Comunicate de presa noiembrie 2017

Cauta un comunicat de presa publicat de o companie in noiembrie 2017:

  • Concert Grigore Leșe și Cete de Colindători, 4 decembrie 2017, la Teatrul National București, Sala Studio

    Afis

    BUCURESTI - 30 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al FLOWER POWER

    Asociația Culturală Flower Power organizează pe 4 decembrie 2017, la Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București, Sala Studio, începând cu ora 19:00, concertul extraordinar de sărbători al artistului Grigore Leșe, ”Așteptând Crăciunul”.
    Spectatorii sunt invitați la o incursiune în istoria tradițiilor românești specifice sărbătorilor de iarnă și, în special, în istoria colindului. Grigore Leșe își propune să joace rolul colindătorului-povestitor pentru a le spune oamenilor cum se colinda mai demult, ce sunt colindele, care e tematica lor și care sunt genurile de colinde tradiționale românești. "Îmi doresc, în primul rând, să aduc povestea colindului şi a colindatului. Să transmit starea de început şi de sfârşit de an, de regenerare a timpului şi a lumii."
        comunicatul de presa

  • Asociația Environ continuă lupta împotriva schimbărilor climatice

    poza climate diplomacy week

    BUCURESTI - 29 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al Asociatia Environ

    Asociația Environ a participat marți, 28 noiembrie 2017, la deschiderea oficială a,Săptămânii Diplomaţiei Europene 2017: focus clima”, proiect inițiat de Ambasadele Franţei, Spaniei, Suediei şi Germaniei împreună cu Institutul Cultural Român şi cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România.    comunicatul de presa

  • Gala 5 licee – 5 teatre 2017

    BUCURESTI - 29 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al ECDL ROMANIA

    Marţi, 5 decembrie 2017, începând cu ora 17:00, la Sala Studio a Teatrului Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti va avea loc Gala şi concursul proiectului dedicat elevilor, 5 licee - 5 teatre, aflat anul acesta la ediţia a 7-a. Cinci trupe de teatru din alte cinci licee din capitală vor urca pe scena TNB, pentru a prezenta piesele pregătite pe parcursul proiectului derulat începând cu luna octombrie.
    ECDL ROMANIA, alături de UNITER, Primăria Municipiului Bucureşti şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi teatrele partenere, Teatrul Naţional I.L. Caragiale Bucureşti, Teatrul Mic, Teatrul Ion Creangă, Teatrul Evreiesc de Stat şi Teatrul Metropolis, vă invită să îi aplaudăm pe tinerii artişti.
    5 licee - 5 teatre este un proiect educaţional de tradiţie, ce susţine implicarea liceenilor în activităţi culturale, prin accesul acestora în instituţii şi la piese de teatru, provocându-i în acelaşi timp la un concurs de spectacole.
        comunicatul de presa

  • Moll anunta deschiderea unui nou showroom, in Timisoara

    Oferta lunii Decembrie, in magazinul Moll

    Baia Mare - 29 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al Mobila Moll

    Incepand cu data de 1 decembrie a acestui an, produsele de mobilier Moll vor putea fi vazute si in Timisoara, in cadrul showroom-ului Transforms.    comunicatul de presa

  • Ajutorul de deces s-a majorat

    BUCURESTI - 29 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al ProDigitalMedia.ro

    Ajutorul de deces, majorat la 3.131 de lei - mai multi bani pentru inmormantare, dupa adoptarea bugetului asigurarilor sociale pe 2017. Astfel, ajutorul de deces a crescut cu peste 400 de lei, de la 2681 de lei la 3.131 de lei.     comunicatul de presa

  • Alege inteligent! Invata sa investesti in cele mai bune produse cu led!

    produseled.ro

    Ploiesti - 29 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al produseled

    Ai incercat sa iti imaginezi lumea fara energie electrica? Iti este imposibil, nu-i asa? De aceeasi provocare s-au lovit si cercetatorii atunci cand si-au dorit sa creeze o solutie de utilizare sustenabila a resurselor energetice. Astfel au luat nastere produsele cu led, care ne ajuta sa economisim, dar si sa protejam mediul inconjurator.    comunicatul de presa

    Alte informatii despre: magazin online, spoturi led, becuri led, produse led, proiectoare led

  • Rent a car – pas cu pas

    Inchirieri auto Bucuresti

    BUCURESTI - 29 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al Kamo Auto Expert

    Cel mai scurt drum e cel pe care îl cunoşti bine. Indiferent care e domeniul în care se aplică această metodă, rezultatul ar trebui să fie cel asteptat. Fiindcă, după o logică a normalităţii, repetând o experienţă în aceleaşi condiţii, rezultatul e acelaşi. Totuşi, metoda nu e doar ce pare a fi la prima vedere. Fiindcă mereu apar noutăţi, lucrurile se schimbă, dorinţa de bine aduce drumuri din ce in ce mai scurte spre satisfacerea nevoilor omului.    comunicatul de presa

    Alte informatii despre: inchirieri auto otopeni, inchirieri auto bucuresti, inchirieri masini bucuresti, inchirieri masini otopeni, kamo auto expert

  • Paradă militară la Bucureşti, de Ziua Naţională a României

    MAPN

    BUCURESTI - 29 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al Ministerul Apararii Nationale

    Aproximativ 3.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul Român de Informaţii, cu peste 350 de mijloace tehnice, din care circa 50 de aeronave, şi militari din mai multe ţări aliate sau partenere vor participa vineri, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti.     comunicatul de presa

  • Alege rochii de seara lungi, pentru un plus de eleganta si rafinament

    Rochie de seara lunga - Larysa

    BUCURESTI - 29 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al Fortin Agency

    Participarea la evenimente importante din viata noastra sau a prietenilor nostri implica o pregatire pe masura, precum alegerea culorilor si vestimentatiei potrivite.     comunicatul de presa

  • De 25 de ani, Remedium Farm are grija de tine si familia ta

    Farmaciile Remedium Farm

    Cluj - Napoca - 29 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al REMEDIUM FARM

    In 2017 Remedium Farm, cunoscutul lant de farmacii din Cluj, implineste 25 de ani de cand a inceput activitatea in domeniul farmaceutic. Scara succesului a inceput sa fie urcata treptat din 1992, iar in prezent reteau detine un numar de 20 de farmacii distribuite in Cluj-Napoca,Turda, Gilau, Apahida, Cojocna, Baciu, Girbau.    comunicatul de presa

    Alte informatii despre: farmacie, farmacie online, farmcie cluj-napoca

  • Un producator international de acoperisuri investeste in solutii software pentru managementul afacerii din Romania

    producator european de sisteme pentru acoperis

    BUCURESTI - 29 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al Senior Software Agency

    Reprezentantul din Romania al principalului producator european de acoperisuri a implementat solutii software pentru managementul fluxurilor de lucru si al proceselor de analiza si raportare. Este vorba despre filiala din Cluj a companiei Bauder, un producator german cu o experienta de 160 de ani in industria constructiilor, care a implementat sistemele ERP si Business Intelligence de la Senior Software.    comunicatul de presa

    Alte informatii despre: SeniorERP, SeniorVisualBI, Senior Software, Solutii software, bauder, sisteme de acoperis

  • Beneficii mai putin cunoscute ale uleiului de canabis

    BUCURESTI - 29 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al iAgency

    Uleiul de canabis este o substanta vascoasa si foarte concentrata, derivata din planta de canabis. Acest ulei se obtine printr-un proces de extractie solventa, rezultand 3-5 grame de ulei la fiecare 30 de grame de flori.     comunicatul de presa

    Alte informatii despre: ulei de canabis

  • Usi termopan Timisoara - produse cu performanțe ridicate, de încredere !

    .

    Timisoara - 29 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al Atelierul de Creatii Digitale

    Indiferent dacă vă renovați casa sau nu, avem ceea ce căutați. Atunci când alegeți usi termopan Timisoara , vă oferim nu numai produse cu performanțe ridicate, de încredere, ci și servicii excepționale.     comunicatul de presa

    Alte informatii despre: usi termopan timisoara

  • Studiu: Cât câștigă angajații din industria serviciilor de afaceri?

    BUCURESTI - 29 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al HEIST INDUSTRIES

    Programul flexibil, zilele libere suplimentare și posibilitatea de a lucra de acasă, sunt doar unele dintre beneficiile primite de către angajații industriei serviciilor de afaceri din România, arată studiul „Perspective asupra sistemelor de compensație și beneficii în Industria serviciilor de afaceri”, realizat de către Asociația Business Service Leaders în România ( ABSL ), în colaborare cu HAYS Talent Solutions. În ceea ce privește salariul brut lunar, în domeniile Financiar și Customer Support, acesta începe de la 3200 de lei pentru un angajat aflat în primul său an de muncă și poate să ajungă până la aproximativ 14.000 de lei pentru un Process Manager cu anumite specializări.
        comunicatul de presa

    Alte informatii despre: studiu, beneficii angajati, absl, salarii angajati

  • S-a lansat gama de paste Antonio di Vaio – Paste pentru retete speciale italienesti

    antonio di vaio

    BUCURESTI - 29 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al INOBOX EVOLUTION SRL

    Brandul Antonio di Vaio aduce pe piata din Romania o gama diversa de paste de calitate superioara. Marca de paste a fost creata in jurul sutelor de ani de traditie ale bucatariei italiene.    comunicatul de presa

    Alte informatii despre: antonio di vaio

  • 5 sfaturi pentru a te asigura ca achizitionezi un laptop second hand performant

    Laptop second hand Interlink

    BUCURESTI - 29 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al iAgency

    Daca doresti sa iti achizitionezi un laptop, dar nu vrei sa investesti foarte multi bani sau nu ai nevoie de o configuratie de ultima generatie, cea mai buna idee este sa iti cumperi un laptop second hand .    comunicatul de presa

    Alte informatii despre: laptop second hand, interlink

  • Craciun langa Cetatea Rasnovului

    Craciun complex Panicel

    Rasnov - 29 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al IMAN CONSULT SA

    Pănicel este un pârâu limpede și sprințar care le-a șoptit unor oameni destoinici că se plictisește singur pe dealurile din preajma Cetății Râșnov și că ar vrea si el să susure povești spumoase celor care iubesc viața.
    Fie că vreți doar să vă relaxați câteva zile, fie că vreți să împărtășiți alături de prieteni și rude un eveniment important din viața dumneavoastră. O sală mare, luminoasă, complet utilată, cu o capacitate de 400 de persoane, vă stă la dispoziție. Iar câteva bucătărese pricepute trebăluiesc deja în jurul blidelor aburinde. Nu ne rămâne decât să ne cereți să vă organizăm cel mai fericit eveniment din viața dumneavoastră, fie că e vorba de o aniversare, o întâlnire de revedere, un Crăciun și un Revelion speciale. Tot aici, datorită dotărilor de ultimă generație și mobilierului nou, putem găzdui intalnirile de afaceri, cursurile de perfecționare. Sala este modulară, deci se adaptează oricăror cerințe.
    Vă invităm să alegeți una din cele 65 de camere confortabile ale complexului nostru turistic, una din cele două săli multifuncționale unde puteți să vă jucați după pofta inimii (darts, tenis de masă, table, biliard etc).De asemenea, puteți alege pentru calarie și unul din căluții și poneii noștri dornici să vă plimbe sub supravegherea unui instructor atestat.

        comunicatul de presa

    Alte informatii despre: afaceri, turism, lifestyle, Bucuresti, monden, vacanta, craciun, munte, art&entertaiment, echitatie

  • Norme legale privind crematoriile umane si incinerarea

    BUCURESTI - 29 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al ProDigitalMedia.ro

    Serviciile funerare cuprind toate serviciile ce pot fi aduse unui defunct si familiei acestuia dupa momentul decesului. Fiecare cetatean are dreptul de a-si exprima dorinta privind alternativa de a fi inhumat sau incinerat. In acest sens, se poate stipula in scris dorinta, respectiv organizarea incinerarii prin act notarial.    comunicatul de presa

  • Patru ani de T-Me - toți #4TMe, T-Me pentru toți!

    T-Me Studios Matei about Success

    BUCURESTI - 28 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al T-Me Studios

    În noiembrie, compania T-Me Studios fondată de Matei Pavel si Laurențiu Bălașa sărbătorește 4 ani de existență. Pornind de la o idee creață, născocită la un Starbucks, cei doi mileniali au construit o companie care numără patruzeci de angajați, peste zece mii de aplicații și sute de milioane de instalări.    comunicatul de presa

    Alte informatii despre: aniversare, t-me studios, tmestudios, #4tme

  • Care dintre aceste bluze dama se potriveste cu starea ta de azi?

    Bluza dama - Larysa

    BUCURESTI - 28 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al Fortin Agency

    Te trezesti in fiecare zi si cu o deosebita atentie te hotarasti sa te imbraci astfel incat sa te suprinzi in oglinda la fel de frumoasa pe cat te simti.     comunicatul de presa

  • Final de sezon RUNFEST 2017 cu multă energie, mișcare și joacă la Fuga pe uliță

    Fuga pe uliță, RUNFEST. Foto: Ovidiu Sălăvăstru

    BUCURESTI - 28 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al MPG

    Sute de adulți și copii au avut parte sâmbătă, 25 noiembrie, de câteva ore bune dedicate mișcării și jocurilor la evenimentul Fuga pe uliță, ultimul în acest an din seria RUNFEST! Fiecare s-a putut bucura din plin de libertatea de a alerga și de a da curs mai multor jocuri vechi din copilărie, pe un traseu amenajat în parcul Herăstrău, într-o atmosferă relaxată și veselă.    comunicatul de presa

    Alte informatii despre: competitie, sport, jocuri, alergare, mega image, runfest, copilarie, fuga, ulita, gusturi romanesti

  • BARIN isi consolideaza echipa cu un nou partener

    Valentina Radu, Partener Consultanta Fiscala in cadrul BARIN

    BUCURESTI - 28 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al SwissPlan.biz

    BARIN, companie de consultanta financiara si fiscala in plina dezvoltare, anunta desemnarea Valentinei Radu ca Partener de Taxe. Profesionist cu peste un deceniu de experienta in domeniu si fost director al PwC Romania, noul membru-cheie al echipei va avea rolul de a administra si dezvolta practica de taxe a companiei.    comunicatul de presa

    Alte informatii despre: taxe, partener, consultanta fiscala, barin, servicii companii, valentina radu, anca bogorin, consultanta financiara, partener taxe

  • Vanzarile OPTICAL NETWORK au crescut cu peste 20% in primele 9 luni ale anului 2017

    Optiblu

    BUCURESTI - 28 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al Optical Investment Group

    Optical Network , liderul pietei de optica din Romania si operator al retelelor de magazine OPTIblu si KLARMANN , raporteaza cresterea afacerilor cu 20% in perioada ianuarie-septembrie 2017, fata de anul precedent.
    La cresterea vanzarilor au contribuit semnificativ toate diviziile companiei, atat retailul clasic cat si distributia B2B si retailul online.
        comunicatul de presa

    Alte informatii despre: OPTIblu, optica medicala, Optical Network, ochelari vedere, ochelari soare, klarmann, rame vedere, conga

  • Baneasa - Premiat in editia a XII- a a Galei Premiilor Piata 2017

    baneasa

    BUCURESTI - 28 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al INOBOX EVOLUTION SRL

    Brand-ul Baneasa a obtinut aprecierea retailerilor si furnizorilor din FMCG si Premiul pentru cel mai puternic brand, in categoria Alte produse alimentare, la editia a XII- a a Galei Premiilor PIATA ale industriei bunurilor de larg consum, desfasurata miercuri, 15 noiembrie 2017.    comunicatul de presa

    Alte informatii despre: baneasa, paste fainoase, paste baneasa

  • Zilele Biz 2017 au reunit peste 1000 de profesioniști din mediul de business

    Tom Hidvegi

    BUCURESTI - 28 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al Biz Agency

    Săptămâna trecută a avut loc a 16-a ediție a conferinței Zilele Biz. Timp de cinci zile, evenimentul a reunit peste 1000 de profesioniștii din cinci domenii cheie în business, precum Antreprenoriat, Inovație, Management, CSR și Media & Marketing.    comunicatul de presa

    Alte informatii despre: afaceri, conferinta, marketing, eveniment, manager, antreprenor, management360, resurse, umane, headhunter

  • M.A.I. propune plafonarea valorii punctului de amendă pentru anul 2018 la valoarea din 2017

    MAI

    BUCURESTI - 28 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al Ministerul Afacerilor Interne

    În ceea ce privește amenzile contravenționale din domeniul rutier – vă informez că Ministerul Afacerilor Interne a trimis către Ministerul Finanțelor Publice propunerea de menținere în anul 2018 a punctului-amendă, la valoarea din prezent, respectiv 145 de lei.    comunicatul de presa

  • Fierbinteanu, in concert la Control Club

    poster Fierbinteanu

    BUCURESTI - 28 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al OneDay Communication

    Duo-ul art-pop Fierbinteanu prezinta, marti 5 decembrie, dupa ora 21, la Control Club , un spectacol muzical cu elemente de improvizatie, de teatru si coregrafie.    comunicatul de presa

    Alte informatii despre: concert, Control Club, fierbinteanu, the great scheme of things

  • Sarbatorim romaneste! Reduceri la Produse Made in Romania

    De 1 Decembrie 2017, sarbatorim romaneste!

    Baia Mare - 28 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al Somproduct

    De ziua nationala a Romaniei, SomProduct, unul dintre cei mai mari retaileri de pe piata de home&deco, sarbatoreste romaneste cu produse fabricate in Baia Mare, Romania.
        comunicatul de presa

  • Delia Rus, specialistul tău în îndrumare şi informare medicală

    Delia Rus, indrumare medicala

    BUCURESTI - 28 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al MARKETINGFX CONCEPT

    Centrul de Informare şi Îndrumare Medicală s-a deschis pe 17 august 2017 si se bazeaza pe atitudinea, bunăvoința și profesionalismul Deliei care își au rădăcinile în propriile experiențe trăite în cadrul sistemului medical de stat si privat romanesc.     comunicatul de presa

    Alte informatii despre: bolnav, medici, doctori, delia rus, indrumare medciala, doctori specialisti, informare medicala

  • Geamuri termopan Timisoara – o investitie de viitor !

    .

    Timisoara - 28 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al Atelierul de Creatii Digitale

    Materialele sunt o modalitate prin care am condus industria în domeniul inovării. Am concluzionat că este nevoie de o utilizare a materialelor cu atenție orchestrată pentru a obține performanțe superioare, exteriori de întreținere redusă și durabilitate de lungă durată pe care clienții noștri merită.    comunicatul de presa

    Alte informatii despre: geamuri termopan timisoara

  • Descarca gratuit aplicatiile: Last Minute si Early Booking si beneficiezi de cele mai avantajoase oferte de turism!

    infoturism.ro

    BUCURESTI - 28 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al Infoturism Media

    Descarca aplicatiile Last Minute si Early Booking disponibile GRATUIT in Apple Store si Google Play si beneficiezi de oferte de ultim moment si oferte pe care le poti rezerva din timp.    comunicatul de presa

  • Pompe Funebre Bucuresti - Consultanta Gratuita

    BUCURESTI - 28 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al ProDigitalMedia.ro

    Daca va confruntati cu un deces al unei rude sau al unei persoane dragi, Funerare Ieftine va poate ajuta cu tot ceea ce tine de organizarea unui astfel de eveniment. Acestia va pun la dispozitie servicii funerare complete, de la transportul decedatului la domiciliu/capela/cimitir, pana la pregatirea acestuia, inclusiv ultimul pas ce presupune inmormantarea.    comunicatul de presa

    Alte informatii despre: servicii funerare, servicii funerare bucuresti, funerare ieftine

  • 4 motive pentru care Brodank este lider in vanzarea de lenjerii pentru hotel

    lenjerii-hotel.ro

    BUCURESTI - 27 noiembrie 2017

    Sectorul hotelier este pe cat de dezvoltat pe atat de pretentios, intrucat unitatile de cazare trebuie sa indeplineasca o serie de cerinte cu privire la igiena si siguranta. De altfel, locurile in sine trebuie sa aiba un aspect aparte, care sa transmita sentimentul de apartenenta, de intimitate. Cand hotelul nu indeplineste cele mai importante criterii in acest sens, in mod cert ca solicitarile de cazare vor fi putine.     comunicatul de presa

    Alte informatii despre: lenjerii-hotel.ro, lenjerii pentru hotel

  • DWF este agenția SEO pentru Magazinul Anului 2017 în E-Commerce, Vegis.ro

    BUCURESTI - 27 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al Digital Workforce

    Pe 15 noiembrie 2017 au fost decernate Premiile în Comerțul Electronic Românesc, în cadrul celei de a 12-a ediții anuale a GPeC - Cel mai important eveniment de e-Commerce din Europa Centrală și de Est. Peste 400 de reprezentanți ai magazinelor online, precum și a principalelor companii de profil, au participat la festivitatea de premiere de la Crystal Palace Ballrooms.
        comunicatul de presa

    Alte informatii despre: GPeC, servicii seo, vegis.ro, dwf.ro

  • Descopera beneficiile produselor oferite direct de natura, in noul magazin online Naturalis-Market

    Magazinul online NATURALIS MARKET - zeci de avantaje, mii de produse!

    Baia Mare - 27 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al NATURALIS Market

    Din aceasta toamna, lantul de magazine Naturalis , cu puncte de vanzare in mai multe judete, isi prezinta oferta de produse naturiste si in mediul online - prin lansarea shop-ului online Naturalis-Market.ro. Noul magazin virtual comercializeaza mii de produse cu specific bio/eco, indeosebi din gamele alimentare ori cosmetice, dar si sanitare, de igiena si de curatenie.    comunicatul de presa

    Alte informatii despre: Baia Mare, produse naturiste, naturale, produse eco, naturalis market, naturalis, magazin produse bio

  • Provocari si solutii ale serviciilor de coletarie internationala

    Romfour

    BUCURESTI - 27 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al Gun Media


    Cei care locuiesc in strainatate sau au rude plecate in alte tari, stiu ce inseamna sa trimiti si sa primesti periodic colete. Iar in toata aceasta ecuatie, alegerea corecta a unui furnizor de servicii de coletarie internationala este esentiala.
        comunicatul de presa

    Alte informatii despre: romfour

  • Aparatul de aerosoli Midineb KidsCare

    aparat aerosoli midineb kidscare

    BUCURESTI - 27 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al netSEO

    Aparatul de aerosoli Midineb este foarte usor de folosit pentru tratamentul facut acasa, pentru tratarea afectiunilor respiratorii: tulburari pulmonare, traheita, bronsita, sinuzita, alergii si raceli. Aparatul poate fi utilizat pentru copii cat si de adulti, acesta fiind dotat cu masca pentru copii si masca pentru adulti. Aparatul este fabricat in Italia si are o perioada de garantie de 3 ani.    comunicatul de presa

    Alte informatii despre: aparate aerosoli, kidscare, midineb

  • Repatrierea in caz de accident auto

    BUCURESTI - 27 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al ProDigitalMedia.ro

    Asigurarea riscului de deces in strainatate este un serviciu pe care, cu siguranța multe companii il ofera, dar la care putine persoane se gandesc in momentul in care se decid sa paraseasca hotarele pentru a merge la munca in alte tari. Insa riscul unui deces in strainatate exista iar cheltuielile de repatriere pot fi mari, in funcție de țara, de localitate și de modalitatea de deces.    comunicatul de presa

    Alte informatii despre: repatrieri deceddati, repatrieri decedati romania

  • Cadoul perfect cu care veti surprinde pe oricine

    BUCURESTI - 27 noiembrie 2017

    Un cadou este momentul oportun sa va puneti toate calitatile la inaintare. Acum este momentul sa va aratati talentul intuitiei, in a ghici ce ar putea sa se potriveasca destinatarului. Acum este timpul sa aratati atentie la detalii, sa puneti in balanta aptitudinile pe care le aveti versus asteptarile pe care le are destinatarul dumneavoastra.     comunicatul de presa

    Alte informatii despre: cadouri, cadouri personalizate, 1000si1.ro

  • TESTAMENTUL LUI ABRAHAM, de IGOR BERGLER, CEA MAI RÂVNITĂ CARTE LA GAUDEAMUS 2017

    Testamentul lui Abraham

    BUCURESTI - 27 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al Editura Litera

    Cea mai așteptată carte a anului, Testamentul lui Abraham, de Igor Bergler, a luat trofeul pentru „Cea mai râvnită carte a Târgului”!
    După succesul uriaș al Bibliei pierdute, Igor Bergler revine cu un roman și mai surprinzător decât primul. Conspirațiile sunt și mai teribile, misterele și mai adânci, ritmul și mai amețitor. Piesele de puzzle care îl alcătuiesc, referințele culturale ascunse în plină vedere – de cele mai multe ori în cheie parodică – și inteligența diabolică a construcției fac din lectura lui o experiență absolut unică. Bestsellerul „Testamentul lui Abraham” a fost lansat oficial la Târgul de carte Gaudeamus în prezența autorului și a invitaților săi: Pavel Șușară, Jean Harris, Bedros Horasangian.
        comunicatul de presa