Întrevederea ministrului apărării naţionale, Mihnea Motoc, cu ministrul italian al apărării, Roberta Pinotti

BUCURESTI - 5 februarie 2016

Comunicat tip General in Administratie Publica, Politic

În marja Reuniunii miniştrilor apărării din statele membre ale Uniunii Europene, ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, s-a întâlnit, la Amsterdam, cu ministrul italian al apărării, Roberta Pinotti.
Agenda discuţiilor a inclus subiecte referitoare la cooperarea bilaterală în domeniul apărării, priorităţile de colaborare în cadrul Politicii de Securitate şi Apărare Comună şi la colaborarea în cadrul NATO.

Întrevederea ministrului apărării naţionale, Mihnea Motoc, cu ministrul italian al apărării, Roberta Pinotti

Întâlnirea s-a axat pe stabilirea unui nou cadru legal de cooperare în domeniul apărării între cele două state, prin semnarea Memorandumului de Înţelegere între Ministerul Apărării Naţionale din România şi Ministerul Apărării al Republicii Italiene.

Memorandumul reflectă atât noile realităţi ale cooperării bilaterale cât şi statutul României de membru al NATO şi al UE, deschizând posibilitatea colaborării româno-italiene în domenii cum ar fi: managementul şi planificarea apărării, pregătirea personalului militar şi civil, controlul armamentelor şi dezarmarea, apărarea cibernetică în domeniul militar, şi activităţi economico-militare şi tehnico-ştiinţifice.

Despre Ministerul Apararii Nationale

Ministerul Apărării Naționale (MApN) este organul de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului României, prin care este condusă activitatea în domeniul apărării naționale, potrivit prevederilor legii și strategiei de securitate națională, pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale a țării și democrației constituționale.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-apararii-nationale/intrevederea-ministrului-apararii-nationale-mihnea-motoc-cu-ministrul-italian-al-apararii-roberta-pinotti