Exerciţiul multinaţional "Danube Express"

BUCURESTI - 2 octombrie 2014

Comunicat tip General in Administratie Publica, Institutii Publice

Ceremonia de deschidere a exerciţiului multinaţional "Danube Express" va avea loc luni, 6 octombrie, începând cu ora 10.00, în Poligonul Smârdan din judeţul Galaţi.

Exerciţiul multinaţional

            În perioada 6-18 octombrie, peste 1.000 de militari şi 400 de mijloace tehnice din unităţi ale Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor”, elemente de sprijin din cadrul Forţelor Terestre, precum şi detaşamente aparţinând forţelor armate ale Marii Britanii şi Statelor Unite ale Americii, vor participa la exerciţiul tactic cu trageri de luptă, cu armamentul individual, în Poligonul Smârdan.

            Scopul exerciţiului constă în dezvoltarea şi menţinerea nivelului de instruire al militarilor şi creşterea nivelului de interoperabilitate între structurile participante, prin aplicarea tacticilor, tehnicilor şi procedurilor specifice NATO.

            Scenariul exerciţiului este unul fictiv, bazat pe ducerea luptei de apărare pe poziţii de către o grupare de forţe constituită din subunităţi de infanterie mecanizată, tancuri şi artilerie, cu sprijinul forţelor aeriene.

            Jurnaliştii care doresc să asiste la ceremonie sunt rugaţi să transmită datele de contact (nume, prenume, serie şi număr carte de identitate şi legitimaţie de presă, redacţia şi telefon/e-mail de contact),  pe adresa de e-mail relatii.publice01270@forter.ro, până la data de 3 octombrie, ora 20.00.

            Accesul jurnaliştilor în Poligonul Smârdan (sat Cişmele, comuna Smârdan, judeţul Galaţi) se va face luni, 6 octombrie, între orele 9.00-9.30.

            Persoană de contact: căpitan Daniel Nistor 0742.012.806.

Despre Ministerul Apararii Nationale

Ministerul Apărării Naționale (MApN) este organul de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului României, prin care este condusă activitatea în domeniul apărării naționale, potrivit prevederilor legii și strategiei de securitate națională, pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale a țării și democrației constituționale.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-apararii-nationale/exercitiul-multinational-danube-express