CHF International


Descrierea companiei CHF International

CHF International România este reprezentanţa naţională a CHF International, organizaţie americană privată, non-profit, de dezvoltare internaţională având proiecte în întreaga lume. Din 1994, CHF România a implementat programe orientate spre dezvoltarea economică a comunităţilor, printr-un model unic de combinare a accesului la credite cu asistenţa directă pentru microîntreprinderi şi IMM în colaborare cu peste 45 de asociaţii de afaceri şi asociaţii de proprietari, realizarea de parteneriate public-private şi reformă legislativă.
CHF International România este unul dintre cei mai importanţi furnizori de microfinanţare pentru IMM-uri din România. Acordăm credite afacerilor private, asociaţiilor familiale, persoanelor fizice autorizate, precum şi asociaţiilor de proprietari şi persoanelor fizice.

Cu finanţare de la Agenţia de Dezvoltare Internaţională a SUA (USAID), CHF România coordonează un program pe cinci ani, având o finanţare de 13,3 milioane USD pentru dezvoltarea microîntreprinderilor, a întreprinderilor mici şi mijlocii. Partenerii de program ai CHF International România sunt Shorebank Advisory Services, Booz Allen Hamilton şi Citizens Development Corps.


Comunicate CHF International :

Vezi toate comunicatele companiei CHF International.