Peste 25 de universităţi şi şcoli britanice de prestigiu îşi prezintă oferta educaţională la Bucureşti

BUCURESTI - 14 noiembrie 2014

Comunicat tip General in Educatie / Cultura, Media / Publicitate, Cursuri

Live site

British Council organizează în data de 22 noiembrie, a doua ediție a târgului educațional Education UK Exhibition, în cadrul căruia sunt prezentate exclusiv instituții de învățământ britanice. Evenimentul, singurul de acest tip din România, se va desfășura la Hotelul Howard Johnson din București, între orele 10:00 – 19:00, iar accesul vizitatorilor este gratuit.

Education UK Exhibition

Education UK Exhibition

 7 dintre universitățile prezente la Education UK Exhibition sunt plasate în prima treime a University League Table 2015 (University of East Anglia, University of Birmingham, University of Kent, The University of Nottingham, Cardiff University, University of Manchester și University of Essex), iar printre școli se remarcă Regent College și The Duke of York's Royal Military School.  

-

În cadrul acestui târg educațional, reprezentanții universităților și școlilor britanice vor susține o serie de seminarii pe teme diverse -  cum se scrie un eseu pentru înscrierea la facultățile din UK în așa fel încât succesul să fie garantat, avantajele de a studia dreptul în Marea Britanie, ce domenii de specializare sunt competitive și de ce, varietatea specializărilor în materie de artă și design disponibile în Marea Britanie, la toate nivelurile de calificare (licență, masterat, doctorat) și multe altele. Programul complet al evenimentului educațional este disponibil pe website-ul British Council, la www.britishcouncil.ro.

Printre expozanți se numără și UCAS, organizația britanică responsabilă cu managementul aplicațiilor pentru universitățile și colegiile din Marea Britanie. Aceasta va susție o prezentare menită să ofere o imagine de ansamblu asupra procesului de înscriere la studii în Marea Britanie, de la cum să aplici, cum să alegi cea mai potrivită specializare, cum să completezi aplicația online și până la redactarea motivației personale și posibilitățile de finanțare.

Vizitatorii pot afla direct de la universitățile de interes și despre oferta de burse disponibilă pentru studenții români.

Clubul Liderii Mileniului Trei va organiza, în cadrul acestui eveniment educațional, Forumul Civic pe Educație care își propune să sprijine dezbaterile pe teme de politici educaționale cu impact în îmbunătățirea sistemului educațional din România. Participarea la această conferință se face doar pe bază de invitație.  
De asemenea, Marian Staș, Chairman al Clubului Liderii Mileniului Trei, își va lansa ultimul volum din seria cărților dedicate schimbărilor din sistemul educațional. Alianța Colegiilor Centenare va prezenta ”Truth, Goodness, Beauty in Nowadays Schools”, volum coordonat de Prof. Adrian Costache.


7 dintre universitățile prezente la Education UK Exhibition sunt plasate în prima treime a University League Table 2015 (University of East Anglia, University of Birmingham, University of Kent, The University of Nottingham, Cardiff University, University of Manchester și University of Essex), iar printre școli se remarcă Regent College și The Duke of York's Royal Military School.

Cei care se înscriu online la târgul educațional au două şanse de a câştiga premii: vor participa automat la o tombolă cu premii şi se pot înscrie la un concurs foto care va aduce câștigătorului două bilete de avion, dus-întors, pentru Londra.

Cea de-a doua ediție a evenimentului Education UK Exhibition este organizată cu sprijinul Ambasadei Marii Britanii şi Irlandei de Nord, a Ligii Studenților Români în Străinătate (LSRS), Librăriilor Humanitas, Fischer International, Edu-Excellence, EDMUNDO, UK Study Romania, VIP Romania, Mirunette, Fundatia Study Abroad Advising Center, Student Consulting, IntegralEdu și HotNews.  

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să ne contactați:
Luise Vuiu
Head Strategic Partnerships and Marketing  

British Council România
Calea Dorobanților nr. 14, București
Tel:  021 307 9600 / 0724 288 881
luise.vuiu@britishcouncil.ro                                                            

Despre British Council

British Council este organizaţia internaţională a Marii Britanii pentru relaţii culturale şi educaţionale ce oferă oamenilor de pretutindeni o deschidere către creativitatea şi realizările britanice şi stabileşte relaţii durabile între Marea Britanie şi alte ţări. Activitatea sa este axată în special pe domeniile educaţie, limba engleză şi artă. British Council este o organizaţie apolitică ce se bucură de o strânsă colaborare cu guvernul britanic. Pentru mai multe informaţii despre activitatea British Council în România, vizitaţi: www.britishcouncil.ro.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/british-council1/peste-25-de-universitati-si-scoli-britanice-de-prestigiu-isi-prezinta-oferta-educationala-la-bucuresti