Pe 23 aprilie, Editura Litera invită cititorii la cel mai mare schimb de cărți!

BUCURESTI - 18 aprilie 2017

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

A 5-a ediție Noaptea Cărților Deschise are loc duminică, 23 aprilie , în Parcul Colțea din București, în intervalul orar 20-24!

Pe 23 aprilie, în lumea întreagă se sărbătorește Ziua Internațională a Cărții. În România, Editura Litera organizează pentru al 5-lea an consecutiv cea mai importantă campanie dedicată încurajării lecturii, Noaptea Cărților Deschise.

Anul acesta, cititorii care oferă o carte din propria bibliotecă vor primi o carte nouă de la Litera! Inițiem cu această ocazie cel mai mare schimb de cărți unde cei pasionați de lectură se vor alătura demersului nostru care are ca scop final schimbarea destinului unor cărți și, implicit, al unor oameni. Cărțile strânse în cadrul campaniei vor fi donate către cinci biblioteci școlare defavorizate din Dâmbovița, Olt, Vaslui, Sălaj și București. După schimbul de cărți, această seară specială continuă cu o invitație inedită din partea Observatorului Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”. Cititorii participanți la Noaptea Cărților Deschise vor putea privi cerul și stelele prin telescopul Observatorului și la îndrumarea specialiștilor. Biletul de intrare, în intervalul orar 20.00 - 1.00, în noaptea de 23 spre 24 aprilie, îl reprezintă cartea de la Litera însemnată cu logo-ul Noaptea Cărților Deschise.

Cărțile oferite în schimbul donațiilor cititorilor reprezintă o selecție a celor mai bune colecții Litera de ficțiune, non-ficțiune și cărți pentru copii: Blue Moon, Prima mea lectură, Cavalerii Pardaillan, Cele mai frumoase romane de dragoste, Agatha Christie, Lira, Carte pentru toți, Thriller, Romanul de dragoste, Biblioteca pentru toți copiii, Clasici Contemporani, Clasici Moderni și altele.

Mai mult, o serie de premii vor putea fi câștigate prin tombola Noaptea Cărților Deschise. 

Participanții pot fi la curent cu evenimentul pe pagina de Facebook Editura Litera.

_____

Prin Noaptea Cărților Deschise marcăm împreună, de 5 ani consecutiv,  Ziua Mondială a Cărții. Alături de voi, prieteni ai cărților, copii, studenți, părinți, bunici, acest eveniment a devenit un adevărat manifest pro-cultură ale cărui ecouri au depășit granițele țării. Este o realizare importantă pentru România, țară pe care statisticile europene încă o plasează la coada listei la capitolul obișnuințelor de lectură.

23 aprilie este o zi simbolică pentru literatura universală: în această zi, în anul 1616, au murit Miguel de Cervantes și William Shakespeare. În alți ani, dar la aceeași dată, au murit sau s-au născut scriitori celebri precum Maurice Druon, Vladimir Nabokov sau Josep Pla.

_____ Citim și dăruim împreună prin amabilitatea sponsorilor: FAN Courier, Secom România, Idea Bank, AQUA Carpatica. Eveniment realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului București și al Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, parte a Muzeului Municipiului Bucureşti - Palatul Suțu. 

 

Despre Editura Litera

Litera – Un sfert de secol de cărți!

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/editura-litera/pe-23-aprilie-editura-litera-invita-cititorii-la-cel-mai-mare-schimb-de-carti