C O M U N I C A T P.F.R. Persoana de contact : Subcomisar de politie Ionela Roman - Tel. : 0744.486.612 Inspector principal de politie Goia Madalina – Tel. – 0744.486.608

Sulina - 20 iunie 2004

Comunicat tip General in Social

Serviciul de Relatii Publice din cadrul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera va informeaza urmatoarele:

In dimineata zilei de astazi, in jurul orelor 07.00, agentul principal Robert Bulgaru, in varsta de 26 ani, incadrat la Sectorul P.F. Sulina, pe Vedeta Maritima nr.34, s-a prezentat la sediul sectorului – Compartiment Nave Operative - in vederea luarii in primire a serviciului de garda.
Avand in vedere faptul ca, agentul se prezentase la serviciu in tinuta civila si se afla sub influenta bauturilor alcoolice, persoana anume desemnata sa predea serviciul a refuzat primirea acestuia in tura, trimitandu-l acasa.
Desi initial acesta s-a supus ordinului, la scurt interval de timp, agentul principal Robert Bulgaru s-a reintors in tinuta militara, motivand ca este apt pentru intrarea in serviciu si solicitand in mod expres preluarea armamentului. Ca urmare a faptului ca cel desemnat sa predea serviciul a refuzat din nou acest fapt, agentul principal Bulgaru Robert a intrat in posesia unei arme si munitiei aferente – aspect cercetat in prezent - impuscand mortal agentul care nu-i permisese intrarea in serviciu si ulterior amenintandu-si ceilalti 2 colegi aflati deja in tura.
Acestia (cei doi agenti intrati deja in tura), sub presiunea amenintarilor, au sarit in Dunare, inotand pana la mal, de unde au anuntat imediat seful Sectorului PF Sulina.
Luandu-se masuri operative, politistii de frontiera impreuna cu cei de la Politia Sulina au incercuit zona in vederea indepartarii oricaror persoane deoarece, dupa ce si-a impuscat colegul, agentul principal Bulgaru a inceput sa execute foc circular, unul dintre cartuse ricosand intr-un bar (aflat la aproximativ 25 metri de ponton) si lovind mortal barmanita care se afla la serviciu.
De asemenea, au mai fost ranite 3 persoane, 1 agent, coleg al politistului de frontiera si 2 civili care se deplasau in zona (inainte de a fi inchis perimetrul).
Cele 3 persoane au fost transportate de urgenta la Spitalul Judetean Tulcea in vederea acordarii asistentei medicale de specialitate, starea lor fiind stabilizata, iar agentul principal Bulgaru Robert care s-a predat in jurul orei 09.00, este cercetat de catre o echipa formata din politisti de frontiera si politisti sub directa coordonare a unui procuror din cadrul parchetului teritorial.
Din ordinul domnului Ministru de stat, ministrul administratiei si internelor Marian Florian Saniuta, o comisie din cadrul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera s-a deplasat la fata locului (in prezent aflandu-se deja in zona) pentru a cerceta cauzele si imprejurarile producerii evenimentul, la finalizare, urmand a reveni cu un nou comunicat.
Politia de Frontiera Romana isi exprima regretul pentru cele intamplate, adresand condoleante familiilor indoliate si asigurand – prin intermediul dumneavoastra – opinia publica de faptul ca impotriva celui in cauza, care se afla in stare de retinere la sediul Politiei Sulina, vor fi luate masurile legale ce se impun.

Despre INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI DE FRONTIERA

Serviciul de Relatii Publice din cadrul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera
Fabian Badila
tel. 408.74.04
igpf2002@yahoo.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/inspectoratul-general-al-politiei-de-frontiera/c-o-m-u-n-i-c-a-t-p-f-r-persoana-de-contact-subcomisar-de-politie-ionela-roman-tel-0744-486-612-inspector-principal-de-politie-goia-madalina-tel-0744-486-608