Euro26: Cercetare europeana in randul tinerilor - perceptii despre diversitate

BUCURESTI - 11 octombrie 2006

Comunicat tip General in ONG

Euro26 Romania publica astazi Rezultatele cercetării la nivel naţional privind Percepţiile personale ale tinerilor asupra diversităţii în societate, la nivel local realizata in cadrul programului EYCAdemy. Cercetarea derulata este de tip calitativ, prin metoda focus – grupului, aprilie – septembrie 2006.

Euro26: Cercetare europeana in randul tinerilor - perceptii despre diversitate

Programul EYCAdemy este o initiativa EYCA - www.euro26.org sprijinita de CoE si CE pentru formarea si dezvoltarea unei retele de cercetatori la nivel european in domeniul tineretului. Initiativa EYCA (European Youth Card Association, asociatia europeana umbrela pentru organizatiile nationale Euro26) a inceput in 2003 si in fiecare an, moderatorii de focus - grupuri care sunt formati in cadrul EYCAdemy au derulat un program de cercetare in tarile participante. Astfel, in anii anteriori, s-au realizat cercetari privind impactul media asupra tinerilor, apoi privind participarea tinerilor, iar in acest an, cercetarea care tocmai s-a incheiat, asupra perceptiilor personale ale tinerilor privind diversitatea si respectarea drepturilor omului la nivel local.

Toate aceste teme sunt de mare interes în cadrul discuţiilor privind politicile europene în domeniul tineretului şi rezultatele sunt puse la dispoziţia instituţiilor interesate pentru ca acestea să beneficieze de informaţii privind modul în care tinerii privesc problematica dezbătută. Politicile de tineret nu pot fi concepute fără vocea tinerilor şi acest lucru se poate realiza acum prin cercetări calitative la nivel european, EYCAdemy fiind primul şi singurul program - instrument de cercetare calitativa existent în acest moment în Europa.

Cercetarea din acest an s-a derulat in 17 tari si a fost in mod special subsumata campaniei CoE - 'Toti diferiti, toti egali' - www.alldifferent-allequal.com , in virtutea parteneriatului existent intre EYCA si Consiliul Europei - Consiliul gireaza cardul Euro26 ca instrument pentru incurajarea mobilitatii tinerilor. Cercetarea la nivel european, de tip calitativ, s-a realizat prin metoda focus-grupului si a implicat mai mult de 1 000 de subiecti, pe 6 esantioane.

Rapoartele nationale din cele 17 tari au fost reunite si in acest moment se elaboreaza raportul international 'Perceptiile tinerilor asupra diversitatii' care va fi facut public in cadrul Conferintei Anuale EYCA de la sfarsitul lunii octombrie.

La nivel national are loc in acest moment diseminarea rapoartelor nationale, pentru a fi puse la dispozitia institutiilor din domeniul tineretului interesate de rezultate.

Euro26 Romania pune la dispozitia publicului - ONG-uri de tineret sau cu activitati privind diferentele si diversitatea, institutii publice din domeniul tineretului si educatiei, agentii guvernamentale - raportul executiv naţional cu principalele rezultate ale cercetarii, în România.

1. Raportul evidentiaza un nivel inalt de toleranta al tinerilor din tara noastra la diferenta, marcata in primul rand de aspectele exterioare (infatisare, imbracaminte, comportament) si apoi de aspecte socio-culturale (religie, etnie, preferinte sexuale, cetatenie). Nivelul de toleranta creste in raport direct cu nivelul de educatie si o nuantare a situatiilor ce marcheaza diferentele intre persoane apare odata cu constientizarea nevoii de comunicare si de intelegere a specificului diferentei, prin reciprocitate.
2. Diferentele sunt acceptate in majoritatea situatiilor, mai putin atunci cand sunt insotite de comportamente valorizate social negativ - impunere, fortare, agresiune, intoleranta din partea celuilalt, fapte sociale negative.
3. O slaba cunoastere şi un nivel scăzut de conştientizare a activitatilor/organizaţiilor ce au drept scop reducerea discriminarii.

Raportul executiv si Raportul naţional complet (disponibil numai în limba engleză) sunt disponibile la solicitare.


EYCAdemy este un proiect EYCA implementat la nivel naţional de Euro26 România.

EYCAdemy este un proiect sprijinit de Consiliul Europei şi Uniunea Europeană.

Despre Euro<26 Romania

Euro26 este cardul european de tineret pentru tinerii sub 26 de ani, oferindu-le reduceri si facilitati in domeniile lor de interes. Cardul este girat de Consiliul Europei ca instrument pentru incurajarea mobilitatii tinerilor. Euro26 Romania deruleaza programul EuroInform - \\\'\\\'Esti mai informat, iei decizii mai bune!\\\'


Oana Mosoiu
PR & Programe
0721 745 467
oana@euro26.org.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/euro26-romania/euro26-cercetare-europeana-in-randul-tinerilor-perceptii-despre-diversitate