VIITORUL SECTORULUI ONG TREBUIE SĂ RĂMÂNĂ ÎN MÂINILE ONG-URILOR

BUCURESTI - 27 aprilie 2004

Comunicat tip General in ONG

Forumul Organizaţiilor Neguvernamentale din România cere partidelor politice să-şi precizeze poziţia faţă de sectorul nonguvernamental, ca parte a platformei lor electorale. Pentru aceasta, organizaţiile participante la Forum vor întreprinde demersurile necesare pentru a produce şi documenta o reacţie a partidelor politice faţă de cadrul legislativ şi autonomia sectorului, inclusiv cea financiară.

De asemenea, Forumul Organizaţiilor Neguvernamentale din România propune amendarea cadrului legislativ care afectează sectorul nonprofit din România. În acest sens se constituie grupul de lucru deschis care va acţiona în sensul amendării: Ordonanţei 37/2003 şi 26/2000, Codului Fiscal, Codului de Ocupaţii din România, Legii 544/2001, Legii 52/2003, Legii Finanţării Partidelor Politice, Normelor metodologice pentru Legea 1%.

Acestea sunt rezoluţiile celei de a IX-a ediţii a Forumului Naţional al Organizaţiilor Neguvernamentale din Români, desfăşurată între 22-25 aprilie 2004, la Bucureşti, şi găzduită de Institutul Francez din Bucureşti. Forumul s-a concentrat pe păstrarea autonomiei sectorului neguvernamental, ca urmare a schimbărilor în regimul juridic şi financiar al asociaţiilor şi fundaţiilor, cât şi a unui număr de iniţiative ale administraţiei publice pe care sectorul ONG le-a perceput ca agresive.

Excelenţa Sa, Dl Jonathan Scheele, Şeful Delegaţiei Comisiei Europene în România, prezent la Forum, a declarat: „Avem convingerea că veţi găsi resurse şi soluţii pentru a vă dezvolta autonomia şi pentru a vă asigura că principiile independenţei şi neutralităţii vor continua să vă guverneze activitatea. Viitorul sectorului ONG este în primul rând în mâinile ONG-urilor”.

La Forum au participat 230 de reprezentanti ai ONG-urilor din România (peste 180), Franţa şi Statele Unite ale Americii, ai autorităţilor romane, Ambasadelor statelor membre ale Uniunii Europene şi a unor instituţii internaţionale în România.

Alte Concluzii ale Forumului:
1.Forumul ONG-uri din România îşi va extinde activitatea în spaţiul virtual prin crearea unui sistem interactiv, exclusiv pentru participanţii ONG la Forum. Pentru acest proiect se constituie grupul de lucru deschis care va asigura structura şi condiţiile tehnice ale sistemului.
2.Forumul ONG-urilor din România reafirmă necesitatea constituirii unor reţele/structuri de cooperare ONG în România. În acest sens se constituie un grup de lucru deschis pentru efectuarea unei analize a condiţiillor în care se pot desfăşura aceste reţele.
3.Forumul decide dezvoltarea unui Centru Virtual de Resurse Informatice pentru ONG-uri prin dezvoltarea platformei oferite de www.ngo.ro. Centrul va oferi o sursă alternativă de informaţii despre şi pentru sectorul non-profit. Grupul de iniţiativă pentru dezvoltarea Centrului Virtual de Resurse Informatice este compus din: Strawberrynet; Centrul pentru Jurnalism Independent; Agenţia pentru Monitorizarea Presei; CENTRAS.

Despre CENTRAS

Eveniment organizat de Centrul de Asistenţă pentru Organizaţii Neguvernamentale - CENTRAS, în parteneriat cu Institul Francez, în cooperare cu Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, Centrul pentru Jurnalism Independent, Agenţia de Monitorizare a Presei - Academia Caţavencu şi Agenţia pentru Informare şi Dezvoltarea ONG-urior.

Finanţator: Ambasada Republicii Franceze în România.
Sponsor: ORIFLAME.

Pentru informaţii suplimentare: CENTRAS - tel 021/2114815, fax 021/2116040
e-mail office@centras.ro. Persoană de contact : Ion Olteanu.

office@centras.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/centras/viitorul-sectorului-ong-trebuie-sa-ramana-in-mainile-ong-urilor