EXPOROM organizează prima ediție a Romanian Electronics Show – RES® în 28 - 31 martie 2013

BUCURESTI - 13 noiembrie 2012

Comunicat tip Produse / Servicii in Afaceri, IT&C, Retail

RES® - organizat sub patronajul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale
și în parteneriat cu Camerele de Comerț Bilaterale România - Japonia și România - Coreea

Expoziţia Romanian Electronics Show - RES® va avea loc în perioada 28–31 martie 2013 și se va desfășura la cel mai nou complex expozițional din țară, EXPOROM , sub patronajul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. Scopul parteneriatului RES® - MCSI este crearea unei platforme complete care să reunească cererea existentă și potențială a pieței cu cele mai recente, inovative și inteligente tehnologii din domeniul electronicii, electrocasnicelor, comunicațiilor și IT, dar și informarea și educarea consumatorilor finali.

 

RES® este un eveniment amplu dedicat atât companiilor, cât și publicului larg, realizat de către EXPOROM în parteneriat cu Camerele de Comerț Bilaterale România - Japonia și România – Coreea. Expoziția internațională RES® va avea loc anual si reprezintă un suport informațional și un instrument de marketing eficient pentru dezvoltarea și creșterea sectorului electronic și IT&C , facilitând relațiile de business.

 

RES® vizează atragerea a peste 300 de producători, importatori şi distribuitori de echipamente de ultimă generaţie - de la sisteme de sunet high end, playere de înaltă rezoluţie, smart TV, tablete, ultrabooks, camere video digitale pentru era smartphone, soluții și echipamente IT de birou şi până la echipamente electronice profesionale pentru o casă inteligentă.

 

Vizitatorii beneficiază de intrare liberă și transport gratuit de la stația de metrou Republica.

 

Informarea participanților (expozanți, parteneri sau vizitatori) este realizată pe site-ul oficial www.roels.ro

 

 

 

Taguri: tehnologieIT&Cexpozitiiexporom
Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/exporom/exporom-organizeaz-prima-ediie-a-romanian-electronics-show-resr-n-28-31-martie-2013