16 martie 2011

Comunicat tip Administrativ / Management in Afaceri, Finante / Contabilitate, IT&C

La începutul lunii martie a fost lansat The Plan, prima aplicaţie pentru realizarea planurilor de afaceri din România destinată antreprenorilor. Aceasta se adresează celor care doresc să concretizeze un business plan profesionist, atât pentru evaluarea rentabilităţii unei afaceri, cât şi pentru prezentarea acestuia unui potenţial finanţator. De asemenea, The Plan poate fi folosit şi de către afacerile mici şi mijlocii ce doresc să-şi reevalueze estimările financiare pe termen mediu şi scurt. Aplicaţia este disponibilă la adresa incifre.ro/theplan.

The Plan – prima solutie de previziuni financiare pentru antreprenori
 “Programul The Plan este unul din cele mai facile instrumente de management financiar al afacerii atât în stadiul de iniţiere a acesteia, pentru a valida viabilitatea sa economică cât şi pe parcursul derulării ei ca instrument de ghidare a afacerii. Datorită tutorialelor excepţional executate, programul poate fi rapid utilizat chiar şi de către antreprenori fără pregătire economică. Burcash recomandă astfel folosirea softului The Plan pentru orice nivel de dezvoltare a afacerii.” 

Eusebiu Burcaș Trainer financiar Senior partner, Burcash – managementul banilor

Interesul pentru înfiinţarea de noi afaceri este în continuă creştere în România, în special în rândul tinerilor. The Plan a fost menit să fie un sprijin real pentru persoanele care doresc să-şi pornească o afacere, în aproape orice domeniu. Conţinutul şi funcţiile aplicaţiei concentrează o experienţă de peste 3 ani în elaborarea de planuri de afaceri pentru proiecte dintr-o gamă largă de domenii precum HORECA, IT&C, construcții, infrastructură, industria auto, retail, servicii medicale, industria alimentară și alte domenii, în valoare totala de peste 45 milioane de euro. De asemenea, in dezvoltarea aplicatiei s-a tinut cont si de nevoile antreprenorilor in ceea ce priveste structura şi relevanţa informaţiilor oferite de planul de afaceri.

The Plan conţine nu doar aplicaţia de previziuni finaciare, ci şi un set de tutoriale video care îndrumă utilizatorul pas cu pas în elaborarea planului de afaceri, prin explicaţii şi exemple pe inţelesul tuturor. Acest lucru permite oricui să-şi planifice uşor afacerea şi să inţeleagă mecanismele financiare din spatele acesteia. Practic nu este nevoie ca utilizatorul sa aiba cunostinte contabile.

De asemenea, un alt avantaj este cel al preţului. Contractarea unui consultant specializat în domeniu presupune un cost de cel puţin 10 ori mai mare şi oferă acelaşi rezultat.  Astfel, folosind The Plan, un antreprenor economiseşte bani şi timp, învăţând simultan cum funcţionează o afacere din punct de vedere financiar. 

The Plan este prima soluţie profesională de previziuni financiare din Romania destinată oricărei persoane cu o idee de afacere, nu doar specialiştilor. Plecând de la un set de ipoteze stabilite de utilizator, cum ar fi veniturile estimate, investiţia necesară etc., aplicaţia face automat toate calculele necesare şi oferă un set complet de rapoarte financiar-contabile: cont de profit și pierdere, bilanț, cashflow și indicatori economico-financiari. Bineînţeles, calculele respective cuprind şi determinarea automată a cheltuielilor cu contribuţiile la asigurările sociale, impozitul pe profit sau TVA de plată, utilizatorul scăpând astfel de chinul efectuării oricărui calcul.

The Plan este un instrument care îndeplineşte toate cerinţele planificării şi evaluării rentabilităţii unui start-up, economisind timp şi bani. Aplicaţia este oferită de Interactive Business Tools S.R.L. şi a fost dezvoltată de către Lucian Croitoru, fondatorul companiei şi consultant cu experienţă în domeniul financiar-contabil.

 www.incifre.ro/theplan

 theplan@incifre.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/bec-media/the-plan-prima-solutie-de-previziuni-financiare-pentru-antreprenori