Participarea ministrului afacerilor externe, Lazăr Comănescu, la reuniunea ministerială a Parteneriatului Estic

BUCURESTI - 23 mai 2016

Comunicat tip General in Politic

Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, a participat luni, 23 mai 2016, la reuniunea ministerială a Parteneriatului Estic (PaE/cele 28 de state membre UE cele şase state partenere: Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia, Azerbaidjan şi Belarus).

Participarea ministrului afacerilor externe, Lazăr Comănescu, la reuniunea ministerială a Parteneriatului Estic

Obiectivul reuniunii l-a reprezentat evaluarea stadiului implementării obiectivelor fixate la Summit-ul PaE de la Riga, din perioada 21-22 mai 2015, precum şi direcţiile prioritare de dezvoltare în continuare a relaţiilor UE cu statele partenere, inclusiv în perspectiva Summit-ului PaE din 2017.

Reuniunea s-a concentrat pe reafirmarea angajamentului comun al UE şi al partenerilor de a continua să promoveze Parteneriatul Estic, ca instrument de acţiune strategic al Uniunii în vecinătatea sa estică, bazat pe interese şi angajamente comune, şi pe susţinerea proceselor de reformă în statele partenere.

Au fost salutate progresele realizate în relaţia UE cu statele partenere PaE, inclusiv în ceea ce priveşte aplicarea provizorie a prevederilor AA/DCFTA în statele semnatare: Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, precum şi avansarea negocierilor noilor cadre de cooperare cu Armenia şi Azerbaidjan şi a dialogului intensificat cu Belarus.

De asemenea, a fost subliniată importanţa măsurilor de creştere a rezilienţei partenerilor, a consolidării conectivităţii (energie şi transporturi) şi contactelor inter-umane şi a mobilităţii, cu accent pe liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii Georgiei şi ai Ucrainei.

A fost evidenţiată cerinţa implementării programelor convenite în cadrul strategiei de comunicare privind Parteneriatul Estic, în susţinerea obiectivelor de modernizare şi promovare a stabilităţii în vecinătatea Uniunii.

Ministrul Lazăr Comănescu a insistat asupra unei abordări strategice mai cuprinzătoare privind viitorul PaE, salutând, în context, accentul pus pe dimensiunea de securitate.

A reiterat totodată importanţa continuării la nivelul UE a proiectelor concrete cu rezultate tangibile pentru cetăţenii din statele partenere cele mai angajate. A evidenţiat necesitatea unei atenţii politice crescute în vederea dinamizării şi eficientizării dimensiunii multilaterale a PaE.

Despre Ministerul Afacerilor Externe

Informaţii suplimentare:Stadiul îndeplinirii principalelor criterii tehnice de acces în programul Visa Waiver (VWP)I. Securitatea documentelor de călătorie1. Începând cu 18 ianuarie 2010, sistemul de eliberare a paşapoartelor electronice (biometrice) a devenit funcţional la nivelul întregii ţări.2. Toate documentele de călătorie emise de statul român răspund, de asemenea, unor standarde de securitate ridicate.3. Este operaţional un mecanism de transmiterea către Interpol, în termen de 24 de ore, a informaţiilor legate de paşapoartele pierdute sau furate.II. Controlul la frontierăAu fost adoptate numeroase acte normative în vederea combaterii eficiente a activităţilor infracţionale transfrontaliere: - HG 324/2007, de aprobare a Strategiei Naţionale privind Controlul la Frontieră pentru perioada 2007-2010, conţinând măsuri de gestionare coerentă şi eficientă a frontierei de stat a României - HG 1122/2007, de aprobare a Strategiei Naţionale privind Migraţia (2007-2010), conţinând măsuri de control al migraţiei, prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale, acordarea de azil şi integrarea socială a străinilor - HG 1654/2006, de aprobare a Strategiei naţionale de combatere a traficului ilegal de persoane (2006-2010)III. Aspecte legate de imigraţie1. Implementarea la nivel naţional a formatului unic de permis de reşedinţă pe teritoriul României pentru cetăţenii statelor terţe, în conformitate cu prevederile Regulamentului CE 1030/20022. Transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor acquis-ului comunitar în domeniul aziluluiIV. Acorduri de cooperare în domenii relevante semnate sau în curs de negociere cu partea americană1. Acordul între Ministerul Internelor şi Reformei Administrative din România şi Departamentul Energiei al SUA privind cooperarea în prevenirea traficului ilicit cu materiale nucleare sau radioactive, semnat la Bucureşti, la 15 septembrie 20082. Declaraţia între Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) din România şi Departamentul Securităţii Interne din SUA privind principiile de cooperare în vederea întăririi măsurilor bilaterale de securitate pentru călătoriile internaţionale şi cerinţele Programului Visa Waiver, semnată la Washington, la 3 noiembrie 20083. Sunt în curs de finalizare negocierile cu partea americană cu privire la Memorandumul de Înţelegere între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind activitatea ofiţerilor de securitate de pe aeronave (air marshals).

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-afacerilor-externe/participarea-ministrului-afacerilor-externe-lazar-comanescu-la-reuniunea-ministeriala-a-parteneriatului-estic