Fildas Trading a ajuns la 1.000 de angajati

BUCURESTI - 13 noiembrie 2017

Comunicat tip General in Afaceri, Sanatate, HR, Farmaceutic

BUCURESTI – 10 noiembrie 2017: Fildas Trading, companie de top pe piata distributiei de produse farmaceutice, a ajuns, luna aceasta, la un numar de 1.000 de angajati. Pe o piata a muncii cu multiple provocari pentru angajatori, Fildas Trading a continuat, in linie cu dezvoltarea companiei, sa-si mareasca permanent echipa, numai in ultimul an numarul de angajati crescand cu peste 10%.
Angajatul cu numarul 1.000 este gestionar si lucreaza in cadrul Depozitului din Sibiu. Colegii i-au oferit o surpriza dulce, la fel ca si primirea in randul echipei Fildas Trading – un tort comandat special de la cofetaria Candy Cat, inscriptionat cu cifra 1.000.

foto

foto

Pentru Fildas Trading, echipa este bunul cel mai de pret in realizarea obiectivelor propuse, capitalul uman fiind cel mai important element in sustinerea si dezvoltarea companiei. De altfel, cresterea de la an la an a cifrei de afaceri, extinderea fantastica atinsa intr-un timp scurt, recunoasterea obtinuta din partea clientilor si a celor mai importanti furnizori au fost rezultatul unui efort colectiv urias, al dinamismului si dedicatiei intregii echipe.

Fildas Trading este una dintre cele mai mari companii ce activeaza pe piata distributiei de produse farmaceutice din Romania, inregistrand o cifra de afaceri de peste 500 de milioane de euro in 2016. Compania a intrat in premiera in Top 500 cele mai mari companii din Europa Centrala si de Est, realizat de COFACE, direct pe pozitia 355, fiind a cincea cea mai mare companie antreprenoriala romaneasca.

Fildas Trading detine propria flota de masini de transport medicamente si 14 depozite si centre logistice – cel mai mare numar de depozite din randul distribuitorilor de profil din Romania, pregatind un nou depozit in Iasi, la Miroslavele, in urma unei investitii de 2,5 milioane de euro, si un nou centru logistic in Bucuresti, la Mogosoaia.