Noi oportunităţi de cooperare cu Uzbekistanul explorate la Camera de Comerţ şi Industrie a României

BUCURESTI - 31 mai 2016

Comunicat tip General in Administratie Publica, Afaceri, Industrie, Retail

Live site

Companiile româneşti interesate să pătrundă pe noi piețe au avut ocazia să se informeze despre oportunitățile de afaceri din Uzbekistan, în cadrul unui seminar de business organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Uzbekistan şi European Profiles SA, marţi, 31 mai 2016, la CCIR Business Center.
La eveniment au participat vicepreşedintele CCIR şi preşedinte al CCI Prahova, dl. Aurelian Gogulescu şi dl. Virgil Goagă, Director Relații Externe, alături de reprezentanți ai Camerei de Comerț Eleno-Române, ai Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din România, Confindustria România, ai Ambasadei Greciei, Ucrainei și Republicii Moldova la București, oameni de afaceri și ziariști. Oaspetele de onoare al seminarului a fost reprezentantul Ministerului de Externe al Uzbekistanului, dl. Dilmurod Abidov, consilier special pe probleme economice.

Noi oportunităţi de cooperare cu Uzbekistanul explorate la Camera de Comerţ şi Industrie a României

“Scopul principal al acestui seminar a fost de a demonstra că există oportunități pentru firmele românești, de a iniția discuții bilaterale și relații pe termen lung cu potențiali parteneri din Uzbekistan. Sunt convins că în viitor acest tip de proiect internațional va cuprinde și reprezentanții unor companii din alte țări, cum ar fi Turkmenistan”, a spus dl. Aurelian Gogulescu.

În contextul politicii Camerei de Comerț și Industrie a României de susținere a companiilor românești pentru intrarea pe noi piețe și dezvoltarea de cooperări internaționale, vicepreședintele CCIR a transmis propunerea părții române de a stabili legături cu Camerele de comerț din Uzbekistan și din capitala Tashkent, prin semnarea de acorduri de colaborare.

“Mulțumită acestui eveniment, organizat prin intermediul CCIR, cooperarea dintre firmele din România, Italia, alte state europene sau Turcia și cele din Uzbekistan, se va extinde în multiple direcții”, a declarat dl. Dilmurod Abidov, care a făcut o prezentare detaliată a stadiului actual de dezvoltare a Uzbekistanului, după 25 de ani de independență, și a principalelor domenii care au nevoie de investiții și transfer de know-how. Acestea sunt: industria auto – piese de schimb, energia – resurse regenerabile, industria pielăriei, industria chimică, alimentară, a materialelor de construcție, TIC, electrică și electrotehnică, industria ambalajului, parcuri tehnologice etc.

Dimitris Bakolas, președinte – CEO al European Profiles SA, a subliniat implicarea CCIR în invitarea și găzduirea companiilor românești interesate de piața Uzbekistanului la acest seminar replicat în 9 țări europene.

Evenimentul a fost organizat în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene de training în management pentru IMM-urile din Uzbekistan, derulat de un consorțiu condus de European Profiles SA (Grecia), alături de WYG Internaţional Ltd. (Marea Britanie), CCI Pariş Ile-de-France (Franța), CCI Birmingham (Marea Britanie), Planet S.A (Grecia) și Anticrisis Management Consulting (AMC) Uzbekistan.

Despre Camera de Comert si Industrie a Romaniei

Camera de Comerț și Industrie a României este unul dintre cele mai importante foruri de reprezentare a oamenilor de afaceri români din ultimii 150 de ani. Exponentă a economiei libere de piață, Camera de Comerț și Industrie a României contribuie activ la dezvoltarea mediului de afaceri și, implicit, a României.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/camera-de-comert-si-industrie-a-romaniei/noi-oportunitati-de-cooperare-cu-uzbekistanul-explorate-la-camera-de-comert-si-industrie-a-romaniei