Schimbarile mari incep cu pasi mici

BUCURESTI - 14 decembrie 2009

Comunicat tip General in ONG

Acesta a fost mesajul presedintelui mondial al Junior Chamber International (JCI), Jun Sup SHIN, cu ocazia prezentarii „Impact global prin actiuni la nivel local” sustinute la hotelul Athenee Palace Hilton in fata membrilor si simpatizantilor JCI Romania vineri, 4 decembrie.

Prezentarea lui Shin face parte din programul acestuia ca presedinte al JCI de a vizita 70 din cele 100 de tari in care exista organizatii JCI. Prin intermediul acestor conferinte, Shin doreste sa cunoasca un numar cat mai mare din cei peste 250.000 de membri JCI carora sa le transmita in mod direct cele trei obiective strategice ale organizatiei pentru anul 2009: (1) cresterea numarului de membri cu 3% pentru a consolida si amplifica impactul organizatiei, (2) obtinerea de sponsorizari semnificative care sa permita JCI realizarea unor initiative mai curajoase si (3) protectia mediului inconjurator prin prevenirea schimbarilor climaterice.

Shin a insistat cu precadere asupra celui de-al treilea obiectiv, reamintind participantilor ca tema centrala a JCI in anul 2009 a adus in prim plan sustenabilitatea mediului. In acest sens si datorita rolului consultativ de pe langa Consiliul Economic si Social al Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) pe care JCI il detine inca din anul 1954, JCI si ONU au organizat intalniri la nivel inalt pentru a identifica cele mai acute probleme de mediu la nivel mondial si cele mai viabile solutii. Shin a dezvaluit celor prezenti declaratia data de Ban Ki-moon, Secretarul General ONU, in cadrul JCI-UN Leadership Summit de la New York din anul 2007 prin care se recunoaste capacitatea extraordinara a JCI de a fi un factor de progres in comunitatile locale. „Fiind un instrument puternic de implementare a schimbarilor pozitive, JCI investeste in viitorul durabil al comunitatilor locale”, a afirmat Ki-moon.

In incheiere, presedintele Shin a vorbit despre filosofia JCI centrata in jurul succesului personal care presupune perfectionarea continua a individului, filosofie ce reiese din chiar sloganul organizatiei Be better!, adica Fii mai bun! Shin i-a indemnat pe participanti sa exceleze in orice domeniu, indiferent ca este vorba de viata profesionala sau de cea de familie.

Despre JCI Romania

Despre JCI
Junior Chamber International (JCI) este o organizatie neguvernamentala internationala care numara peste 250.000 de membri - tineri lideri si antreprenori cu varste intre 18 si 40 de ani - in peste 100 de tari si regiuni. Datorita proiectelor si evenimentelor organizate la nivel local, national si international, membrii JCI au ocazia de a se intalni, de a invata si de a se dezvolta.

Pornind de la viziunea JCI de a fi cea mai importanta retea globala de tineri activi -, membrii JCI isi propun sa transpuna in realitate misiunea JCI „de a oferi oportunitati de dezvoltare prin care tinerii sa dobandeasca puterea de a crea schimbari pozitive”.

In Romania, Junior Chamber International s-a infiintat in anul 2002 la Bucuresti, in prezent existand organizatii locale JCI in Timisoara, Constanta, Brasov, Iasi, Cluj, Lugoj, Sibiu, Suceava, Vaslui si Oradea. Proiectele JCI Romania sunt intreprinse pe una din cele 4 mari arii promovate de JCI la nivel international: afaceri (proiectul Tineri Antreprenori, Business Networking Event), dezvoltare individuala (JCI Training), relatii internationale (conferinte internationale JCI si twinning-uri) si responsabilitate fata de comunitate (proiecte sociale).

Be Better! Vizitati pagina de internet www.jci.cc pentru stiri la zi si informatii de ultima ora despre JCI.

Tudor MAXIM
Vice-Presedinte Relatii Internationale JCI Bucuresti
Tel: 0726 371 110
(Adresa de email este ascunsa din motive de securi

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/jci-romania/schimbarile-mari-incep-cu-pasi-mici