In acest week-end, frontiera Romaniei a fost tranzitata de un numar total de aproximativ 303.000 persoane, dintre acestea aproximativ 154.000 fiind cetateni straini si 149.000 cetateni romani.

BUCURESTI - 9 august 2004

Comunicat tip General in Social

Politia de Frontiera Romana, in colaborare cu celelalte institutii abilitate, va continua sa intreprinda masuri ferme, in toate zonele de competenta, scopul fiind asigurarea securitatii nationale si a populatiei, respectarea legalitatii si alinierea la standardele internationale.

Verificarea conditiilor prevazute de legislatia in vigoare pentru intrarea/iesirea in/din tara noastra, precum si prevenirea si contracararea faptelor infractionale transfrontaliere au constituit si in acest sfarsit de saptamana principala preocupare a lucratorilor nostri planificati sa-si exercite atributiile de serviciu, sens in care, din radiografia situatiei operative inregistrata la sfarsitul saptamanii care tocmai s-a incheiat, se desprind urmatoarele concluzii:
- din numarul total al cetatenilor straini care s-au prezentat la intrarea in tara noastra, fata de 452 persoane (cetateni straini) s-a luat masura nepermiterii continuarii calatoriei (intrarii in Romania ) ca urmare a faptului ca : nu posedau viza de intrare, s-au legitimat cu documente in neregula, nu aveau mijloacele de intretinere prevazute de legislatie, au incalcat normele Regimului Vamal, etc;
- unui numar de 55 cetateni straini nu i s-a permis iesirea din tara ca urmare a faptului ca : s-au legitimat cu pasapoarte/vize false/falsificate, aveau nereguli in documentele de calatorie, ori au incalcat normele Regimului Vamal;
- 75.000 cetateni romani s-au prezentat in frontiera in vederea efectuarii formalitatilor de iesire din tara, politistii de frontiera permitand continuarea calatoriei numai unui numar de aproximativ 61.500 persoane, celorlalte aproximativ 13.500 persoane fiindu-le intrerupta deplasarea intrucat nu indeplineau cumulativ conditiile prevazute de legislatia in vigoare, respectiv : nu posedau mijloace de intretinere, asigurari medicale sau bilete de calatorie dus/intors, ori s-au legitimat cu pasapoarte false/falsificate;
- au fost efectuate formalitatile de intrare in tara fata de un numar de 558 cetateni romani care au fost returnati din tarile cu care Romania are incheiate Acorduri de readmisie (inclusiv Spatiul Schengen);
- au fost depistati 7 urmariti general carora li s-a intrerupt calatoria si au fost predati organelor de politie in vederea luarii masurilor legale ce se impun.
- la frontiera verde au fost depistate 17 persoane (7 cetateni straini si 10 cetateni romani) care au trecut/incercat sa treaca ilegal granita, fata de acestea luandu-se masura intocmirii actelor premergatoare inceperii urmaririi penale sub aspectul savarsirii infractiunilor de tentativa/trecere frauduloasa a frontierei.
De asemenea, la sfarsitul acestei saptamani, ofiteri din cadrul IGPF impreuna cu reprezentantii Autoritatii Rutiere Romane au procedat la verificarea activitatii unor operatori de transport persoane in regim international, inregistrati pe raza judetului Bistrita Nasaud. Firmele vizate au fost cele descoperite anterior cu nereguli la trecerea frontierei, cu aceasta ocazie constatandu-se ca, pentru a nu-si pierde profiturile, administratorii deschisesera noi societati de transport, inchizandu-le pe cele aflate in atentia Politiei de Frontiera.

Dintre cazurile inregistrate in acest week-end, prezentam urmatoarele:
Turcul “surdo-mut”
Politistii de frontiera bihoreni au intrerupt calatoria ilegala a unui cetatean turc spre Germania care, sub pretextul unui handicap major – surdo – mutenia - incerca sa treaca frontiera romana in baza unui pasaport romanesc. Acesta era calauzit de o romanca si amandoi voiau sa ajunga la unchiul baiatului – patron al unui restaurant in acea tara.
Astfel, la PTF Bors s-au prezentat in vederea efectuarii formalitatilor de iesire din tara, 2 persoane – un tanar si o femeie – care s-au legitimat cu pasapoarte romanesti, eliberate de autoritatile competente din judetul Sibiu.
In timpul verificarii documentelor, femeia – Eszter N. in varsta de 30 ani – a explicat politistilor de frontiera ca tanarul care o insoteste are un handicap major, respectiv este surdo-mut si se deplaseaza cu acesta la o clinica din Germania, in vederea unor investigatii de specialitate. Procedand la confruntarea persoanelor cu documentele de calatorie, lucratorii nostrii au constatat ca cel care se legitimase cu pasaportul romanesc pe numele Cristian H., nu era, de fapt, titularul documentului de calatorie, intre tanar si fotografia aplicata in act, existand diferente de fizionomie. Ca urmare a acestui fapt s-a procedat la efectuarea unui control amanuntit al persoanelor si bagajelor acestora, ocazie cu care, intr-una din gentile femeii, a fost descoperit un pasaport turcesc pe numele Yilmaz A., de 23 ani, document care-i apartinea barbatului si in baza caruia acesta intrase legal in Romania, in urma cu cateva zile.
Fiind demarate cercetarile, cetateana romana a declarat ca tanarul pe care-l transporta – si care nu era nicidecum surdo-mut – este nepotul prietenului sau, cetatean turc stabilit in Germania. Acesta din urma, este patronul unui restaurant dintr-o localitate din Germania si intrucat avea nevoie de “mana de lucru” in local, a apelat la serviciile femeii pentru a-l ajuta pe nepotul sau sa ajunga la el.Pentru ca cetateanul turc nu reusise sa obtina viza necesara efectuarii unei calatorii in Germania, dupa intrarea in Romania si ajungerea la Medias, localitatea de domiciliu a cetatenei romane, aceasta s-a “ocupat” de procurarea unui pasaport romanesc, document in baza caruia tanarul turc ar fi putut ajunge pe teritoriul statului german. Ulterior achizitionarii documentului de calatorie, contra sumei de 180 Euro (cheltuiala ce avea sa fie recuperata de la unchi, dupa ajungerea la destinatie), Eszter “i-a facut instructajul” tanarului “sa nu auda si sa nu vorbeasca” in frontiera si au pornit la drum.Pentru faptele savarsite, celor in cauza li s-au intocmit dosare penale – cetatenei romane pentru calauzire si complicitate la fals privind identitatea, iar cetateanului turc sub aspectul savarsirii infractiunilor de tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat si fals privind identitatea - urmand sa fie prezentati in fata parchetului teritorial in vederea luarii masurilor legale ce se impun.
Cu viori, goarne si trompete, 29 romani mergeau in Italia “in excursie”
In aceasta dimineata, politistii de frontiera din cadrul Punctului de Control Bors nu au permis iesirea din tara unui grup de 29 cetateni romani care, sub pretextul ca se deplaseaza la un botez in Italia, voiau sa “munceasca la negru” in acea tara.Cei 29, intre care 19 adulti si 10 copii, cu varste cuprinse intre 3 si 12 ani, calatoreau cu un autocar si cu ocazia efectuarii formalitatilor specifice, au declarat initial ca doresc sa se deplaseze in Italia, in excursie, intr-un tur organizat.
Procedand la verificarea documentelor de calatorie, politistii de frontiera au constatat ca cei in cauza nu posedau vouchere – acte ce se elibereaza in cadrul turismului organizat si prin care persoanele beneficiaza de pachete turistice platite in strainatate – motiv pentru care au extins verificarile.Ca urmare a acestui fapt, cei in cauza au revenit asupra declaratiilor initiale spunand ca, in realitate, doresc sa mearga in localitatea Firenze, la botezul nepotului unei persoane din grup si ulterior, in functie de solicitari “sa mai profeseze pe cont propriu, pentru a castiga un ban cinstit”.Incercand sa-si dovedeasca afirmatia, adultii au scos din bagaje cutii cu instrumente muzicale (vioara, trompeta, taragot, goarna, etc ), in fiecare dintre acestea existand atestate “de muzicant ambulant” emise pe numele fiecaruia.
Ca urmare a faptului ca scopul real al calatoriei nu corespundea cu cel declarat, politistii de frontiera au luat masura nepermiterii continuarii calatoriei celor in cauza, care au fost redirectionati catre localitatile de domiciliu.
Un grup de romani returnati din Italia a fost depistat in tentativa de trecere frauduloasa a frontierei
In cursul acestei nopti, politistii de frontiera din cadrul Sectorului PF Socol, jud. Caras-Severin, au depistat si retinut un grup de romani returnati care intentionau sa treaca fraudulos frontiera in Uniunea Serbia si Muntenegru si de acolo, mai departe, pana in Italia .
Astfel, cu ocazia executarii misiunilor specifice de supraveghere si control, politistii de frontiera au observat, in apropierea liniei de demarcatie dintre Romania si Uniunea Serbia si Muntenegru, un grup compact de 5 persoane care se deplasau catre teritoriul statului vecin.Procedand la somarea prin voce a celor cauza in vederea opririi si legitimarii, lucratorii nostrii au constatat ca acestia intentionau sa se disperseze, fapt pentru care, conform procedurilor legale au executat focuri de avertisment, in plan vertical, ceea ce a determinat cele 5 persoane sa se opreasca.
Procedand la identificarea acestora, s-a stabilit ca toti sunt cetateni romani ( 2 femei si 3 barbati) cu varste cuprinse intre 21 si 38 ani si sunt domiciliati pe raza municipiului Bucuresti.In cadrul cercetarilor cei 5 au declarat politistilor de frontiera ca intentionau sa treaca ilegal granita in Serbia si de acolo mai departe sa-si continue drumul ilegal pana in Italia, tara de unde fusesera returnati in cursul anului trecut.Au apelat la aceasta metoda – tentativa de trecere ilegala a frontierei – deoarece aveau suspendat dreptul de folosinta al propriilor pasapoarte pentru o perioada determinata si intentionau sa se reintoarca la „vechile locuri de munca” din tara de unde fusesera returnati. In prezent celor 5 cetateni romani li s-au intocmit actele premergatoare inceperii urmaririi penale sub aspectul savarsirii infractiunii de tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat, in grup, la finalizarea cercetarilor, urmand a fi luate masurile legale ce se impun.
Voia sa calatoreasca ascuns pe boghiuri pana in Austria
Politistii de frontiera din cadrul PTF Curtici, jud. Arad au depistat un cetatean din Republica Moldova care voia sa ajunga ilegal in Ungaria si ulterior Austria, ascuns sub vagonul unui tren international.
Astfel, cu ocazia efectuarii controlului specific asupra trenului international, care circula pe relatia Bucuresti-Budapesta, politistii de frontiera au descoperit un barbat, ascuns pe boghiurile unui vagon din componenta garniturii de tren.Ca urmare a acestui fapt, au fost demarate cercetarile, stabilindu-se ca cel in cauza este cetatenul din Republica Moldova Mihai P., in varsta de 30 ani, care intrase legal in Romania, in baza propriului pasaport. Conform propriilor declaratii, barbatul intentiona sa ajunga ilegal pana in Austria, pentru a-si gasi un loc de munca si a apelat la aceasta metoda – ascunderea pe boghiuri– deoarece nu poseda viza de intrare in Spatiul Schengen.
Celui in cauza i s-a intrerupt calatoria, politistii de frontiera intocmindu-i actele premergatoare inceperii urmaririi penale sub aspectul savarsirii infractiunii de tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat, la finalizarea cercetarilor, urmand a fi prezentat in fata parchetului teritorial, in vederea luarii masurilor legale ce se impun.
Sub paravanul turismului, o noua metoda de migratie?
Politistii de frontiera bihoreni au depistat sambata seara 4 cetateni iordanieni care intentionau sa treaca fraudulos granita in Ungaria si de acolo, sa-si continue drumul ilegal pana in Germania.
Cei in cauza toti barbati, cu varste cuprinse intre 25 si 38 ani, intrasera legal in tara noastra, in urma cu trei zile si aveau ca scop declarat si sustinut (prin documente), turismul pe litoralul romanesc.
Iordanienii au fost depistati de catre politistii de frontiera din cadrul sectorului Girisu de Cris la aproximativ 1.500 metri de linia de demarcatie dintre Romania si Ungaria si aveau asupra lor atat documentele de calatorie in baza carora intrasera in tara noastra, cat si genti voluminoase in care se aflau haine si efecte personale.In cadrul cercetarilor, cei patru au declarat ca intentionau sa treca ilegal granita in Ungaria, destinatia finala a calatoriei fiind Germania, tara unde voiau sa-si gaseasca locuri de munca.
Fata de cele constatate, politistii de frontiera au intocmit persoanelor in cauza, dosare penale sub aspectul savarsirii infractiunii de tentativa de trecere ilegala in grup a frontierei de stat, la finalizarea cercetarilor urmand a fi luate masurile legale ce se impun.

Politia de Frontiera Romana, in colaborare cu celelalte institutii abilitate, va continua sa intreprinda masuri ferme, in toate zonele de competenta, scopul fiind asigurarea securitatii nationale si a populatiei, respectarea legalitatii si alinierea la standardele internationale.

Despre INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI DE FRONTIERA

Serviciul de Relatii Publice din cadrul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera

Fabian Badila
tel. 408.74.04
igpf2002@yahoo.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/inspectoratul-general-al-politiei-de-frontiera/in-acest-week-end-frontiera-romaniei-a-fost-tranzitata-de-un-numar-total-de-aproximativ-303-000-persoane-dintre-acestea-aproximativ-154-000-fiind-cetateni-straini-si-149-000-cetateni-romani-