Comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe

BUCURESTI - 27 aprilie 2016

Comunicat tip General in Educatie / Cultura, Politic, Cursuri

Secretarul de stat pentru afaceri strategice, Daniel Ioniţă, a avut astăzi, 27 aprilie 2016, o întrevedere la MAE cu o delegaţie de cursanţi din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare din Republica Islamică Pakistan, care urmează un program de instruire la nivel strategic, în cadrul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”.

Comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe

Demnitarul român a prezentat cursanţilor priorităţile politicii externe româneşti, insistând asupra apartenenţei României la NATO şi UE, a Parteneriatului Strategic cu SUA şi a relaţiilor speciale cu statele din vecinătate. Oficialul român a trecut în revistă, inclusiv prin prisma viitorului Summit de la Varşovia, priorităţile României în Alianţa Nord-Atlantică, care sunt reprezentate în principal de: consolidarea apărării colective, dezvoltarea relaţiei transatlantice, cooperarea NATO-UE şi cu statele partenere, adaptarea la provocările din vecinătatea spaţiului euro-atlantic. Totodată, s-a referit la provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană, în special în vecinătatea sa estică.

În cadrul prezentării, secretarul de stat Daniel Ioniţă a evidenţiat abordarea de principiu a României de consolidare a stabilităţii în regiune, în conformitate cu prevederile Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2015-2019.

Prezentarea a fost urmată de o discuţie interactivă, cursanţii fiind interesaţi în principal de problematica migraţiei şi a relaţiilor României cu statele din Asia Centrală.

Informaţii suplimentare:

Delegaţia Universităţii de Apărare din Republica Islamică Pakistan include ofiţeri de rang superior din Pakistan, Bangladesh şi Sri Lanka. Aceştia urmează un program de instruire la nivel strategic la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” în perioada 24-29 aprilie 2016.

Despre Ministerul Afacerilor Externe

Informaţii suplimentare:Stadiul îndeplinirii principalelor criterii tehnice de acces în programul Visa Waiver (VWP)I. Securitatea documentelor de călătorie1. Începând cu 18 ianuarie 2010, sistemul de eliberare a paşapoartelor electronice (biometrice) a devenit funcţional la nivelul întregii ţări.2. Toate documentele de călătorie emise de statul român răspund, de asemenea, unor standarde de securitate ridicate.3. Este operaţional un mecanism de transmiterea către Interpol, în termen de 24 de ore, a informaţiilor legate de paşapoartele pierdute sau furate.II. Controlul la frontierăAu fost adoptate numeroase acte normative în vederea combaterii eficiente a activităţilor infracţionale transfrontaliere: - HG 324/2007, de aprobare a Strategiei Naţionale privind Controlul la Frontieră pentru perioada 2007-2010, conţinând măsuri de gestionare coerentă şi eficientă a frontierei de stat a României - HG 1122/2007, de aprobare a Strategiei Naţionale privind Migraţia (2007-2010), conţinând măsuri de control al migraţiei, prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale, acordarea de azil şi integrarea socială a străinilor - HG 1654/2006, de aprobare a Strategiei naţionale de combatere a traficului ilegal de persoane (2006-2010)III. Aspecte legate de imigraţie1. Implementarea la nivel naţional a formatului unic de permis de reşedinţă pe teritoriul României pentru cetăţenii statelor terţe, în conformitate cu prevederile Regulamentului CE 1030/20022. Transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor acquis-ului comunitar în domeniul aziluluiIV. Acorduri de cooperare în domenii relevante semnate sau în curs de negociere cu partea americană1. Acordul între Ministerul Internelor şi Reformei Administrative din România şi Departamentul Energiei al SUA privind cooperarea în prevenirea traficului ilicit cu materiale nucleare sau radioactive, semnat la Bucureşti, la 15 septembrie 20082. Declaraţia între Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) din România şi Departamentul Securităţii Interne din SUA privind principiile de cooperare în vederea întăririi măsurilor bilaterale de securitate pentru călătoriile internaţionale şi cerinţele Programului Visa Waiver, semnată la Washington, la 3 noiembrie 20083. Sunt în curs de finalizare negocierile cu partea americană cu privire la Memorandumul de Înţelegere între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind activitatea ofiţerilor de securitate de pe aeronave (air marshals).

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-afacerilor-externe/comunicat-de-presa-al-ministerului-afacerilor-externe15