ASIGURAREA OBLIGATORIE DE RĂSPUNDERE PROFESIONALĂ A MANAGERILOR

Locul desfasurarii: JW Marriott Bucharest Grand Hotel

Organizator: Finmedia

Modificarea legii societăţilor comerciale (Legea 31/2000) prevede printre altele, noi reglementări privind asigurarea de răspundere profesională a administratorilor, a membrilor directoriatului sau a Consiliilor de Supraveghere a unei societăţi pe acţiuni.
Din această perspectivă, FINMEDIA organizeaza un seminar care să ofere mediul propice de analiză a problemelor care ar putea să intervină odată cu aplicarea legii.
Societăţi de asigurare direct implicate şi societăţi de brokeraj în asigurări vor sta la aceeaşi masă cu reprezentanţi ai instituţiilor statului direct implicate în existenţa acestei legi.
Totodată, pe fondul propunerilor apariţiei unor posibile modificări sau completări ale legii, se doreşte prezenţa în sală a managerilor marilor companii – societăţi pe acţiuni şi a unor cabinete de avocatură.

PARTENERI: ASIROM, OMNIASIG*

Moderator: GHEORGHE GRAD - director general SRBA - Broker de Asigurare - Reasigurare

09.00 - 9.30 Înregistrarea participanţilor
09.30 – 10.45 Sesiunea I

- Asigurarea de răspundere profesională a managerilor, ca figură juridică
GHEORGHE PIPEREA – conferenţiar universitar doctor, consultant la modificarea legii societăţilor comerciale, partener SCA PIPEREA ŞI ASOCIAŢII
- Implicaţiile neprezentării poliţei de răspundere profesională a managerilor
*EUGEN GHIULEA - director general, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
- Tendinţe paneuropene în asigurarea răspunderii managerilor
GEORGE CĂTĂLIN STROE - manager vânzări & marketing, ASIROM

10.45 - 11.15 Pauză de cafea
11.15 – 13.00 Sesiunea II
- Asigurarea de răspundere a administratorilor şi directorilor - o opţiune în afaceri. Comparaţii între standardul internaţional de acoperire şi cel local, exemplificări de daune, beneficii.
– KARINA ROŞU - director executiv, AON Broker de asigurare
-Reacţii din partea mediului de afaceri. Discuţii.
FLORIN POGONARU - preşedinte, Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România
* STERE FARMACHE - director general, Bursa de Valori Bucureşti

Maria Ciobanu,
Project Manager

Despre FINMEDIA S.R.L.

Despre e-Finance
e-Finance are un tiraj mediu auditat de BRAT de 10.000 de exemplare. Revista mizează pe informaţia de actualitate prelevată corect şi transmisă cu discernământ, pe monitorizarea ofertei şi cererii în mişcare, pe comentarii avizate şi comprehensibile, pe lămurirea controverselor, pe detalierea evoluţiei domeniilor emergente ale economiei, pe dialoguri constructive, precum şi pe descoperirea căilor eficiente de atingere a performanţei.

Despre Finmedia
Finmedia este un trust de presă economico-financiară, cu o experienţă de 11 ani pe piaţa de profil, specializat în editarea publicaţiilor economice lunare Piaţa Financiară,
e-Finance, Ghidul de Bani, precum şi a seriilor de anuare de specialitate România Top 100 Companii, Romanian Financial Directory, IT&C Directory, Anuarul Juridic.
Firma are, de asemenea, o vastă experienţă în organizarea de evenimente de anvergură – forumuri, conferinţe şi târguri de profil. „Conferinţele Piaţa Financiară“, „e-Finance events“, „FinFair – Târgul de bani“, „Real Bucharest“ sunt mărci proprietare ale Finmedia.

Participare: Intrare libera