Comunicate de presa din domeniul ONG

  • Cercetaşii României la Noaptea Albă a Tinerilor

    Cercetaşii României la Noaptea Albă a Tinerilor

    BUCURESTI - 2 mai 2007

    În noaptea de 4 spre 5 mai, cea mai mare mişcare de tineret din ţară, Organizaţia Naţională „Cercetaşii României”, este alături de Autoritatea Naţională pentru Tineret în cadrul proiectului „Noaptea Albă a Tinerilor” prin care tinerii din toată ţara vor avea parte de o noapte plină de distracţie şi activităţi.    comunicatul de presa

  • La Cluj-Napoca, Cercetaşii României lansează proiectul 'Centrul National de Resurse'!

    Cluj-Napoca - 2 mai 2007

    Comunicat de presa al Organizatia Nationala

    Acţiunile cuprinse în acest proiect, vor veni în ajutorul organizaţiei naţionale prin deschiderea unei biblioteci, atât fizică cât şi virtuală pentru liderii din ţară, în sediul complet renovat din Piaţa Mihai Viteazul nr.25-26, precum şi cu o ofertă de proiecte cercetăşeşti(sociale şi/sau cu impact local/comunitar) în care orice tânăr peste 18 ani poate să se implice(într-unul sau mai multe proiecte), dar fără obligaţia de a fi membru în organizaţia cercetaşilor.    comunicatul de presa

  • 'Dezbateri studentesti dupa modelul ONU'

    'Dezbateri studentesti dupa modelul ONU'

    BUCURESTI - 2 mai 2007

    Comunicat de presa al AlterMedia

    Facultatea de Stiinte Politice din cadrul Universitatii Bucuresti lanseaza programul pentru studenti 'Model ONU', o simulare de dezbateri dupa sistemul practicat de Organizatia Natiunilor Unite.    comunicatul de presa

  • Asociatia Accept picheteaza sediul Ambasadei Republicii Moldova din Bucuresti

    BUCURESTI - 27 aprilie 2007

    Comunicat de presa al ASOCIATIA ACCEPT

    Astazi, incepand cu ora 15:00, Asociatia Accept picheteaza sediul Ambasadei Republicii Moldova din Bucuresti (str. Aleea Alexandru nr. 40, sector 1), protestand astfel impotriva interzicerii de catre Primaria Chisinaului a Concertului si manifestatiilor dedicate promovarii tolerantei si non-discriminarii organizate de Gender-Doc, organizatie care are ca misiune sustinerea drepturilor minoritatilor sexuale.    comunicatul de presa

  • Asociatia 'Pro Vita pentru nascuti si nenascuti' are o noua filiala

    BUCURESTI - 24 aprilie 2007

    Comunicat de presa al PRO VITA Bucuresti

    Cea de-a treia filiala a Asociatiei 'Pro Vita pentru nascuti si nenascuti' a luat fiinta, in urma cu putin timp, la Galati. 'Pro Vita' Galati este o structura teritoriala, cu personalitate juridica, a asociatiei infiintate in 1994 de preotul Nicolae Tanase, cu sediul principal la Valea Plopului, jud. Prahova.    comunicatul de presa

  • Comunicat ViitorPlus: Conferinţa 'Profit perpetuum din imobile sustenabile - Abordarea integrată a clãdirilor din perspectivã europeanã'

    Comunicat ViitorPlus: Conferinţa 'Profit perpetuum din imobile sustenabile - Abordarea integrată a clãdirilor din perspectivã europeanã'

    BUCURESTI - 23 aprilie 2007

    Comunicat de presa al ViitorPlus

    În data de 19 Aprilie 2007, la Romexpo in cadrul targului ConstructExpo, ViitorPlus - Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă a lansat seria de evenimente şi proiecte dedicate conştientizării şi informării despre avantajele conceptului de dezvoltare durabilă în domeniul construcţiilor prin Conferinţa 'Profit perpetuum din imobile sustenabile - Abordarea integrată a clãdirilor din perspectivã europeanã', eveniment deschis şi sprijinit de Camera de Comert şi Industrie Bucuresti prin doamna Ancuţa Conta, Director adjunt în cadrul acestei insitutţii.    comunicatul de presa

  • « La journée de l’initiative francophone - Ziua initiativei francofone »

    « La journée de l’initiative francophone - Ziua initiativei francofone »

    Constanta - 19 aprilie 2007

    Organizaţia non-guvernamentală AEF prin filiala AEF Constanta, organizeaza la nivel local in perioada 20-23 aprilie 2007, Ziua initiativei francofone - La journée de l’initiative francophone, eveniment ce va gazdui delegatia nationala AEF, precum si reprezentantii AEF de la filialele din intreaga tara.    comunicatul de presa

  • Ultima saptamana de inscrieri la Gala Societatii Civile

    Ultima saptamana de inscrieri la Gala Societatii Civile

    BUCURESTI - 18 aprilie 2007

    Comunicat de presa al Millenium Communications

    Vineri, 20 aprilie este ultima zi in care reprezentantii sectorului neguvernamental vor mai putea inscrie proiecte la cea de-a V-a editie a Galei Societatii Civile.    comunicatul de presa

  • '22 Aprilie - Impreuna Pentru Planeta Albastra'

    '22 Aprilie - Impreuna Pentru Planeta Albastra'

    Cluj-Napoca - 18 aprilie 2007

    Comunicat de presa al Organizatia Nationala

    “Reciclarea imbunatateste grav calitatea vietii!” .Acesta este motto-ul Zilei Internationale a Pamantului sarbatorita la Cluj de catre Cercetasii Romaniei, in cadrul evenimentelor din 21-22 aprilie 2007.    comunicatul de presa

  • S-a incheiat “Luna Padurii” – a inceput scoala

    S-a incheiat “Luna Padurii” – a inceput scoala

    Ploiesti - 17 aprilie 2007

    Comunicat de presa al Eco Art ISIS

    Organizatia nonguvernamentala Eco-Art “ISIS” in cadrul programului 'Milioane de oameni, milioane de copaci' , avand ca bun partener Romsilva, Directia Silvica Ploiesti, a desfasurat in perioada 15 martie-16 aprilie 2007, marcata ca “Luna Padurii”, mai multe actiuni de plantare de copaci in zone apropiate de orasul resedinta de judet, Ploiesti.    comunicatul de presa

  • “P.O.S.I.BIL.: Parteneriatele si Managementul PrOiectelor – Unelte in Sprijinul unei dezvoltarI duraBILe a Regiunii Nord Est”

    “P.O.S.I.BIL.: Parteneriatele si Managementul PrOiectelor – Unelte in Sprijinul unei dezvoltarI duraBILe a Regiunii Nord Est”

    Suceava - 17 aprilie 2007

    Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontaliera Suceava pentru granita Romania-Ucraina împreună cu S.C. Regional Consulting S.R.L. Suceava, implementeaza in perioada 22 ianuarie 2007 – 21 ianuarie 2008, proiectul “P.O.S.I.BIL.: Parteneriatele si Managementul PrOiectelor – Unelte in Sprijinul unei dezvoltarI duraBILe a Regiunii Nord Est”, program finantat prin Programul Phare Coeziune Economica si Sociala - Dezvoltarea Resurselor Umane, linia bugetara Phare/2004/016- 772.04.02    comunicatul de presa

  • Centrul pentru Proiecte Sociale a adus “Suflu de carte” in Valea Plopului

    BUCURESTI - 16 aprilie 2007

    Comunicat de presa al Agentia Palette

    Sambata 14 aprilie, scoala primara din Valea Plopului a primit cadou de la Centrul pentru Proiecte Sociale o biblioteca! 120 de elevi vor avea disponibila literatura obligatorie si facultativa intr-un spatiu nou si colorat menit sa stimuleze apetitul pentru lectura.    comunicatul de presa

  • BILANTUL PRIMULUI CONGRES AL MEDIERII DIN ROMÂNIA

    BILANTUL PRIMULUI CONGRES AL MEDIERII DIN ROMÂNIA

    Craiova - 12 aprilie 2007

    Comunicat de presa al Medierea.ro

    Uniunea Centrelor de Mediere din Romania, prima organizatie a mediatorilor din Romania cu acoperire nationala, a organizat in perioda 16 - 17 martie 2007 la CRAIOVA, primul congres al medierii din Romania .Congresul a avut ca scop organizarea Uniunii Centrelor de Mediere din România, promovarea şi susţinerea intereselor medierii în România precum si organizarea de seminarii de lucru pentru perfecţionarea tehnicilor de mediere. Ca urmare a congresului, in fiecare judet din tara exista cate un centru de mediere afiliat la UCMR.    comunicatul de presa

  • TINERII DIN AIESEC ROMÂNIA SE PREGĂTESC DE GALĂ!

    TINERII DIN AIESEC ROMÂNIA SE PREGĂTESC DE GALĂ!

    BUCURESTI - 11 aprilie 2007

    Comunicat de presa al SC TANGO EVENT SRL



    Tinerii actuali şi fosti membrii ai AIESEC România se pregătesc pentru gala de premiere ce va avea loc vineri, 13 aprilie în incinta Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) - sala Al I Cuza, et. 4, ora 19,00. Evenimentul „Entrepreneurship and Leadership Awards” va prilejui recunoaşterea contribuţiei celor mai merituoşi foşti membrii ai organizaţiei, care au valorificat cu rezultate deosebite cunostinţele şi competenţele dobândite ca membri AIESEC. Sunt un exemplu de urmat pentru cei ce fac parte în prezent din asociaţie care la rândul lor au misiunea să ducă mai departe valorile AIESEC: leadership, iniţiativă, integritate, diversitate, excelenţă, participare, sustenabilitate.
        comunicatul de presa

  • AIESEC ROMÂNIA, CEA MAI MARE ORGANIZAŢIE DE TINERI, ÎŞI PREMIAZĂ LIDERII!

    BUCURESTI - 2 aprilie 2007

    Comunicat de presa al AIESEC Romania

    AIESEC România organizează vineri, 13 aprilie în incinta Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) - sala Al I Cuza, et. 4, ora 19,00 gala „Entrepreneurship and Leadership Awards”. Vor fi premiaţi cei mai merituoşi foşti membrii ai organizaţiei, care au valorificat cu rezultate deosebite cunostinţele şi competenţele dobândite ca membri AIESEC.
        comunicatul de presa

  • Membrele Coalitiei Asociatiilor Femeilor de Afaceri din Balcani se intilnesc la Bucuresti

    BUCURESTI - 27 martie 2007

    Optsprezece asociatii ale femeilor de afaceri din Albania, Bosnia & Hertegovina, Bulgaria, Grecia, Kosovo, Macedonia, Romania, Serbia si Turcia se vor intilni in cadrul Conferintei Asociatiilor Femeilor de Afaceri din Balcani, organizata de Center for International Private Enterprise Romania (CIPE Romania) intre 30-31 martie la Bucuresti. Conferinta are ca scop atit alegerea unei structuri care sa asigure buna functionare a coalitiei si o comunicare eficienta intre membrii acesteia, cit si stabilirea unui plan de lucru pe termen mediu.    comunicatul de presa

  • Standardele locale şi europene de organizare şi preparare a hranei la pensiuni.

    Standardele locale şi europene de organizare  şi preparare a hranei la pensiuni.

    Alba Iulia - 26 martie 2007

    Comunicat de presa al ANTREC filiala ALBA

    ANTREC - semnalează necesitatea armonizării normelor de aplicare a legislaţiei în domeniul gastronomiei în turismului rural cu dezideratul păstrării şi conservării tradiţiei şi specificului bucătăriei din România , punct forte al turismului rural.    comunicatul de presa

  • A 12-a editie a JobShop si-a deschis portile in Politehnica

    BUCURESTI - 26 martie 2007

    Comunicat de presa al BEST Bucuresti

    JobShop, cel mai mare targ de locuri de munca, organizat de BEST Bucuresti si adresat studentilor din toate universitatile bucurestene, si-a deshis portile in Politehnica. Aflat la a 12-a editie, targul numara anul acesta peste 100 de companii nationale si multinationale.    comunicatul de presa

  • Summitul Tineretului European - o viziune asupra viitorului Uniunii Europene

    Summitul Tineretului European - o viziune asupra viitorului Uniunii Europene

    BUCURESTI - 22 martie 2007

    Patru tineri din Olteniţa, Vâlcea, Târgovişte şi Craiova îi vor reprezenta pe tinerii români la prima Reuniune la nivel înalt a Tinerilor din Uniunea Europeană la Roma. Între 22-25 martie, Radu Becherescu, Daria Catalui, Elena Ghebărău şi Ioan Andrei Picioruş vor prezenta poziţia tinerilor la Summitul Tineretului European.    comunicatul de presa

  • Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, actionat in instanta pentru abuz

    BUCURESTI - 22 martie 2007

    Comunicat de presa al PRO VITA Bucuresti

    Trei organizatii civice au inaintat, ieri, Curtii de Apel Bucuresti, cereri de chemare in judecata a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD), solicitand anularea deciziei prin care acest organ al administratiei publice centrale 'recomanda' interzicerea afisarii in scolile publice a simbolurilor religioase.
        comunicatul de presa