Fonduri europene pentru drumurile din Bistriţa-Năsăud

BUCURESTI - 15 mai 2017

Comunicat tip General in Administratie Publica, Social, Logistica/Transport

Infrastructura rutieră din judeţul Bistriţa-Năsăud va fi modernizată prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 (POR), gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE).

Fonduri europene pentru drumurile din Bistriţa-Năsăud

Contractul de finanţare a fost semnat astăzi, 13 mai, de către doamna viceprim-ministru Sevil Shhaideh şi vizează modernizarea DJ 172D: Mureşenii Bârgăului (DN17) – Lac Colibiţa – Colibiţa – Bistriţa Bârgăului (DN17) – (DN17) Josenii Bârgăului – Strâmba – Ilva Mică (DN17D) – Poiana Ilvei – Măgura Ilvei – Ilva mare – Lunca Ilvei – limita jud. Suceava, jud. Bistriţa-Năsăud. La întâlnire au mai participat Liviu Dragnea – preşedintele Camerei Deputaţilor şi Radu Moldovan – preşesintele Consiliului Judeţean Bistriţa.

Prin proiect vor fi modernizaţi şi reabilitaţi 49,917 km de drumuri judeţene conectate la reţeaua transeuropeană de transport (TEN-T), situate în proximitatea drumului european E 58, se vor construi 42 de staţii de transport public de călători şi 12,819 km de piste pentru biciclişti, beneficiari fiind 23.506 locuitori.

Durata de implementare a proiectului este de 62 de luni, iar valoarea totală a investiţiei este de 191.201.271,50 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile alocate de MDRAPFE - AM POR este de 167.680.075,96 de lei (reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului).

Dacă ne raportăm la alocarea totală de 8,1 miliarde euro prin POR, din care, pentru drumuri judeţene sunt disponibile 1,06 miliarde euro pentru cei 2.120 km propuşi spre reabilitare/modernizare, suma alocată regiunii NV, în valoare de 858 milioane euro, reprezintă 10,5 % din alocarea totală, din care pentru drumuri judeţene 116 milioane  euro, adică 10,8 % din alocarea totală. În concluzie, proiectul Consiliului Judeţean Bistriţa de peste 42 milioane euro, din care valoare eligibilă 38 milioane euro, reprezintă  32% din valoarea alocată regiunii.

Fondurile alocate României de Uniunea Europeană reprezintă o resursă foarte importantă pentru dezvoltarea economiei şi a societăţii în general, iar creşterea gradului de absorbţie constituie o prioritate absolută a Guvernului.Acesta este primul contract din categoria drumuri judeţene reabilitate şi modernizate cu finanţare prin POR.

De asemenea, pe lângă fondurile europene, aveţi la dispoziţie Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) care reprezintă o sursă de finanţare la fel de importantă. Judeţul Bistriţa are alocate, pentru proiectele din PNDL etapa a II-a, fonduri cu o valoare estimată la 150 mil euro” a menţionat doamna Shhaideh.

Informaţii generale 

    În Programul de Guvernare sunt prevăzute, prin intermediul Programului Operațional   

    Regional, 8.25 miliarde euro pentru îndeplinirea unor obiective precum:

·         3.000 de IMM-uri sprijinite pentru construcția/ modernizarea și extinderea spațiului de producție/servicii IMM, inclusiv dotare cu instalații, echipamente (inclusiv sisteme IT), utilaje, mașini, inclusiv noi tehnologii.

·         peste 100.000 gospodării reabilitate termic;

·         peste 45 monumente istorice reabilitate;

·         3 spitale regionale noi construite;

·         122.000 de elevi, studenţi care vor beneficia de infrastructura educaţională  modernizată;

·         peste 5,76 milioane de hectare cadastrate;

·         2.100 km de drumuri județene modernizate pentru 1 milion de cetățeni;

·         280 de ambulatorii si 35 de unităţi de primiri urgenţe reabilitate/ modernizate /extinse

·         peste 270.000 de personae care vor beneficia de construcția / reabilitarea / modernizarea / extinderea / dotarea centrelor comunitare integrate socio-medicale

·         2.500 de IMM-uri sprijinite pentru construcția / modernizarea și extinderea spațiului de producție/servicii IMM, inclusiv dotare cu instalații, echipamente (sisteme IT), utilaje, mașini, noi tehnologii.

Directia Comunicare

Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene

Bd. Libertatii nr. 16, Latura Nord, sector 5, cod 050706, Bucuresti

Tel. +40-37-211.1499

Site-uri: www.mdrap.ro, 

www.fonduri-ue.ro 

Facebook: MinisterulDezvoltarii, 

FonduriEuropeneTwitter: eDezvoltare,

 FonduriEuropene YouTube: eDezvoltare  

Slideshare: eDezvoltare 

Issuu  LinkedIn

Wikipedia

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ministerul-dezvoltarii-regionale-si-administratiei-publice/fonduri-europene-pentru-drumurile-din-bistrita-nasaud