Secretarul de stat Alesandru a primit bani publici de la Ministerul Economiei si Industriei

BUCURESTI - 15 mai 2005

Comunicat tip General in Politic

Cu trei zile înainte de a fi numit oficial în funcţie, secretarul de stat Dan Victor Alesandru, reprezentant al PUR în Ministerul Economiei şi Comerţului, a primit din partea ministrului PUR Codruţ Sereş un contract de 9,39 miliarde lei din bani publici. În 24 ianuarie 2005, firma privată pe care o conducea omul de afaceri Dan Victor Alesandru a primit aceşti bani publici de la o companie de stat care din, 27 ianuarie 2005, avea să intre în subordinea secretarului de stat Dan Victor Alesandru.


În data de 27 ianuarie 2005, Dan Victor Alesandru a fost numit secretar de stat în Ministerul Economiei şi Comerţului. Propus de PUR, Dan Victor Alesandru a fost desemnat să conducă Direcţia Generală de Politică Energetică din cadrul acestui minister. Între instituţiile pe care le coordonează secretarul de stat Alesandru se numără şi Societatea Naţională de Gaze Naturale (S.N.G.N.) ROMGAZ S.A., societate aflată sub autoritatea Ministerului Economiei şi Comerţului.
În momentul numirii sale în funcţie, Dan Victor Alesandru era director general şi acţionar la SC VITAL GAZ S.A. În 24 ianuarie 2005, VITAL GAZ S.A., firma condusă de Dan Victor Alesandru, primea un contract de lucrări în valoare de 9.397.990.000 lei de la SNGN ROMGAZ SA, companie de stat pe care, după numai 3 zile, a început să o coordoneze în calitate de secretar de stat.
În schimbul acestor aproape 10 miliarde lei, VITAL GAZ SA s-a obligat să realizeze un “panou măsură gaze fierbinţi” pentru ROMGAZ. Contractul a fost obţinut în urma unei licitaţii organizate în ianuarie 2005, iar anunţul de atribuire a lucrării din bani publici firmei VITAL GAZ a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 22 din 1 februarie 2005, Partea VI.
În comunicatul oficial dat publicităţii de Ministerul Economiei şi Comerţului în momentul numirii lui Dan Victor Alesandru în funcţia de secretar de stat, se spune că acesta “a ocupat pînă în prezent funcţia de director general al VITAL GAZ S.A. Bucureşti.” Dar Dan Victor Alesandru nu era doar director general, ci şi acţionar la VITAL GAZ. Potrivit Registrului Comerţului, dar şi declaraţiei de avere depusă în 2 februarie 2005 de proaspătul secretar de stat, el deţinea în momentul numirii 3,37% dintre acţiunile VITAL GAZ SA. Aceste acţiuni erau extrem de valoroase. După cum recunoştea Dan Victor Alesandru în aceeaşi declaraţie de avere, valoarea lor era de 6.560.483.376 lei. Actualul secretar de stat este, de altfel, unul dintre cei care au înfiinţat, în 1998, firma VITAL GAZ SA. Majoritatea acţiunilor la VITAL GAZ SA sînt deţinute în prezent de două firme cu sedii în paradisuri fiscale: JTC TRUSTEES LTD din Jersey Channel Island şi GED EASTERN FUND I. LTD din Cipru. Firmele off-shore de acest tip nu plătesc taxe, iar acţionariatul lor este secret.
Pentru a nu fi acuzat de conflict de interese, Dan Victor Alesandru încearcă acum să ascundă legătura sa cu firma VITAL GAZ. În noua declaraţie de avere depusă în 6 mai 2005, secretarul de stat nu spune nici că are acţiuni la această societate comercială, dar nici că le-ar fi înstrăinat în vreun fel. Pur şi simplu acţiunile în valoare de 6 miliarde şi jumătate pe care le deţinea la VITAL GAZ au dispărut fără urmă.
De altfel, Dan Victor Alesandru lasă necompletate şi rubricile referitoare la veniturile sale din ultimul an unde ar fi trebuit să se regăsească atît banii cîştigaţi ca director general al firmei, cît şi dividentele de pe urma acţiunilor. Astfel, urmînd exemplul partenerilor săi din firmele off-shore JTC TRUSTEES LTD şi GED EASTERN FUND I. LTD, Dan Victor Alesandru încearcă să şteargă urmele legăturilor dintre el şi VITAL GAZ S.A.

După o campanie electorală costisitoare, partidele ajunse la guvernare îşi răsplătesc clienţii politici. La cîteva săptămîni de la alegeri, o companie de stat aflată în coordonarea ministrului Economiei şi Industriei a oferit un contract de 9,39 miliarde lei din bani publici firmei conduse de Dan Victor Alesandru, colegul de partid al ministrului Codruţ Sereş. Cinismul demnitarilor PUR a mers însă mai departe. În momentul primirii contractului, Dan Victor Alesandru aştepta numirea oficială în funcţia de secretar de stat, ministrul Sereş considerîndu-l cel mai potrivit să conducă activitatea companiei de stat de la care tocmai obţinuse banii publici.


15 mai 2005
Mugur Ciuvică
preşedintele Grupului de Investigaţii Politice




Declaraţiile de avere ale lui Dan Victor Alesandru din februarie 2005 şi din mai 2005, declaraţia sa de interese din februarie 2005, Achiziţia publică de lucrări publicată în Monitorul Oficial şi datele de la Registrul Comerţului referitoare la VITAL GAZ SA sînt disponibile pe site-ul http://www.aspec.ro/gip/

Despre Grupul de Investigatii Politice

Grupul de Investigatii Politice (GIP) este o asociatie care realizeaza anchete si analize referitoare la oamenii politici din Romania. De asemenea, GIP monitorizeaza activitatea institutiilor publice si modul in care acestea administreaza banii publici.
GIP - Grupul de Investigatii Politice
tel: 330.90.96
mobil: 0723.612.200
presa@grupul.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/grupul-de-investigatii-politice/secretarul-de-stat-alesandru-a-primit-bani-publici-de-la-ministerul-economiei-si-industriei