Un nou număr incendiar al revistei TANGO

BUCURESTI - 29 iulie 2005

Comunicat tip General in Monden / Lifestyle

Pentru o lună fierbinte, numărul de august al revistei TANGO iese pe piaţă cu o copertă incendiară: Mihaela Rădulescu, dezgolită de mâinile înnebunite de patimă ale unui manechin superb. Vedeta “Duminicii în familie” se reafirmă ca sex-simbol, după o perioadă în care s-a străduit să-şi revină la forma fizică impecabilă de dinaintea maternităţii.

Nonconformistă până la capăt, Mihaela Rădulescu condimentează fotografiile realizate pe malul piscinei sale de acasă cu câteva declaraţii-şoc. Întrebată dacă crede că este bine ca partenerii unei relaţii de iubire să-şi dezvăluie unul altuia trecutul, Mihaela a mărturisit: “Cu timpul, am ajuns la concluzia că nu e aşa de interesant, pentru că poate fi şi dezamăgitor sau derutant. Mă feresc cât pot să ştiu cine i-a mai deschis şlitul bărbatului meu, îl prefer, în imaginaţia şi în realitatea mea, doar cu mine. Cât despre mine, prefer să nu mărturisesc decât dacă sunt întrebată, îmi place să am părţi din viaţă învăluite în mister, e mult mai atrăgător decât să port insigne cu numele foştilor mei iubiţi”.
Revista TANGO revine cu cea de-a doua parte a interviului cu Aurora Liiceanu. “Oamenii nu suportă să-i faci proşti. Avem recent o problemă cu prostănacii... În general, când un asemenea atribut e plasat unui bărbat e cu mult mai grav decât în cazul unei femei. Nu s-a schimbat nimic. Bărbatul să fie un pic mai frumos ca dracu. Frumuseţea e specialitate feminină tradiţională. Şi inteligenţa e specialitate masculină tradiţională. Sigur că nu ştiu care poet englez a fost întrebat: “Cine-s mai
deştepţi, femeile sau bărbaţii?” Şi el a spus: “Cine-i femeie şi cine-i bărbat?”, declară cunoscutul psiholog într-o discuţie amplă şi emoţionantă despre relaţiile interumane.
Bărbatul intervievat în numărul de august al revistei TANGO este Marian Ionescu, basistul Direcţiei 5 care deţine o tulburătoare reputaţie de macho-man. Pentru prima dată în viaţă, Marian Ionescu acceptă să vorbească despre relaţiile sale amoroase cu câteva vedete, toate petrecute pe fundalul unei căsătorii niciodată desfăcute cu mama fiului său. În interviul din TANGO, Marian Ionescu vorbeşte şi despre începuturile sale profesionale ca bijutier, despre tentativa nereuşită de-a termina facultatea de sport şi despre regretul său că nu a mai avut încă un copil cu Loredana. “Atunci când eram cu Loredana era un moment foarte potrivit, pe care l-am ratat şi am o vină. Mi-am dorit copilul… Loredana lucra la un film atunci, eram amândoi foarte ocupaţi şi atunci am judecat că ar fi nepotrivit momentul. Dacă mă întrebaţi acum, cred că am greşit!” declară basistul.
Cătălin Botezatu a pozat nud, în două ipostaze absolut spectaculoase. Senzual şi puternic, celebrul designer îşi afişează fără ostentaţie, dar într-un mod memorabil, trupul său râvnit de mai toate femeile (dar nu doar) ale ţării.
Un reportaj îndrăzneţ despre nudiştii de la Vama Veche, 2 Mai sau Costineşti, încearcă să elucideze tainele acestei practici de vacanţă şi să găsească definiţii. Nudismul e o apucătură ciudată? Un obicei paradoxal? O fiţă? Un soi de trufie a frumuseţii? Un impuls boem? O nebunie?
Răspunsuri la toate aceste întrebări puteţi găsi în reportajul realizat pe plajele trupurilor goale din Romania.
Pentru cei preocupaţi de afrodiziace, TANGO propune un periplu prin istoria celor mai folosite şi mai eficiente substanţe utilizate de-a lungul vremii pentru a spori dorinţa şi potenţa sexuală. De la celebra muscă spaniolă pisată până la tradiţionala ţelină, toate sunt trecute în revistă şi povestite pe îndelete, cu avantaje şi dezavantaje.

Despre MediaInterview

În plus, sfaturi pentru frumuseţe, comentarii picante ale articolelor apărute în celelalte publicaţii de gen, comentarii mondene şi alte articole scrise în savurosul stil inventat şi promovat de Alice Năstase, Simona Catrina, Aurora Liiceanu, Andrei Păunescu, Răzvan Ciobanu, Alexandra Rotărescu şi ceilalţi jurnalişti de marcă ai redacţiei TANGO.
Teodora Georgescu
Media Relations Manager
MediaInterview
0722.246.197.
teodora.georgescu@mediainterview.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/mediainterview/un-nou-numar-incendiar-al-revistei-tango