HP isi consolideaza oferta standardizata cu noi servere si solutii de stocare

BUCURESTI - 15 martie 2004

Comunicat tip General in IT&C

Noile produse le permit clientilor sa-si micsoreze cheltuielile si sa faca fata mai usor schimbarilor

HP (NYSE:HPQ) si-a extins portofoliul de servere pe 64 biti si si-a imbunatatit solutiile de stocare pentru a largi si in continuare optiunile aflate la dispozitia clientilor in domeniul tehnicii de calcul standardizate. Oferind performante solide si flexibilitate, care le permit clientilor sa faca fata solicitarilor in schimbare din activitatea lor, noutatile includ:
•Servere HP Integrity bazate pe procesoare Intel® Itanium 2®;
•O linie imbunatatita de servere HP 9000 cu noile procesoare PA-8800 bazate pe tehnologia PA-RISC
•Biblioteci de benzi HP StorageWorks si facilitati de plata in functie de utilizare; si
•HP NonStop Advanced Architecture bazata pe procesoare Intel Itanium 2.
“Standardizarea este esentiala pentru a construi o companie adaptabila, in care procesele de business si IT-ul sa fie legate in mod dinamic,” afirma Rudi Schmickl, vicepresedinte si director general al unitatii Enterprise Storage and Servers, HP EMEA. „Aceste noi servere si solutii de stocare confirma angajamentul HP de a oferi inovatii specializate, bazate pe standardele din domeniu, astfel incat clientii sa isi poata reduce costurile legate de IT si afaceri si sa faca fata mai bine schimbarilor.”

Serverele HP 9000: mai multa flexibilitate pentru a face fata necesitatilor in continua schimbare din domeniul afacerilor
HP completeaza linia de produse HP 9000 cu noua generatie de procesoare PA-RISC – modulul PA-8800 cu doua procesoare. Aceste sisteme au unele componente comune cu linia de servere Integrity, permitandu-le clientilor o evolutie facila catre viitoarele platforme. Ele ofera o deosebit de buna protectie a investitiilor, performante remarcabile si capacitate si scalabilitate sporite.
•Clientii actuali ai sistemelor HP 9000 isi vor putea upgrada serverele bazate pe PA-8700 prin inlocuirea procesoarelor cu PA-8800. Aceasta posibilitate de modernizare la pachet protejeaza investitiile de capital ale clientilor. De asemenea, clientii HP isi vor putea upgrada sistemele bazate pe procesoare PA-8800 la servere HP Integrity bazate pe Itanium sau pana la viitoarele procesoare PA-RISC, PA-8900, atunci cand acestea vor fi disponibile.
•Cel mai important sistem de operare UNIX din industrie, HP-UX 11iv1, ruleaza atat pe serverele cu procesoare PA-8700 cat si pe cele cu PA-8800. Ca urmare, clientii nu trebuie sa isi schimbe aplicatiile sau infrastructura pentru a beneficia de tehnologia noilor procesoare. Acest grad de protectie a investitiilor nu are egal in industrie.
•Serverele cu procesor PA-8800 asigura o crestere a performantelor cu 50% fata de cele cu PA-8700 cu acelasi numar de procesoare. In plus, atunci cand serverele cu PA-8700 sunt upgradate la doua procesoare PA-8800, clientii beneficiaza de un numar dublu de unitati centrale de procesare (CPU) in cadrul aceluiasi sistem, ceea ce dubleaza capacitatea si asigura performante de pana la 2,5 ori mai ridicate.
•Noile servere au in mare parte aceleasi componente ca si sistemele HP Integrity, ceea ce permite o evolutie usoara catre platformele pe baza de Itanium. Printre aceste componente se numara cell board-urile (care pot gazdui 2-4 procesoare si maximum 16 GB RAM), dulapurile de memorie si cipseturile HP zx1 si sx1000. La nivelul procesorului, procesorul PA-8800 este prevazut cu bus Intel Itanium.
In plus fata de noul server HP 9000 Superdome cu 128 procesoare, noile servere HP 9000 cu procesor PA-8800 includ serverul HP rp8420-32 cu 32 procesoare, serverul HP rp7420-16 cu 16 procesoare, serverul HP rp4440-8 cu 8 procesoare, serverul HP rp3440-4 cu 4 procesoare si serverul HP rp3410-2 cu doua procesoare.

Serverele HP Integrity: optimizate pentru mediul enterprise
HP a lansat si un nou server Integrity entry-level, HP rx1600, care asigura facilitatile necesare unei mari organizatii, la un pret estimativ pentru zona EMEA mai mic de 2,500 Euro . Acest server pe 64 biti este recomandabil in special pentru mediile organizate in clustere si extinse care ruleaza sub Linux sau HP-UX din domeniul telecomunicatiilor, al bazelor de date comerciale, serviciilor Web si mediilor de calcul tehnice, de inalta performanta. Este echipat cu pana la doua procesoare de joasa tensiune Intel Itanium 2 si ofera o densitate ridicata intr-o constructie monobloc. Aceasta le da posibilitatea clientilor sa instaleze pana la 40 servere intr-un rack de doi metri.
Pretul estimativ al noilor modele de servere HP Integrity rx2600 cu procesoare Itanium de joasa tensiune este, in regiunea EMEA, de sub 4.800 Euro . Serverul rx2600 este ideal pentru clientii care au nevoie de servere cu doua procesoare cu memorie si capacitate de intrare/iesire superioare celei de care dispun de regula serverele entry-level. Aceste servere vor fi livrate si ca noduri in clusterele HP XC6000 Linux, care sunt scalabile pana la un nivel de maximum 512 noduri, destinate aplicatiilor de calcul de inalta performanta.
Noile servere Integrity sunt sustinute de un portofoliu de solutii software in permanenta extindere pentru sistemele de operare HP-UX, Linux si Windows. In prezent, sunt disponibile peste 1.500 aplicatii si instrumente de la furnizori de software independenti pentru linia de servere Integrity, iar HP anticipeaza ca numarul lor se va dubla pana in vara acestui an.
Tot mai multi clienti opteaza pentru serverele Integrity pentru centrele lor de date, iar pana in prezent peste o treime din serverele Integrity Superdome au fost livrate cu Microsoft Windows Server 2003.
“Solutiile pentru Microsoft Windows Server 2003 si serverul HP Integrity au contribuit la impunerea arhitecturii Itanium ca standard pe 64 biti pentru clientii din mediul enterprise care au nevoie de cel mai ridicat nivel de scalabilitate, declara Dennis Oldroyd, director, Windows Server Business Group, Microsoft Corp. “Clientii isi incredinteaza centrele de date sistemului de operare Windows pe serverele HP Integrity. In colaborare cu HP, compania Microsoft este angajata intr-o imbunatatire continua a nivelului de scalabilitate si performanta dorit de clienti.”
HP a anuntat de asemenea ca versiunea de evaluare a sistemului de operare Open VMS 8.1 pentru serverele HP Integrity este in prezent disponibila pentru furnizorii de software si pentru cei interesati sa il adopte mai devreme. Aceasta versiune va include compilatoarele si instrumentele native disponibile azi pe platformele Open VMS. Se estimeaza ca sistemul Open VMS va fi disponibil pentru toti clientii de servere HP Integrity spre sfarsitul acestui an, adaugandu-se actualei oferte de sisteme de operare pe clasa de servere Integrity, care include HP-UX, Linux si Windows Server 2003. Pana in prezent, aproximativ 600 de aplicatii de la peste 280 de furnizori independenti urmeaza a fi adaptate pentru a fi portate pe OpenVMS pe serverele Integrity.
Dezvoltand oferta HP pentru Linux, SUSE LINUX Enterprise Server 8 este in momentul de fata disponibil in catalogul preturilor HP pentru companii, pentru toate serverele Integrity cu unu pana la patru procesoare. In prezent, HP revinde, comercializeaza si acorda asistenta pentru SUSE LINUX Enterprise Server 8 atat pentru serverele HP ProLiant, cat si pentru Integrity.
In cadrul strategiei sale pentru infrastructurile de tip “fabric”, HP va suporta switch-uri InfiniBand si adaptoare pentru canale gazda (HCA – host channel adapters) pe serverele Integrity care ruleaza HP-UX. Capabilitatea de InfiniBand este ideala pentru clientii care doresc sa instaleze clustere scalabile pentru aplicatii tehnice si de proiectare. Se estimeaza ca InfiniBand va fi disponibil din luna aprilie pentru solutiile tehnice de inalta performanta si din cel de-al patrulea trimestru al anului 2004 pentru solutiile de cluster de mare disponibilitate destinate aplicatiilor de baze de date comerciale.

HP StorageWorks: sistemele de stocare consolidate confera structura modulara retelelor de stocare locale (SAN)
Concepute pentru intreprinderile mici si mijlocii si mediile de stocare ale intreprinderilor, sistemele HP StorageWorks EVA3000 si EVA 5000 pot stoca pana la 24, respectiv 35 TB de date pe un singur sistem.
HP a lansat de asemenea bibliotecile de banda StorageWorks ESL E-Series in formatele standardizate LIO Ultrium 460 si SDLT 320. Sistemele automatizate cu banda pentru intreprinderi HP StorageWorks ESL712e si ESL630e sunt solutii de banda inteligente, din clasa enterprise, special concepute pentru a fi utilizate in medii de retele SAN. In afara faptului ca utilizeaza componente reutilizabile, bibliotecile ESL712e si ESL630e le ofera clientilor posibilitatea scalarii modulare a capacitatii de stocare prin adaugarea de cartuse de banda suplimentare, precum si a scalarii performantelor functiilor de citire si scriere a benzii cu ajutorul unor motoare de unitate de banda Ultrium 460 si SDLT 320 suplimentare. Aceasta structura modulara se obtine in conditiile reutilizarii caracteristicilor de administrare inteligenta ale bibliotecilor de benzi din seria E.
Bibliotecile de benzi ESL din seria E au o densitate de stocare sporita, in conditiile unei conceptii cu o singura biblioteca de mai mici dimensiuni, capacitatea fiind de 14,2 TB pe picior patrat (1 picior =0,3048 m) fata de 9,5 TB pe piciorul patrat in cazul vechii platforme. In plus, atunci cand biblioteca ESL din seria E este integrata in arhitectura HP Extended Tape Library, clientii pot beneficia de avantajele administrarii unei mai mari cantitati de date intr-un spatiu mai redus si cu resurse IT mai restranse.

HP NonStop Advanced Architecture: optimizare pentru a conferi stabilitate disponibilitatii non-stop
HP a facut cunoscute date despre arhitectura NonStop Advanced, care va utiliza standardele din domeniu intr-un mediu tolerant la erori. Noua arhitectura va avea la baza procesorul standardizat Itanium si suporta solutii de stocare standard, oferind performante mai ridicate in conditiile reducerii cheltuielilor totale de achizitie si exploatare.
Administrata de software-ul HP OpenView, NonStop Advanced Architecture este singura platforma anuntata care va asigura disponibilitate si scalabilitate constante utilizand tehnologie si suport standard pentru solutii de stocare standardizate.
Se estimeaza ca serverele cu procesor Itanium cu aceasta arhitectura vor fi disponibile la inceputul anului viitor si vor oferi acelasi nivel de scalabilitate existent in prezent – pana la 1.024 procesoare intr-un cluster si pana la 4.080 procesoare intr-o retea WAN – impreuna cu puterea si flexibilitatea suplimentara conferita de standardizare.

Disponibilitate si pret
HP Integrity rx1600 este prevazut a fi disponibil din martie 2004 la un pret de catalog pentru zona EMEA pornind de la 2.350 Euro. Include un procesor de joasa tensiune Itanium 2 de 1,0 GHz, 512 MB de memorie si un hard disk de 36 GB.
HP Integrity rx2600 disponibil acum la un pret de catalog pentru zona EMEA pornind de la 4.715 Euro. Include un procesor de joasa tensiune Itanium 2 de 1,0 GHz, 1 GB de memorie si un hard disk de 36 GB.
HP 9000 este prevazut a fi disponibil din martie 2004 la un pret de catalog pentru zona EMEA pornind de la 309.000 Euro. Include patru procesoare PA-8800, 4 GB de memorie, sasiu, cell board si intrari/iesiri
HP 9000 rp8420-32 disponibil acum la un pret de catalog pentru zona EMEA pornind de la 93.000 Euro – include doua procesoare PA-8800, 2 GB de memorie, sasiu, cell board si intrari/iesiri
HP 9000 rp7420-16 disponibil acum la un pret de catalog pentru zona EMEA pornind de la 40.000 Euro. Include doua procesoare PA-8800, 2 GB de memorie, sasiu, cell board si intrari/iesiri
HP 9000 rp4440-8 disponibil acum la un pret de catalog pentru zona EMEA pornind de la 18.900 Euro. Include doua procesoare PA-8800, 1 GB de memorie si un hard-disk de 36 GB
HP 9000 rp3440-4 disponibil acum cu un pret de catalog in zona EMEA pornind de la 6.300 Euro. Include doua procesoare PA-8800, 1 GB de memorie si un hard-disk de 36 GB
HP 9000 rp3410-2 disponibil acum la un pret de catalog pentru zona EMEA pornind de la 3.600 Euro. Include doua procesoare PA-8800, 1 GB de memorie si un hard-disk de 36 GB


Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/image-forum/hp-isi-consolideaza-oferta-standardizata-cu-noi-servere-si-solutii-de-stocare