MAI a dublat efectivele care au acționat în ultimele 24 de ore pentru sprijinul populației

BUCURESTI - 21 iunie 2016

Comunicat tip General in Administratie Publica, Sanatate, Social, Institutii Publice

La acest moment situația în țară s-a normalizat, nu există localități izolate sau situații de risc pentru populație. De asemenea, ultimele avertizări meteorologice de ploi au expirat astăzi, la ora 11.00.
În ultimele 24 de ore, pentru teritoriul României au fost emise 28 de atenționări și avertizări meteorologice și hidrologice, MAI intervenind în toate zonele unde s-au înregistrat efecte ale acestor fenomene periculoase.
De la ultima informare publică din cursul zilei de ieri, numărul forțelor MAI care au intervenit în sprijinul populației s-a dublat. Peste 4.000 de pompieri, polițiști și jandarmi, cu peste 1.800 de mijloace tehnice, au acționat în ultimele 24 de ore și se află încă în misiuni de sprijinire a populației și îndepărtare a efectelor acestor fenomene meteorologice și hidrologice.

MAI a dublat efectivele care au acționat în ultimele 24 de ore pentru sprijinul populației

În cursul zilei de ieri au fost salvate 3 persoane aflate în situații de risc. De asemenea, toate cele 400 de persoane evacuate preventiv în ultimele 3 zile s-au reîntors la locuințe.

În județele afectate de inundații, viituri și furtuni, a început procedura de evaluare a pagubelor.

În localitățile Cuci și Dătășeni din județul Mureș, prin efortul angajaților MAI, al voluntarilor și al autorităților locale, până în acest moment s-a reușit refacerea a peste 50% dintre casele afectate, fiind asigurată alimentarea cu energie electrică a comunităților.

Forțele suplimentare detașate în județul Hunedoara rămân dislocate în continuare pentru a ajuta la înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice și hidrologice.

Ministerul Afacerilor Interne monitorizează în continuare situația din teren prin Centrul Național de Conducere Integrată care informează permanent conducerea MAI.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-afacerilor-interne/mai-a-dublat-efectivele-care-au-actionat-inultimele-24-de-ore-pentru-sprijinul-populatiei