Să trăiţi verde!

BUCURESTI - 10 mai 2013

Comunicat tip General in Media / Publicitate, Social, Energie

O nouă ediție a emisiunii PRODUCĂTORII MERG MAI DEPARTE, sâmbătă, 11 mai, 2013, la Nașul TV, începând cu ora 12:00.
Din dragoste pentru o lume mai curată și verde și prin forțe proprii, inginerul Nicolae Daniel Marinescu ne dovedește că inventivitatea și îndemânarea românului nu poate fi îngrădită de niciun obstacol, fie el și financiar.
O primă casă solară, o primă mașină electrică omologată de Registrul Auto Român, sunt doar câteva exemple pe care le-am dori multiplicate în toată țara, ca semne de revigorare economică, de normalizare a vieții cotidiene.
Încheiem emisiunea prezentându-vă un mare producător român, Aristide Caranda, ce poate îndeplini cu produsele sale visul oricărui român, și nu numai – acela de a avea o casă independentă energetic și o masină liber de taxe și impozite, indiferentă la prețul carburanților.

Să trăiți verde!

Să trăiţi verde!
 PRODUCĂTORII MERG MAI DEPARTE cu o nouă ediție, sâmbătă, 11 mai 2013! La Nașul TV, de la ora 12:00.  

www.nasul.tv

Inginerul Nicolae Daniel Marinescu a fost primul român care a omologat o maşină electrică. Piteşteanul a modificat maşina cu mâna lui, îndeplinidu-şi astfel un vis mai vechi şi spune că nu se va opri aici.

Un Oltcit ca oricare altul ai putea spune când te uiţi la micuţa maşină vişinie cu care inginerul Daniel Marinescu se plimbă prin oraş. Ceea ce face diferenţa stă ascuns însă sub capotă. Este vorba de un motor electric şi şase baterii montate pe maşină. Din vechea maşină a inginerului a rămas doar caroseria, sistemul de frânare, instalaţia electrică şi transmisia.

Când motorul bătrânului Oltcit l-a lăsat, inginerul s-a gândit să-şi îndeplinească visul de a construi o maşină electrică. A mers la RAR şi a cerut îndrumare de la specialişti pentru a afla ce legi şi norme tehnice trebuie să respecte, iar următorul pas a fost să cumpere un motor electric de la REMAT care fusese folosit pe un stivuitor pe care l-a recondiţionat.

A înlocuit apoi motorul termic de pe maşină şi toate componentele relaţionate cu unul electric. A montat apoi controlerul, partea electronică şi bateriile. Pentru că maşina depăşise sarcina totală maximă indicată de constructor, a fost nevoit să renunţe la bancheta din spate a maşinii.

Maşina electrică a fost botezată Eltcit de la Electric Oltcit, Electric Citroen sau chiar Electric for city. Modelul a fost denumit XP, un acronim venit de la Iată că se poate!

Consum de 10 lei la 100 km
Maşina are o autonomie de 40 de kilometri, iar viteza maximă pe care o atinge este de 75 de kilometri pe oră. Autonomia poate fi mărită prin achiziţionarea unor baterii pe bază de Litiu şi Polimer.

“Bateriile încep să scadă fiindcă au plumb şi mai ales că folosesc maşina zilnic. Am făcut până acum aproximativ 2000 de kilometri cu ea. Autonomia poate creşte dacă se folosesc baterii mai uşoare şi cu performanţe mai bune, cum sunt cele cu Litiu Polimer dar sunt mai scumpe. La plecarea de pe loc consumă şi 200 de A, dar la o medie de 100 de kilometri consumă 20 kW/h”, explică inginerul. Adică echivalentul a doi litri de benzină, ceea ce înseamnă 10 lei.

Încărcarea bateriilor durează aproximativ 7-8 ore şi se poate face la orice priză normală. În plus, maşina are la bord un indicator de încărcare a bateriei şi un jurnalier care este readus la zero la fiecare încărcare, iar şoferul ştie că după aproximativ 35 de kilometri parcurşi trebuie să găsească o priză la care să încarce bateriile. “Nu e ca în cazul motorului pe combustibil, când rămâi fără benzină să nu mai poţi merge deloc. După 10 minute de când s-a descărcat, bateria începe să se regenereze şi poţi merge, dar cu o viteză mai mică”, explică Dan Marinescu un alt avantaj al maşinii electrice.

Mai multe detalii pe http://garajelectric.ro și pe www.caranda.ro

Despre INSIDE BRAND

“PRODUCĂTORII MERG MAI DEPARTE” este un produs media adaptat perioadei de criză pe care o traversează economia românească, o fabrică de conținut pentru piața media tv și on-line pe care o aprovizionam cu informații eficiente și utile ce pot fi difuzate pe cele mai accesibile pentru orice suport video digital: tv screen, tv, tv live, tabletă, laptop, smartphone, canale media video. Din punct de vedere calitativ, venim în sprijinul producătorilor și al antreprenorilor care doresc să își ducă mesajul direct spre segmentele de piață cărora li se adresează, dar și al consumatorului final pe care îl învățăm cum să folosească produsele de care au nevoie, prin aplicații, demonstrații și puterea exemplului, pe rețeta Do-It-Yourself. La Nașul TV, în fiecare sâmbătă, de la ora 12:00 și în reluare marțea, de la ora 13:00, PRODUCĂTORII MERG MAI DEPARTE!

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/inside-brand/sa-traiti-verde