Tiraje mincinoase

Iasi - 20 decembrie 2005

Comunicat tip General in Afaceri

¤ Tirajele declarate sint 'astronomice' in comparatie cu cele reale
¤ Ziarele nationale invoca certificarea BRAT pentru tiraje mincinoase, iar BRAT nu zice nimic!
¤ 'Falsificarea' tirajelor este incurajata de regiile/agentiile de publicitate
¤ Numerosi editori din judetele Regiunii Nord-Est au inregistrat pierderi in 2004

Tiraje mincinoase

Tiraje mincinoase

¤ Tirajele declarate sint 'astronomice' in comparatie cu cele reale
¤ Ziarele nationale invoca certificarea BRAT pentru tiraje mincinoase, iar BRAT nu zice nimic!
¤ 'Falsificarea' tirajelor este incurajata de regiile/agentiile de publicitate
¤ Numerosi editori din judetele Regiunii Nord-Est au inregistrat pierderi in 2004

Despre rezultatele editorilor de presa se scrie foarte rar, in special cind trebuie platite niste polite. Despre tirajele reale, nu se scrie aproape niciodata. De ce? Pentru ca peste 90% din publicatii declara tiraje (mult) mai mari decit cele reale.
Constienta de riscuri, revista FINANCIARUL s-a decis sa sparga aceasta 'buba', care creste zi de zi cu sprijinul regiilor/agentiilor de publicitate si al organizatiilor de presa.
Conducatorii ziarelor se pling din ce in ce mai des ca presa este discreditata. In primul rind, presa se discrediteaza singura, prin avansarea unor performante proprii care sint departe de realitate. Si care pot fi considerate falsuri.
Articolul 16 din Constitutia Romaniei, 'fluturat' de un cotidian national condus pina relativ recent de presedinte Clubului Roman de Presa, spune ca 'Nimeni nu este mai presus de lege'. De ce presa ar trebui sa fie o exceptie?!
Presa este o afacere la care nu te inhama nimeni cu de-a sila. Iar daca este o afacere, trebuie sa respecte regulile afacerilor (oneste)!



Judetele Regiunii de Dezvoltare Nord-Est se remarca printr-un numar sporit de publicatii, fiecare incercind sa convinga cititorii/clientii ca este 'cea mai tare'. De multe ori, argumentele sint doar 'baliverne', realitatea fiind cu totul alta.
Pe baza informatiilor oficiale si a celor de care nu ne indoim (surse sigure, chiar daca nu pot fi mentionate ca oficiale), incercam o trecere in revista a peformantelor presei din regiune, chiar daca acest demers va atrage numai 'urari de bine'.

BACAU

'Desteptarea' este principalul cotidian al judetului Bacau, editor fiind societatea pe actiuni cu acelasi nume, patronata de fostul primar Dumitru Sechelariu. In 2004, 'Desteptarea' SA a realizat o cifra de afaceri de 114,885 miliarde lei si un profit net de 7,9 miliarde lei. Tirajul ziarului nu este mentionat in 'Ghidul Mass Media', dar din informatiile obtinute rezulta ca acesta se situeaza intre 10.000 si 12.000 exemplare/editie.
'Monitorul de Bacau' este editat de SC 'Confluente' SRL Bucuresti (unic asociat este Andreia Nistor), care a incheiat anul 2004 cu pierderi de 288,869 milioane lei, la o cifra de afaceri de 5,6 miliarde lei. Publicatia sustine ca are un tiraj de 4.000 exemplare, in timp ce nivelul real este estimat la 1.500 exemplare/editie.
'Ziarul de Bacau' este editat de 'Mediabac', societate la care unic asociat este domnul Sorin Sosu. Anul trecut, cifra de afaceri s-a ridicat la 11,787 miliarde lei, iar pierderile au fost de 307,248 milioane lei. Tirajul este auditat BRAT si se cifreaza la 2.260 exemplare/zi, din care sint distribuite 1.673 exemplare (date la nivelul lunii iunie 2005).

BOTOSANI

'Actualitatea Botosaneana' sustine ca are un tiraj de 3.000 exemplare/editie, valoare putin credibila tinind cont de indicatorii financiari ai firmei editor. Aceasta este 'Arcadia Print' SRL, care are ca asociat unic pe Carmen Timofciuc. Pentru anul 2004 a fost raportat un profit net de 32,55 milioane lei, la o cifra de afaceri de 700,67 milioane lei.
'Evenimentul de Botosani' este modest in ceea ce priveste tirajul declarat - 1.000 exemplare, publicatia avind ca editor firma 'Gecor', cu unic asociat - Varganici Nechita Gabriela Anelori. Profitul din 2004, de 607,87 milioane lei, la o cifra de afaceri de 2,18 miliarde lei, pare a proveni din alte activitati, comertul fiind activitatea de baza declarata.
'Jurnalul Dimineata Botosanilor' se lauda cu 5.000 de exemplare/editie, valoare care nu este sustinuta de indicatorii financiari din 2004: cheltuieli totale de 2,495 miliarde lei, cifra de afaceri de 1,16 miliarde lei si profit net de 20,84 milioane lei. La un asemenea tiraj, daca luam in calcul un pret minim de tiparire de 2.000 lei/exemplar, ar rezulta cheltuieli numai cu tiparul de peste 3 miliarde lei pe an.
'Monitorul de Botosani' are tirajul zilnic de 7.330 exemplare, din care distribuie 6.928 exemplare (BRAT - septembrie 2005). Este editat de 'Mediapress', firma care ii are ca asociati pe Georgica Lazar, Carmen Leonte, Catalin Moraru si Gheorghe Tofan. Anul trecut a obtinut un profit net de 21,7 milioane lei, la o cifra de afaceri de 34,2 miliarde lei.

IASI

Judetul considerat a avea cea mai puternica presa din tara, dupa Bucuresti, Iasul este 'dominat' de 'Ziarul de Iasi', cu un tiraj de 11.605 exemplare/editie, din care distribuie 9.641 (BRAT - septembrie 2005). Editor este 'Grupul de Presa Medianet' SRL, la care figureaza ca actionari Iulian Adrian Dascalu, Constantin Hritac, Gabriel Iulius Mardarasevici, Dan Rusu si Alexandru Gabriel Rusu. Aceasta firma a obtinut anul trecut un profit net de 1,75 miliarde lei, la o cifra de afaceri de 39,9 miliarde lei.
'24: Ore' se mai poate lauda doar cu faptul ca este cel mai longeviv cotidian iesean si... singurul care a ramas alb/negru. Cu un tiraj 'confidential'” (de ordinul sutelor de exemplare/editie), acest ziar este editat de 'Trustul de Presa 24: Ore', care a raportat pentru 2004 o cifra de afaceri de 9,03 miliarde lei si un profit de 1,45 miliarde lei, rezultate care au la baza alte activitati. Asociatii firmei sint Mihai Ciubotaru, Nicolae Radulescu si Adrian Rosentzveig (Adi Cristi, cognomen de jurnalist).
Si despre 'Evenimentul' se poate spune ca 2domina2 Iasul, dar la capitolul mica publicitate. Acest cotidian este editat de 2Phoenix Grup' SRL, firma infiintata in 2004, care ii are ca asociati pe Adrian Siviu Ilegitim si Vasile Ilegitim si care nu figureaza cu bilant pe site-ul Minsiterului Finantelor. Tirajul este in curs de auditare BRAT, la acest moment situindu-se in jurul valorii de 10.000 exemplare/editie.
'Flacara Iasului2 se joaca cu cifrele, declarind un tiraj de 4.500 exemplare, care este de peste doua ori mai mare decit cel real. Editorul, 'NRG Press Grup', care ii are ca asociati pe Neamtu Rares George si Doban Ionel, a incheiat anul 2004 cu un profit net de 1,337 miliarde lei, la o cifra de afaceri de 3,87 miliarde lei. Aceasta firma este infiintata anul trecut, dar cotidianul are o vechime mult mai mare.
Aparut in anul 2002, 'Jurnalul de Est' este cotidianul iesean cu cele mai slabe rezultate financiare. Astfel, editorul 'Jurnalul de Moldova' SA a inregistrat pierderi de 2,8 miliarde lei in 2003 si de 3,8 miliarde lei in 2004, la o cifra de afaceri de 2,3 miliarde lei, respectiv 4,57 miliarde lei. 'Jurnalul de Moldova' SA are ca actionari pe Vasile Lucian Apostol, Constantin Soranescu si Marius Soranescu. 'Jurnalul de Est' sustine ca are tiraj de 3.000 exemplare/editie. Punem pariu ca nu are mai mult de 1.500! In 'Ghidul Mass Media' se precizeaza faptul ca o pagina de publicitate color in acest ziar 'valoreaza' 1.764 euro, pretentie care poate candida la gluma anului!
'Lumina' este un cotidian 'special', fiind 'bisericesc'. Editat de 'Golia' (firma Mitropoliei), acest ziar este 'bagat pe git' enoriasilor, care se aboneaza pentru ca 'asa zice popa' si nu pentru ca le-ar folosi la altceva decit la impachetat. In aceste conditii, tirajul de 4.500 este credibil.
'Monitorul de Iasi' este editat de 'Romisra Media2, firma la care unic asociat este Mihai Alexandru Debeli si care a raportat pentru 2004 pierderi de 290,39 milioane lei la o cifra de afaceri de 1,26 miliarde lei. Nu si-a declarat tirajul pentru 'Ghidul Mass Media', estimarea noastra fiind de maxim 1.500 exemplare/editie.
'Ziua de Iasi', franciza a cotidianului national 'Ziua', are ca editor societatea 'Delta Press Investment', care ii are ca asociati pe Violeta Asimionesei si Georgeta Climescu. Aceasta firma a incheiat anul 2004 cu pierderi de 776,6 milioane lei, la o cifra de afaceri de 22,13 miliarde lei. Daca tinem cont de tirajul cotidianului national (41.009 exemplare - BRAT, iunie 2005) si de faptul ca minim 20% din tirajul unui cotidian national este destinat Bucurestiului, rezulta ca, in medie, 'Ziua' distribuie sub 1.000 exemplare in fiecare judet. 'Ziua de Iasi' se vinde impreuna cu 'Ziua' si declara un tiraj de 7.000 exemplare!!! O fi pe saptamina...
O alta publicatie importanta din judetul Iasi este saptaminalul 'Ieseanul', editat de 'Publimedia International'. Desi declara un tiraj 'certificat BRAT' de 9.092 exemplare, Biroul Roman de Audit al tirajelor sustine ca tirajul este de 6.900 exemplare/editie, din care distribuie 5.160 (iunie 2005). Succesul saptaminalului iesean se datoreaza si faptului ca este vindut 'la pachet' cu 'ProTV Magazin'.
Un alt saptaminal 'consacrat' al Iasului este 'Opinia Studenteasca', care are ca editor societatea cu acelasi nume, la care unic asociat este Daniel Condurache. SC 'Opinia Studenteasca' SRL a realizat in 2004 o cifra de afaceri de 1,88 miliarde lei si un profit net de 34,88 milioane lei. Tirajul declarat al publicatiei este de 5.000 exemplare.

NEAMT

Cel mai vechi cotidian nemtean este 'Ceahlaul', editat de 'Sedpress Ceahlaul' SA, firma cu un profit net de 2,477 miliarde lei si cifra de afaceri de 27,99 miliarde lei (in 2004). Tirajul declarat: 6.000-8.000 exemplare.
'Monitorul de Neamt' are un tiraj de 3.332 exemplare, din care distribuie 3.070 (BRAT - iunie 2005). Este editat de 'Grupul de Presa Accent', la care figureaza ca asociati Doina Ilisei, Daniel Nicu Sofronia si Adrian Varvara. Firma a reusit sa realizeze in 2004 o cifra de afaceri de 12,45 miliarde lei, profitul net ridicindu-se la 2,95 miliarde lei. Aceeasi firma editeaza si 'Monitorul de Roman', cotidian cu un tiraj de 1.298 exemplare (BRAT - iunie 2004).
'Ziarul de Roman' este un alt cotidian care se adreseaza locuitorilor celei de a doua localitati din Neamt, fiind editat de 'Nord Est Group2, care ii are ca asociati pe Cristiana Bortas, Liliana Dumitrescu, Axinia Dumitriu, Daniel Catalin Traistaru si Gabriel Volcinschi (administrator). Cifra de afaceri a firmei a fost in 2004 de 7,32 miliarde lei, in timp ce profitul net s-a situat la valoarea de 182,387 milioane lei. 'Ziarul de Roman' are un tiraj de 1.800 exemplare (BRAT - martie 2005).
'Realitatea Media' este o publicatie editata de firma cu acelasi nume, care ii are ca asociati pe Andreea Elena Craciun si Constantin Dumitrel Stahie. In 2004, a obtinut un profit net de 1,578 miliarde lei, la o cifra de afaceri de 9,54 miliarde lei. Acest ziar sustine ca are un tiraj de 3.000 exemplare.
'Vestea' este ultimul cotidian nemtean care figureaza in 'Ghidul Presei'. Editor: 'V Media', firma infiintata in 2005 care il are ca asociat pe Daniel Vinca. Tirajul declarat: 1.000 exemplare.

SUCEAVA

Cotidianul 'Crai Nou2 sustine ca are un tiraj de 7.000 exemplare si este editat de SC 'Crai Nou' SA, firma cu o cifra de afaceri de 8,7 miliarde lei si profit net de 408,28 milioane lei.
'Monitorul de Suceava' declara un tiraj de 10.000 exemplare, in timp ce BRAT il crediteaza cu 8.151 exemplare, din care dstribuie 7.586 (septembrie 2005), demn de mentionat fiind faptul ca aceasta publicatie figureaza in evidentele BRAT cu peste 6.000 de abonamente. Editorul, societatea 'Interpress2, a obtinut in 2004 un profit net de 1,018 miliarde lei, la o cifra de afaceri de 21,19 miliarde lei. Asociatii societatii sint Marcel Tiberiu Avram si Paul Valentin Oancea.
'Obiectiv de Suceava' este editat de 'XXL Media', firma care, desi a fost infiintata in 2004, a reusit sa incheie anul trecut cu un profit net de 3,148 miliarde lei, la o cifra de afaceri de 11,22 miliarde lei. Actionari: Elena Nicolae si Romulus Virgiliu Nicolae. 'Obiectiv de Suceava' declara un tiraj de 7.000 exemplare.

VASLUI

'Adevarul de Vaslui' este editat, dupa cum sustine 'Ghidul Mass Media', de 'Supermedia Grup', firma inexistenta in realitate. Dupa toate probabilitatile, editor este 'Press Grup', firma infiintata in 2004, la care figureaza ca asociati Alexandru Siviu Marcuta si Lucian Timofticiuc. Acest cotidian vasluian declara un tiraj de 2.500 exemplare.
Cu acelasi tiraj si cu acelasi director (Lucian Timofticiuc) figureaza in 'Ghidul Mass Media' si 'Monitorul de Vaslui'! Site-ul cotidianului sustine altceva. Editor este societatea 'Iris Company' SA Bucuresti. Cum principalul obiect de activitate este altul (fabricarea piinii), rezultatele financiare ale firmei nu au relevanta in aceasta prezentare a performantelor editorilor.
Cotidianul 'Obiectiv' este auditat BRAT si are un tiraj de 5.184 exemplare, din care distribuie 4.671 (iunie 2004). Editorul, SC 'Media Grup Nord Est' Vaslui ii are ca asociati pe Clara Maria Oprea, Viorel Oprea si Irina Liliana Sadici. Cifra de afaceri consemnata in 2004 a fost de 9,49 miliarde lei, iar profitul net s-a ridicat la 1,66 miliarde lei, performante surprinzatoare pentru un editor de presa intr-un judet ca Vasluiul. Mai ales daca tinem cont de faptul ca in 2003 au fost raportate pierderi de peste 1,5 miliarde lei.

Tiraje 'incredibile'

Daca cineva ar avea rabdare si interesul de a 'contabiliza2 tirajele publicatiilor inscrise in 'Ghidul Mass Media', probabil ar ajunge la concluzia ca se consuma o cantitate de hirtie de ziar mult mai mare decit cea produsa si importata in Romania. Unele publicatii au tupeul de a sustine ca au tiraje de citeva ori mai mari decit cele reale. Mai nou, si ziarele auditate BRAT declara tiraje superioare celor certificate. Astfel, tirajul declarat de 'Ziua' este de 60.000 exemplare (pagina 54). Conform ultimelor informatii postate pe site-ului BRAT, tirajul mediu din luna iunie 2005 al cotidianului national 'Ziua' a fost de 41.009 exemplare/aparitie (valoare aproximativ egala cu cea consemnata in mai si aprilie), din care a distribuit 32.681 exemplare/aparitie. Maximul tirajului inregistrat de 'Ziua' in 2005 a fost de 54.251 exemplare/editie in luna martie, iar cele mai multe au fost distribuite in februarie - 46.779 exemplare/aparitie. In 2004, tirajul maxim al aceluiasi cotidian a fost de 45.305 exemplare/aparitie (decembrie), in timp ce, in primele 10 luni ale anului trecut, tirajul mediu nu a depasit 32.600 exemplare / editie.
'Curentul' sustine ca are 'tiraj certificat BRAT: 33.500 exemplare' (pagina 36). Ultimele date mentionate de site-ul BRAT dateaza din decembrie 2004 si certifica un tiraj mediu al cotidianului 'Curentul' de 9.618 exemplare/editie.
'Gandul' figureaza cu 80.513 exemplare (pagina 37). Site-ul BRAT mentioneaza urmatoarele valori medii lunare (in 2005): mai - 87.176; iunie - 74.363; iulie - 61.261; august - 59.698; septembrie - 53.336.
'Adevarul' sustine ca are 130.000 exemplare - 'tiraj certificat BRAT'. Pe site-ul Biroului Roman de Audit al Tirajelor apar urmatoarele valori medii lunare (2005): ianuarie - 120.048, februarie - 125.134; martie - 122.067, aprilie - 107.460; mai - 70.523; iunie - 57.202.
'Bucharest Daily News' sustine ca are un tiraj de 4.000 exemplare. Conform site-ului BRAT, in perioada ianuarie - iunie 2005, tirajul acestui cotidian a fost cuprins intre 1.975 exemplare (februarie) si 2.058 (ianuarie).
Si lista poate continua...
In aceste conditii, in care editori ai unor publicatii auditate BRAT (si membri ai Clubului Roman de Presa) declara tiraje mult mai mari decit cele auditate, nu trebuie sa mai mire pe nimeni faptul ca alte ziare si reviste isi permit sa avanseze valori 'astronomice' (in comparatie cu cele reale).

Regiile/agentiile de publicitate sustin tirajele mincinoase

Regiile/agentiile de publicitate traiesc (foarte bine) din spatiile achizitionate de la publicatii locale si nationale pentru clientii lor. In aceste conditii, regiile/agentiile ar putea sa solicite o dovada minima a tirajului unei publicatii - factura de la tipografie, de exemplu. Dar regiile/agentiile de publicitate nu au nici un interes. Daca ar face acest lucru, nu ar putea justifica in fata clientilor (operatori de telefonie mobila, producatori de tigari, in special companii multinationale) de ce se achita din bugetul lor (al clientilor) sume foarte mari catre publicatii cu nici 1.000 de exmplare vindute/distribuite pe editie. Asa ca accepta/incurajeaza declararea de tiraje mincinoase pentru ca 'de aici vine cascavalul'. Regiile/agentiile stiu ca o publicatie nu are tirajul declarat si, din acest motiv, taxeaza respectiva publicatie cu un comision consistent (chiar si peste 50% din tarifele lista). Iar ziarele/revistele sint nevoite sa accepte conditiile impuse de regii/agentii pentru ca, in caz contrar, nu mai primesc nimic si, la urma-urmei, suma incasata este in conformitate cu... tirajul real.
Singurii pagubiti in aceasta afacere sint clientii de publicitate, dar este discutabil daca acestia platesc inconstient peste valoarea reala a serviciului de care beneficiaza sau platesc si... linistea de care au nevoie!


Financiarul

Revista economica 'Financiarul' este editata la Iasi, incepind din mai 2004, de SC '“DS Press' SRL, societate cu doi asociati: Dan Scarlat si Catalina Mihaela Leonte. In 2004, firma a realizat o cifra de afaceri de 861,646 milioane lei, iar profitul net obtinut a fost de 68,35 milioane lei. Initial, revista Financiarul a avut aparitie lunara, din octombrie 2005 trecind la cadenta de doua aparitii/luna.
Tirajul necertificat BRAT este de 6.000 exemplare/luna (3.000 exemplare/editie) si poate fi dovedit cu facturile eliberate de tipografie ('Letea' Bacau, care nu are nici o alta legatura de afaceri sau de alta natura cu editorul). Revista nu se distribuie prin reteaua de difuzare a presei (chioscuri), ci se transmite direct sau prin posta firmelor interesate, pe baza de abonament sau gratuit (in cadrul evenimentelor economice: tirguri, expozitii, conferinte, seminarii etc).
Incepind din 2005, 'DS Press2 editeaza si 'Financiarul Business Card - Agenda Oamenilor de Afaceri', publicatie trimestriala cu un tiraj de 40.000 exemplare/an (10.000 exemplare/editie), care poate fi dovedit in acelasi mod.

Nota:
La realizarea acestui articol au fost utilizate informatiile din 'Ghidul mass media romanesti 2006', de pe site-ul Ministerului Finantelor, de pe site-ul BRAT si din baza de date 'Borg Design' (www.listafirme.ro). Tinind cont de miscarile continue din lumea presei, este posibila aparitia unor modificari in ceea ce priveste editorii publicatiilor si asociatii acestora.
Asteptam de la editori dovezi care sa conteste tirajele prezentate in acest articol.

Pentru toti cei din presa scrisa, editori sau doar jurnalisti, in anul 2006
VA DORIM SA AJUNGETI LA TIRAJELE DECLARATE!

Despre DS PRESS

Revista economica FINANCIARUL este editata la Iasi si se adreseaza companiilor nationale si internationale interesate de dezvoltarea afacerilor in judetele Regiunii de Dezvoltare Nord-Est.
FINANCIARUL se distribuie pe baza de abonamente (NU se vinde la chioscuri).
Dan SCARLAT
Director
financiarul@financiarul.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ds-press/tiraje-mincinoase