Momente emoționante la sărbătoarea minunilor

BUCURESTI - 9 iunie 2017

Comunicat tip General in Sanatate

Cuvintele pline de emoție ale copiilor și părinților au umplut “Cartea minunilor” și Palatul Ghica Tei, cu ocazia “Zilei minunilor din eprubetă - Baby Party 1000+”. La numai 6 anişori, gemenii Livia şi Rareş Stefan trimit un mesaj impresionant medicilor care i-au ajutat sa vină pe lume cu ajutorul fertilizării in vitro.

Momente emoționante la sărbătoarea minunilor

Cuvintele pline de emoție ale copiilor și părinților au umplut “Cartea minunilor” și Palatul Ghica Tei, cu ocazia “Zilei minunilor din eprubetă - Baby Party 1000+”. La numai 6 anişori, gemenii Livia şi Rareş Stefan trimit un mesaj impresionant medicilor care i-au ajutat sa vină pe lume cu ajutorul fertilizării in vitro.

Zeci de astfel de mesaje au venit din partea cuplurilor și copiilor prezenți la eveniment.

 “La un moment dat mi-a venit să plâng pentru că am rememorat tot chinul prin care am trecut să ajung aici, să stau lângă copiii mei, să-i văd cum au crescut în anii ăștia, să văd atâția copii în jur. Cred că este cea mai mare bucurie din lumea asta. Nicio secundă nu ne-am gândit să renunțăm chiar dacă primul FIV nu a reușit. Eram dispuși să facem orice.” este mesajul impresionant al unui tată de gemeni, prezent la întâlnirea de Ziua Copilului. Povestea Andreei și a lui Mihai Stoica a însemnat 5 ani de deznădejde, în care au încercat totul pentru a putea avea copii pe cale naturală.  De la acupunctură la rugăciuni, tratamente medicale sau chirurgicale, mulți dintre cei prezenți au trecut prin agonie și disperare până să ajungă la soluția de succes.

Evenimentul a fost un prilej emoţionant de intâlnire între echipa medicală si cele mai preţioase realizări . Atmosfera de basm a fost creată de  picii Alinei Sorescu, micuța vedetă Maria Nicole, copiii de la Dance Planet, magicianul Teatrului de Magie și multe personaje de poveste. Alături de vedete consacrate ca Elena Gheorghe, momente speciale a oferit și unul dintre copiii sărbătoriți, Antonia Pavel, a cărei voce de îngeraș a impresionat audiența.

Ziua Minunilor – Baby Party 1000+ a fost posibilă datorită unor organizatori inimoşi: Clinica de fertilitate Gynera şi Societatea Română pentru Fertilitate şi Reproducere Asistată. Partenerii WellKid, Noriel, Danonino, Bella Happy, Chicco, Helpnet, Vavian Pharma au oferit tuturor cadouri și o zi de neuitat.

Dl.Prof.Dr. Florian Dorel Bodog, Ministrul Sănătății, a declarat: “Salutăm inițiativa SRFRA de a sărbători copiii concepuți cu ajutorul tehnologiei medicale și de a transmite un mesaj de încredere în performanța și realizările medicinei românești”.

 

 

Despre Media Pozitiv

Despre Societatea Română pentru Fertilitate și Reproducere Asistată
SRFRA este o organizație profesională non-profit de referință pentru informare, educare, promovare și standardizare în domeniul medicinei reproductive. Asociația își dorește să devină o sursă constantă, credibilă de informații din domeniu, vocea profesioniștilor în relația cu autoritățile și locul unde se întâlnesc toți cei care împărtașesc principiile SRFRA, pentru a realiza proiecte comune. Detalii pe www.fertilitate.expert


Despre Clinica Gynera
Clinica de Fertilitate Gynera este prima clinică privată din țară specializată și dedicată integral medicinei reproductive. Fondată în anul 2007, Gynera a devenit rapid un centru de referință al domeniului, introducând în premieră tehnologii inovatoare și obținând succese remarcabile.
Cu o cifră de afaceri de peste 2 milioane de euro din servicii exclusiv de medicină reproductivă și o bază de date de aproximativ 20.000 de pacienți care s-au adresat clinicii pentru investigații, tratamente de fertilitate sau monitorizarea sarcinii cu risc, Gynera își consolidează poziția de lider național. În ceea ce privește performanțele medicale, rezultatele spectaculoase plasează de ani de zile clinica în topul celor mai performante centre de profil din lume. Detalii pe www.gynera.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/media-pozitiv/momente-emotionante-la-sarbatoarea-minunilor