Comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne

BUCURESTI - 24 iunie 2016

Comunicat tip General in Administratie Publica, Politic, Institutii Publice

Astăzi, 24 iunie 2016, ministrul afacerilor interne, domnul Petre TOBĂ, l-a primit la sediul Ministerului Afacerilor Interne pe domnul Radu IOANID, director în cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington, întâlnirea constituind un bun prilej pentru a evalua stadiul implementării Protocolului dintre Arhivele Naționale și muzeul din SUA, precum și pentru a studia noi oportunități de colaborare între cele două instituții.

Comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne

Domnul ministru Petre TOBĂ a subliniat întreaga disponibilitate pentru a identifica noi modalități de cooperare, inclusiv prin organizarea unor sesiuni de pregătire pentru reprezentanții MAI despre Holocaust, precum și despre prevenirea și combaterea  oricăror forme de antisemitism.

Domnul Ioanid a adresat mulțumiri pentru colaborarea solidă pe care o are cu reprezentanții Arhivelor Naționale, apreciind că arhiva reprezintă memoria colectivă  a unei națiuni,  fiind de datoria noastră să ne asigurăm că istoria este cunoscută și de către generațiile viitoare, educația având un rol esențial în acest sens.

La întâlnire au mai fost prezenți reprezentanți ai Ambasadei SUA la București și domnul Alexandru Florian, director al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în România ”Elie Wiesel”.

 

Informatii de background:

Muzeul Memorial al Holocaustului este o instituție federală  a  Guvernului Statelor Unite ale Americii, a cărui principală misiune este documentarea, studiul și interpretarea istoriei Holocaustului. Muzeul colaborează cu autoritățile române pentru studierea documentelor referitoare la Holocaust. În prezent, România deține Președinția Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-afacerilor-interne/comunicat-de-presa-al-ministerului-afacerilor-interne44