Curs pentru evaluator internațional BREEAM de clădiri verzi. Optați pentru meseria cea mai profitabilă a viitorului !

BUCURESTI - 22 februarie 2012

Comunicat tip General in Arhitectura / Design, Banci / Asigurari, Constructii, Imobiliare

În perioada 21-23 Martie 2012, BRE Global (Marea Britanie) organizează la Bucureşti, în colaborare cu Asociația Inginerilor de Instalații din România ( AIIR ) cursul oficial pentru atestarea internațională a evaluatorilor de clădiri verzi, conform procedurii BREEAM . Cursul este găzduit de Facultatea de Inginerie a Instalațiilor (UTCB), din Bdul. Pache Protopopescu, nr. 66, sector 2, București. Detalii obțineti la tel.021-252.42.95 și vizitând http://www.aiiro.ro/cursuri/ sau http://www.breeam.org/events.jsp. Înscrierile se fac până miercuri 29 februarie 2012.

Curs pentru evaluator internațional BREEAM de clădiri verzi. Optați pentru meseria cea mai profitabilă a viitorului !

Conform programului, primele două zile sunt dedicate însușirii cunoștințelor de bază, iar în a treia zi se prezintă în cadrul unor workshop-uri interactive, exemple și studii de caz bazate pe abordarea specifică BREEAM International. Prezentările și toate materialele vor fi în limba engleză.

La sfârșitul celei de a treia zi se susține un examen de tip grilă. Pentru dobândirea calității de evaluator atestat BREEAM de clădiri verzi examinarea se finalizează prin întocmirea unui proiect care va putea fi trimis la BRE Global în maximum 3 luni de la promovarea cursului.

După susținerea examenului și semnarea unui acord de licențiere cu BRE Global, evaluatorii BREEAM International vor fi capabili să desfășoare evaluări particularizate BREEAM: Breeam Europe, Breeam Gulf și Breeam Bespoke.

Cursul BREEAM International este organizat pentru prima oară în România și se adreseaza inginerilor, arhitecților, auditorilor energetici, managerilor de companii, agenților imobiliari, constructorilor, dezvoltatorilor, finanțatorilor și investitorilor cât și tuturor categoriilor de specialiști preocupați de GREEN BUILDINGS. Toți participanții la curs primesc certificat internațional CPD (Continuing Personal or Professional Development).

BREEAM (Building Research Establishment Environmental Assessment Method) este prima metodă din lume de evaluare voluntară a clădirilor verzi, existând în prezent peste 200.000 de clădiri certificate BREEAM și aproximativ 1 milion de cereri de evaluare depuse de la înființare (1990).

Taxa de participare la curs este de £1475 şi include costurile legate de sala de curs, traineri, pauzele de cafea, masa de prânz, taxele de examinare, suportul de curs (toţi participanţii la curs vor primi manualul Breeam) precum și alte costuri aferente organizării unui curs internațional.

Termenul limită de înscriere este miercuri 29 februarie 2012.

Pentru înscriere este necesară achitarea unui avans de £225. Plata se face în LEI la cursul BNR al zilei, prin OP în contul bancar IBAN RO15BRDE410SV44539004100 al AIIR-Filiala Valahia Bucureşti, deschis la BRD Sucursala Calderon, CUI RO-13274270, B-dul Pache Protopopescu nr. 66, sector 2, București.

Restul de plată (£1250) se va achita direct către BREEAM – http://www.bre.co.uk/eventbooking1.jsp?id=5947.

Nu ezitați să investiti în cea mai profitabilă meserie a viitorului apropiat: evaluator de clădiri verzi !

Membrii AIIR care participă la acest curs beneficiază de gratuitate în 2012 la toate cursurile AIIR-Valahia de specializare în domeniul surselor de energie regenerabilă (http://www.aiiro.ro/cursuri).

Conform domnului conf.univ.dr.ing. Cătălin LUNGU, ”BREEAM poate fi folosit pentru evaluarea tuturor clădirilor rezidențiale sau nerezidențiale. BREEAM Bespoke şi BREEAM International Bespoke (care fac parte din categoria BREEAM–Other Buildings) pot fi folosite și pentru evaluarea clădirilor “non-standard” (de exemplu proiecte sau clădiri cu caracteristici aparte). Evaluarea BREEAM este recunoscută oficial la nivel internațional și poate fi folosită în strategia de marketing pentru vânzări/închirieri, oferind clădirii o dovadă oficială privind impactul minor asupra mediului. Pe plan financiar conduce la obținerea unor câștiguri mai mari din închiriere și o mai bună gestionare energetică a clădirii. Nu în ultimul rând, certificarea BREEAM îmbunătățește imaginea unei companii privind grija pentru mediul înconjurător. Această evaluare va deveni în curând esențială pentru toate clădirile noi sau renovate din domeniul terțiar și rezidențial, asigurând costuri optime pentru exploatare și întreținere pe de o parte, iar pe de altă parte semnalând problemele de mediu din zona adiacentă clădirii certificate.”

Despre ASOCIATIA INGINERILOR DE INSTALATII DIN ROMANIA (AIIR)

AIIR este una dintre cele mai vechi asociații profesionale din România, având peste 1200 de membri. AIIR este membră REHVA și AGIR precum și partener ASHRAE. În cadrul AIIR activează mai multe comisii tehnice: Comisia Verificatorilor Tehnici pentru Instalații, Comisia Experților Tehnici pentru Instalații, Comisia Auditorilor Energetici șa.

Taguri: AIIRBREEAMCLADIRI VERZI
Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/comisia-de-auditori-energetici-din-aiir/curs-pentru-evaluator-internaional-breeam-de-cldiri-verzi-optai-pentru-meseria-cea-mai-profitabil-a-viitorului