Concursul Suvenir de Bucureşti, ediţia I, 2011

Locul desfasurarii: Elite Art Gallery, ELITE ART Club UNESCO, http://www.eliteart-gallery.com

Organizator: ELITE ART Club UNESCO

 

Concursul  Suvenir de Bucureşti, ediţia I, 2011

Jurizare:  30 iunie 2011

 

 

Joi, 30 iunie a avut loc jurizarea concursului SUVENIR DE BUCUREŞTI.

Lucrările propuse de cei 16 concurenţi au fost atent analizate şi discutate de către juriul compus din 5 membri: Alexandra Radu, artist plastic şi custode ELITE ART GALLERY, Rosana Oprea, project mannager la The Money Channel, dr. Marius Tiţa, redactor şef Radio România Internaţional şi Călin Ile, directorul Hotelului Ibis din Bucureşti.

In urma deliberărilor, au fost acordate 2 premii II, 1 premiu III şi o mentiune. Premiul I nu s-a acordat.

Castigatorii premiilor II sunt: Marian Mihalache (premiul II), cu proiectul Parfum de Bucureşti, prin care artistul propune o serie de sticluţe pentru parfumuri şi esenţe şi  Anca Gitali (premiul II), cu o propunere de obiecte sub forma unor prisme decorative din sticlă,  reprezentând simboluri arhitectonice ale Bucureştiului.

Carmen Emanuela  Popa este câştigătoarea premiului III. Propunerea Emanuelei Popa a constat îintr- o mică colecţie de obiecte-accesorii sau obiecte pur decorative, toate reprezentând elemente emblematice din Bucuresti: ceas de buzunar pe cadranul căruia se pot observa detalii arhitecturale bucureştene, album foto „Bucureştiul în detalii”, mini-instrumente muzicale inscripţionate, sticluţă de parfum „Bucureşti cu dor”.

Menţiunea  fost acordata Andrei Nenciu pentru Suvenirul Bucurestiul reprezentat de o gravura, cu multiple posibilităţi de imprimare şi reprezentare plastică: breloc, magnet de frigider, suport pentru pahare, tricouri inscripţionate prin serigrafie.

Toate cele 16 proiecte participante la concursul SUVENIR DE BUCUREŞTI vor constitui fondul expoziţiei omonime, care va fi organizată în luna septembrie, în cadrul manifestărilor  prilejuite de Zilele Bucureştiului. Premiile vor fi decernate în ziua vernisajului.

 

Organizatori: ELITE ART Club UNESCO, ELITE ART GALLERY.

Parteneri media: Radio România Cultural, Observator cultural, Şapte seri, onlinegallery.ro, Ceaşca de cultură, Art Business, Calendar evenimente, modernism, 7 Seri, Formula AS.

Despre ELITE ART GALLERY

ELITE ART Club UNESCO este o asociaţie culturală fără scop patrimonial, implicată în organizarea şi promovarea unor ample proiecte, al căror scop principal este de a aduce în prin plan adevăratele valori ale artei contemporane româneşti şi de a educa publicul în spiritul recunoaşterii şi aprecierii lor.

Printre proiectele reprezentative menţionăm concertele PROMS of Delight, care îmbină după un concept inovator muzica simfonică şi stilurile pop, jazz, cross-over, fiecare ediţie bucurându-se de aprecierea unui public numeros. De o mare vizibilitate se bucură şi proiectul de arte vizuale „Pictori de azi la Balcic”.

Din iulie 2009, ELITE ART Club UNESCO este membră afiliată Jeunesses Musicales International este cea mai amplă organizaţie neguvernamentală pentru tinerii muzicieni din întreaga lume.

Confirmare pana la data: 4 iulie 2011

Participare: Intrare libera