TARA MOSS „STRĂLUCITOAREA AGATHA CHRISTIE A AUSTRALIEI”

BUCURESTI - 13 martie 2007

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Un roman misterios, captivant, cu personaje desăvârşite. Dacă v-a plăcut Fetiş, cu siguranţă că vă veţi da în vânt după Split' Fresh Fiction

TARA MOSS „STRĂLUCITOAREA AGATHA CHRISTIE A AUSTRALIEI”

Editura Leda, imprint al Grupului Editorial Corint, vă prezintă cel de al doilea thriller poliţist al scriitoarei Tara Moss - bestsellerul internaţional SPLIT.

Mak s-a întors în Vancouver, oraşul ei natal, nerăbdătoare să-şi termine studiile, să scape de chin şi să-şi regăsească echilibrul. Se trezeşte însă într-un oraş cuprins de teroare, într-un campus în care studentele sunt pradă uşoară pentru Vânător.

Trăieşte într-o lume a minţilor nestatornice şi a bărbaţilor care nu-i mai inspiră încredere, într-un univers în care motivele sunt tulburi iar dorinţele necontrolate. Iar dacă trecutul ei nu este uşor de uitat, curând va avea de înfruntat o altă provocare, poate cea mai mare din întreaga ei viaţă…

Format: 10 x 18 cm; 432 pagini
Preţ: 29,90 RON


TARA MOSS a început să scrie la vârsta de 10 ani şi a fost premiată de Colegiul Australian de Jurnalism în 1997. Este din 2001 ambasadoarea The Royal Institute For Deaf and Blind Children, câştigătoarea Scarlet Stiletto Award în 1998 cu Psycho Magnet, nominalizată la Ned Kelly Award pentru cel mai bun roman de debut, Fetish, în 1999 şi la Davitt Award pentru cel mai bun roman poliţist, Split, în 2003. Tara Moss este în acelaşi timp realizatoarea unei emisiuni depre crime pe National Geographic, numită Tara Moss Investigates.

Top-model canadian clasat printre cele mai sexy cincizeci de femei din lume, Tara Moss este exemplul remarcabil al trecerii de la cariera de manechin internaţional la aceea de autor internaţional de bestselleruri precum Fetiş şi Split.

Documentarea pentru aceste romane şi-a făcut-o la Academia FBI din Quantico, petrecându-şi ore întregi în compania echipajelor de poliţie sau la morgă, în tribunale, asistând la procese şi la conferinţele criminologilor din lumea întreagă. S-a supus testelor cu poligraful, a tras cu arma în poligoane, a zburat cu elicopterele de intervenţie ale poliţiei.

Despre GRUPUL EDITORIAL CORINT

Grupul Editorial Corint a luat fiinţă în 2004, prin reunirea sub o singură siglă a editurilor Corint, Leda, Runa şi Corint Junior. Aflaţi în al doilea deceniu de activitate în domeniul cărţii, oferim cititorilor noştri peste 400 de titluri anual, în domenii de o mare diversitate: de la manuale şcolare la dicţionare, atlase şi tratate, lucrări de medicină, istorie, geografie, geopolitică, IT, carte pentru copii şi tineret etc. Beletristica ocupă un loc important în acest ansamblu editorial, prin colecţiile de literatură străină clasică şi contemporană şi de scriitori români reprezentativi.

Pentru mai multe informaţii vă rugăm contactaţi:
Roxana Petrescu
PR Manager Editura Leda
Mobil: 0751.174.544

roxana.petrescu@edituracorint.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/grupul-editorial-corint1/tara-moss-stralucitoarea-agatha-christie-a-australiei