MIRA TELECOM recrutează tineri ingineri la Târgul de Joburi pentru studenți și absolvenți 2012

BUCURESTI - 17 mai 2012

Comunicat tip Produse / Servicii in Stiinta / Cercetare, Tehnologie, HR

În perioada 15 – 16 mai 2012, clădirea Rectoratului din Universitatea Politehnica București a găzduit Târgul de Joburi pentru studenți și absolvenți, organizat anual de către Uniunea Națională a Studenților din România. MIRA TELECOM a participat cu şase oferte de joburi dedicate tinerilor absolvenți și studenților în ultimul an sau masteranzilor.

MIRA TELECOM la Targul de Joburi pentru studenti si absolventi 2012

MIRA TELECOM la Targul de Joburi pentru studenti si absolventi 2012

Posturile scoase la concurs – Inginer Vânzări, Inginer Ofertare, Software Test Engineer, C# Video Software Engineer, Junior C# Engineer, Security Systems Engineer – fac parte din categoria entry level și vizează absolvenți specializați în profilurile: electronică, energetică, electrotehnică, automatică sau matematică. În afară de abilitățile tehnice specifice posturilor, MIRA TELECOM este interesată de buni cunoscători ai limbii engleze, cu inițiativă și abilități de muncă în echipă. Mai multe detalii despre oferta MIRA TELECOM găsiți pe site-ul evenimentului http://www.job.unsr.ro/mira_telecom.php.

“MIRA TELECOM rămâne fidelă valorilor care au consacrat-o ca o companie de top: susținerea performanței academice, mai ales în zona de cercetare și investițiile susținute în resurse umane, mai ales în tineri. Mizăm pe viitor și avem mare încredere în tinerii profesioniști proaspăt ieșiți de pe băncile facultăților. Ne asumăm încă o dată deviza noastră – Quality work comes from quality people – și sperăm că prin această participare la târg dăm un semnal pozitiv, să încurajăm și alte companii să investească în tineri în condițiile în care aceștia reprezintă un procent îngrijorător din rândul șomerilor cu calificări superioare” a declarat Stelian Ilie, Președintele MIRA TELECOM.

Târgul de joburi pentri studenți și absolvenți 2012 este singurul adresat exclusiv studenților și absolvenților de studii superioare, indiferent de anul de studiu – licenţă, masterat, doctorat – care sunt în căutarea unui loc de muncă. Scopul său este să asigure companiilor participante o platformă comună prin care se pot implica în formarea studenților, ca viitori angajați, prin oferirea unor poziții de internship sau locuri de muncă.

Organizatorul târgului, Uniunea Națională a Studenților din România, este cea mai mare federație studențească la nivel național, înființată în anul 2006, care reunește 57 de organizații studențești locale, reprezentând studenții a 21 de universități din 14 orașe.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/mira-telecom/mira-telecom-recruteaz-tineri-ingineri-la-trgul-de-joburi-pentru-studeni-i-absolveni-2012