România, o piață cu potențial în domeniul cercetării

BUCURESTI - 23 noiembrie 2015

Comunicat tip General in Stiinta / Cercetare

La workshop-ul „Potential for Future German and Romanian Cooperation in Research and Innovation” organizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), desfășurat în Cadrul Universității Politehnice București, au participat circa 90 de invitați din mediul economic, academic, cercetători din România și Germania. Evenimentul, parte a unui proiect mai amplu al Ministerului Federal al Educației și Cercetării din Germania, a avut ca scop inițierea și dezvoltarea relațiilor bilaterale în domeniul cercetării și dezvoltării între companii și institute de cercetare românești și germane în acest domeniu.

Germania este una dintre cele mai avansate țari din lume în domeniul cercetare și dezvoltare, cu un important know-how în acest sector. În 2014 Germania a alocat 2,84% din PIB acestui domeniu, în timp ce în România doar 0,38% din PIB se îndreptau spre cercetare și dezvoltare. Potențial există și în România, iar țara noastră poate deveni un centru important pentru cercetare și dezvoltare în Europa. Esențiale sunt în acest sens finanțarea din partea statului pentru activități în acest domeniu, și crearea unui cadru accesibil și transparent pentru securizarea inovației, de exemplu prin patente și pentru transferul de know-how. Inovație înseamnă competitivitate, iar o premisă importantă sunt angajații creativi, bine instruiți și motivați. Pentru că viitorul unei companii și bunăstarea societății sunt asigurate nu în ultimul rând pin inovație. AHK România este conștientă de rolul major al educației, cercetării și dezvoltării în creșterea competitivității companiilor în special și a economiei în general susținând dezvoltarea domeniilor mai sus enunțate prin numeroase inițiative proprii sau în colaborare cu terți.

Reprezentanți ai Universității Politehnice București FILS și ai Ambasadei Germaniei la București au deschis evenimentul. Temele abordate în prezentările din cadrul workshop-ului au fost legate de inginerie și construcții de mașini, microsisteme, energetică și tehnologii de mediu. Pe lângă entități germane de renume în domeniul cercetării & dezvoltării, trei institute din cadrul Fraunhofer, cea mai mare organizație de cercetare aplicativă, având ca principal obiectiv transformarea rezultatelor cercetării fundamentale în produse noi și inovative, procese și servicii, au fost prezente la eveniment.

Speech-urile principale au fost susținute de domnul dr. Ralf Hagedorn din partea Agenției Aerospațiale Germane, doamna dr. Petra Jung Erceg din partea Fraunhofer Institute for Systems and Innovation Research ISI precum și de domnul dr. Varujan Pambuccian, Deputat, Membru în Comisia pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor. Domnul Pambuccian a vorbit despre necesitatea patentării ideilor, ca o strategie legată de activitatea de cercetare. Un exemplu concret în acest sens a fost telefonul mobil. Deja în secolul al 19-lea a existat o încercare de a prezenta ideea, dar nefiind patentată, istoria a luat o altă turnură. Astfel telefonul mobil devine cunoscut abia în secolul 20. Concluzia est că ideile trebuie patentate, pentru a nu se pierde.

Discursurile au fost succedate de discuții individuale. Participanții au fost foarte mulțumiți de cum au decurs acestea și de contactele importante pe care le-au stabilit. De exemplu, doamna Petra Jung Erceg de la Fraunhofer ISI a putut constata că din partea diferitelor instituții românești există nu doar un enorm interes pentru colaborare în diverse sectoare de integrare a noilor tehnologii, dar și că în România se derulează deja activități proprii în multe domenii. „Pentru Frauenhofer ISI ar fi de mare interes să aprofundăm cât mai curând noile contacte în domeniul industrial și instituțional în cadrul unor proiecte comune concrete”, a declarat Jung Erceg.

Domnul Ralf Hagedorn din cadrul Agenției Aerospațiale Germane consideră că mai ales după aderarea României la UE în 2007 „România deține, mai ales în domeniile construcții de mașini, IT&C, tehnologii de mediu, un important potențial de cooperare pentru țările din spațiul dunărean. Prin strânsa colaborare, cooperările bilaterale oferă o contribuție importantă la strategia UE în ce privește spațiul dunărean și contribuie astfel la integrarea cercetării și dezvoltării între țările de pe cursul superior și inferior al Dunării.”

Decanul Facultăţii de Inginerie în Limbi Străine, Prof. dr. Adrian Volceanov, și-a exprimat bucuria de a fi găzduit și co-organizat un eveniment despre viitorul posibil al inovării, cu o participare numeroasă și care a urmărit intensificarea cooperări dintre institutele de cercetare germane și românești și companii: „A fost un cadru de discuții despre oportunitățile de finanțare pentru cercetare și pentru formarea de noi parteneriate pe proiecte. O bună oportunitate de a cunoaște mai bine și a dezvolta noi căi de cercetare în tehnologii noi.” 

Aici pot fi descărcate prezentările susținute în cadrul evenimentului:

http://www.econet-romania.com/ro/single-news/800/romania-o-piata-cu-potential-in-domeniul-cercetarii.html

Despre Camera de Comert si Industrie Romano-Germana

Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK Romania), înfiinţată în septembrie 2002, numără în prezent peste 500 de firme membre, fiind cea mai mare Cameră de comerţ bilaterală din România. Prin serviciile pe care le oferă, AHK Romania nu susţine doar firmele germane la intrarea lor pe piaţa românească, ci în egală măsură, este un partener pentru firmele româneşti care doresc să intre pe piaţa germană.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/camera-de-comert-si-industrie-romano-germana/romania-o-piata-cu-potential-in-domeniul-cercetarii