Pe 8-9 aprilie sarbatorim 10 editii Angajatori de TOP

BUCURESTI - 22 martie 2011

Comunicat tip General in Media / Publicitate, Social

In aceasta primavara cel mai mare targ de cariera la nivel national va avea loc in perioada 8-9 aprilie, la Sala Palatului. La editia cu numarul 10 Angajatori de TOP vor participa peste 90 de companii reprezentative pentru industriile: consultanta, audit, IT&C, outsourcing, FMCG, financiar-bancar, inginerie si media. Companiile participante au peste 2 250 de pozitii adresate profesionistilor cu experienta, proaspat absolventilor, studentilor si masteranzilor.

Pe 8-9 aprilie sarbatorim 10 editii Angajatori de TOP

Consultanta, audit, IT&C, outsourcing, FMCG, financiar-bancar inginerie si media sunt cele mai bine reprezentate industrii. Printre companiile care au confirmat prezenta in cadrul evenimentului putem mentiona: BRD Groupe Societe Generale, BCR, Raiffeisen Bank, TeamNet Collaborate, HP, Microchip, Freescale, Ericsson, Genpact KPMG, Accenture, Bearing Point, Google, Microsoft, IBM Romania, Oracle, Intel, Infineon, Route 66, Incrys, WNS Romania, Wipro, Kraft Foods Romania, Coca-Cola HBC, Pepsico, JTI, Ernst&Young, Deloitte, Pricewater­houseCoopers, British American Tobacco, Philip Morris, Unilever, Dacia Groupe Renault, Akka Romserv, Michelin Romania, TIAB - o Societate a VINCI Energies, Rompetrol, Tenaris, Adevarul Holding, Intact Media Group.

Cele peste 2 250 de oportunitati de cariera sunt adresate tinerilor cu experienta, studentilor, proaspat absolventilor si masteranzilor. Cunoasterea unei limbi straine creste sansele unui candidat avand in vedere ca o parte dintre angajatorii prezenti in cadrul evenimentului recruteaza candidati care cunosc urmatoarele limbi straine: germana, franceza, italiana, spaniola, olandeza, ceha, slovaca, portugheza, rusa, suedeza. La fel de importante sunt si pasiunea si dorinta de a lucra intr-unul dintre domeniile: consultanta, audit, IT&C, outsourcing, FMCG, financiar-bancar, inginerie si media.

“In cadrul targului de cariera Angajatori de TOP, companiile participante doresc sa intalneasca persoane care se remarca prin rezultate academice sau prin activitati extracurriculare si care au demonstrat o motivatie puternica pentru dezvoltarea lor profesionala” a declarat Larisa Serban, Project Manager, Angajatori de TOP. 

Targul de cariera Angajatori de TOP este un eveniment ce pune accent pe calitatea companiilor participante si totodata, a joburilor oferite de acestea. Organizatiile sunt lideri de piata in domeniul lor de activitate, au o strategie clara de bussiness, programe de pregatire pentru tinerii profesionisti, dar si pentru angajati. O parte dintre companiile participante sunt prezente in exclusivitate la targul de cariere Angajatori de TOP.

“Editia din aceasta primavara Angajatori de TOP este una speciala pentru noi, este o editie aniversara. Ca de fiecare data, si in acest an, ne bucuram ca putem sa fim alaturi de tinerii profesionisti cu dorinta si potential de a-si dezvolta o cariera intr-o companie de top” a declarat Dragos Gheban, Business Development Manager, Catalyst Solutions.

Lista completa a angajatorilor si detalii despre eveniment  sunt disponibile pe www.hipo.ro, portalul evenimentului de cariera Angajatori de TOP.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/catalyst-solutions-srl/pe-8-9-aprilie-sarbatorim-10-editii-angajatori-de-top