JTI din nou alaturi de cei neajutorati

BUCURESTI - 29 aprilie 2005

Comunicat tip General in Media / Publicitate

Zilele acestea, programele sociale desfasurate sub egida “Responsabilitate pentru Romania”, dezvoltate de catre compania JT International si destinate categoriilor defavorizate au implinit sapte ani.


In cadrul primului program de acest gen, au fost cuprinsi 45 de pensionari cu venituri mici, domiciliati in sectorul 2 al Capitalei.

Cei 45 de batranei sunt recunoscuti in companie drept “Seniorii JTI”.

Seniorii JTI primesc din partea Sponsorului toate medicamentele de care au nevoie si cate o masa calda adusa zilnic la domiciliul lor.
Intotdeauna de Sarbatori, Seniorii JTI primesc pachete festive, cu alimente si daruri specifice.

Desi la inceput, in primavara anului 1998, acest program a fost unul pilot, proiectat initial pentru o perioada de 3 luni, in timp nu numai ca a continuat si s-a dezvoltat in parteneriat cu Primaria Sectorului 2, dar s-a extins si catre alte categorii defavorizate.

Astfel, de Paste si de Craciun, Seniorilor JTI li se alatura si batraneii din evidenta Directiei Generale de Protectie Sociala din cadrul Primariei Sectorului 2, precum si cei 350 de pacienti cu dizabilitati de la Centrul de recuperare si reabilitare din Gura Ocnitei.

In saptamana mare, toate persoanele asistate de catre JTI au primit pachete impresionante cu daruri specifice Pastelui.

Despre JT International Romania

Astfel, de Paste si de Craciun, Seniorilor JTI li se alatura si batraneii din evidenta Directiei Generale de Protectie Sociala din cadrul Primariei Sectorului 2, precum si cei 350 de pacienti cu dizabilitati de la Centrul de recuperare si reabilitare din Gura Ocnitei.

In saptamana mare, toate persoanele asistate de catre JTI au primit pachete impresionante cu daruri specifice Pastelui.

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
JT International (JTI) este o companie subsidiara a Japan Tobacco Inc., avand reprezentante in peste 40 de tari, activitati de vanzare in peste 120 de tari si un portofoliu care include peste 90 de marci de tigarete. JTI Romania, cu sediul in Bucuresti, a fost fondata in anul 1994 si are peste 800 de angajati. Compania produce si comercializeaza marcile de tigarete Camel, Winston, Monte Carlo, Winchester, More.



Fax: 021- 204 3100



Pentru informatii suplimentare, contactati:

JTI Romania – Departmentul Corporate Affairs
Tel: 021 - 204 3111
Fax: 021- 204 3100

alina.marinescu@jt-int.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/jt-international-romania/jti-din-nou-alaturi-de-cei-neajutorati