Revista Men's Health vine in Romania!

BUCURESTI - 17 februarie 2005

Comunicat tip General in Media / Publicitate

Razvan Spiridon- Redactor Sef Men’s Health Romania

Men’s Health, revista pentru barbati cu cea mai mare acoperire la nivel mondial, va fi lansata la sfarsitul lui martie in Romania de catre compania Burda. Barbatii romani se vor alatura astfel milioanelor de cititori din cele 39 de tari in care Men’s Health este prezenta si extrem de apreciata.

Men’s Health este o revista destinata barbatilor cu un statut profesional bine conturat, de succes si activi, care vor sa isi controleze mai bine propria viata din punct de vedere fizic, psihic si emotional. Cititorii revistei sunt early adopters ambitiosi, educati si cu venituri ridicate, care regasesc in Men’s Health exact informatiile de care au nevoie.



Michael Schroeder, directorul general Burda Romania, este increzator in succesul pe care revista il va avea in tara noastra. “Men’s Health este un titlu foarte important pentru Burda Romania. Reprezinta o crestere strategica a companiei noastre fiind primul glossy pe care il tiparim. Faptul ca este o revista atat de importanta pe plan mondial va aduce o noua dinamica in compania noastra.”

Cunoscutul om de televiziune, Razvan Spiridon conduce echipa romaneasca a revistei Men’s Health. Dupa 12 ani de televiziune, colaborari la diverse publicatii importante de sport , figura marcanta a lumii sportive romanesti, Razvan a acceptat provocarea venita de la Burda Romania si a preluat conducerea echipei editoriale. Pentru viitori sai cititorii sai , Razvan reprezinta imaginea barbatului Men’s Health: ambitios, de succes, educat, cunoscut, apreciat, iubit, talentat si foarte bine pregatit in toate domeniile.

Razvan Spiridon a condus doua echipe de jurnalisti la departamentele de stiri sportive ale televiziunilor TeleSport si B1Tv. Anul acesta a urmat deja un stadiu de training la Rodale, casa de editura a revistei Men’s Health USA, unde a fost confirmat statutul sau de sef de echipa editoriala Men’s Health Romania.

“Sunt increzator in acest titlu. Men’s Health nu e o revista care trateaza barbatul schematic. Este o revista de atitudine, de informatie practica, de mod de viata. Nu exista un asemenea titlu pe piata revistelor de barbati din Romania, va fi prima revista de lifestyle masculin .”

Despre Burda Romania srl

Burda Romania este o companie germana ce publica in prezent 11 titluri periodice printre care liderii de piata IOANA si COOL GIRL.
Simona TANASE
PR Manager
Burda Romania
021-312 26 15
simona.tanase@burda.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/burda-romania-srl/revista-mens-health-vine-in-romania