Descopera arta scrisului la cursul de initiere in creative writing!

BUCURESTI - 15 februarie 2016

Comunicat tip Produse / Servicii in Cursuri

Ești pasionat de scris? Rezervă-ți un loc la prima ediție a cursului de inițiere în scriere creativă, organizat la București de Creative Business Management și susținut de Cătălin Ionașcu, specialist în content marketing și autorul cărții „Namaste – Jurnal de India”.

Abilitatea de a scrie se învață încă din primii ani de școală, însă abilitatea de scriere creativă este o deprindere pe care doar cei pasionați care practică scrisul în timpul liber o pot dobândi.

În esență, scrierea creativă este orice formă de scris care nu are restricții academice și reprezintă o manifestare originală și expresivă a autorului acesteia. Un articol de presă, de exemplu, nu poate fi considerat scriere creativă pentru că scopul său este de a prezenta o serie de fapte și nu de a exprima sentimentele autorului.

Scopul scrierii creative este strict de divertisment. Această formă de scriere împărtășește o experiență umană care poate fi spirituală sau fizică și se poate manifesta sub orice formă, de la versuri, proză, monolog, memorii până la scenarii de teatru sau film, discursuri sau versuri pentru melodii. Elementul cheie al scrierii creative este imaginația.

De ce să participi la cursul de scriere creativă?

În primul rând, îți vei dezvolta abilitățile de scris și vei învăța cum să folosești scrisul în scop personal, terapeutic.

În plus, vei ști exact ce trebuie să faci înainte să te apuci de un text, vei trece de bariera lipsei de imaginație și vei dobândi abilitatea de a scrie mult, repede și bine.

Nu în ultimul rând, îți vei dezvolta imaginația, deoarece cursul va fi organizat sub forma unui atelier cu exerciții practice individuale și de grup.

Pentru a asigura o experiență relevantă fiecărui participant, la acest curs, numărul de locuri este limitat.

Ce vei învăța?

    De ce este important scrisul în viața noastrăCe înseamnă scrierea creativă și când se foloseșteCum alegi formatul textului potrivit pentru tineCum îți transmiți mai ușor emoțiileCe tehnici de scriere creativă poți folosiCum alegi (sau găsești) stilul tău propriu de scrisCe faci înainte să începi un textCum îți alegi titlul și de ce este importantCum să scrii texte în diverse formate: poezie, proză scurtă, monolog, discursCe exerciții poți practica acasă pentru a îți dezvolta abilitatea de scris

Acest curs este pentru tine:

    Indiferent de industria în care lucrezi (sau în care vrei să lucrezi);Indiferent dacă ești începător sau avansat în tehnica scrisului „non-creativ”;Indiferent câte cărți ai citit până acum;Indiferent dacă simți că ai creativitatea dezvoltată sau nu;Indiferent de motivul pentru care vrei să îți dezvolți abilitățile de scriere creativă.

Cursul se va desfășura sub forma unui atelier pe o durată de două zile și este format dintr-o serie de exerciții practice și prezentări pe baza acestora, precum și dezbateri pe baza exemplelor prezentate.

Durata totală a cursului este de 14 ore, incluzând pauzele de cafea și de prânz.

Despre trainer

Cătălin Ionașcu a fost pasionat de scris încă de la vârsta de 6 ani. Încă de atunci și-a început activitatea de scris, iar primul lui text a fost o poezie despre iarnă. Până în prezent, Cătălin a scris sute de poezii, esee și articole și a publicat o carte despre călătoria pe care a avut-o în India în anul 2010.

Cătălin lucrează în prezent la agenția The Pharmacy în calitate de Specialist Content Marketing și, în paralel, a dezvoltat proiectul Romanian Copywriter, cea mai mare comunitate online dedicată specialiștilor în scriere de conținut. Cătălin susține frecvent cursuri de marketing online și copywriting. Află mai multe despre Cătălin de pe blogul său personal.

Pentru mai multe informații și înscriere ne poţi contacta telefonic la 0743.183.353, pe email la cursuri@cbmanagement.ro sau pe site-ul www.cbmanagement.ro.

 

 

Organizator: Creative Business Management

Despre Creative Business Management

Creative Business Management, agentie de PR si firma de training in Bucuresti, ofera cursuri inovative de formare in cele mai noi domenii de activitate, cum ar fi relatii publice, marketing online sau leadership. Cursurile noastre sunt adaptate constant cerintelor pietei de munca din Romania si beneficiaza de experitiza trainerilor din cadrul unor prestigioase firme de consultanta din strainatate.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/creative-business-management/descopera-arta-scrisului-la-cursul-de-initiere-in-creative-writing