ARTA PE ÎNŢELESUL CELOR MICI Programe la muzeu pentru copii şi părinţi

BUCURESTI - 5 mai 2005

Comunicat tip General in Arta & Entertainment

Ca urmare a numeroase solicitări din partea publicului, Secţia Educaţie, Relaţii Publice şi Proiecte Culturale a Muzeului Naţional de Artă al României a decis mărirea numărului de programe pentru familii organizate la sfârşitul săptămânii. Astfel, în fiecare lună se vor desfăşura câte două programe pentru fiecare din cele trei gupe de vârstă.
Programarea pentru participarea la programele pentru familii este obligatorie şi se face la telefonul 314 81 19.

În luna mai acestea au loc după cum urmează:
·sâmbătă, 7 mai şi duminică, 8 mai, ora 11.00, programe pentru copii între 6 şi 8 ani, în cadrul expoziţiei temporare Arta chiliană traversând frontierele. 78 de artişti contemporani;
·sâmbătă, 14 mai şi duminică, 15 mai, ora 11.00, programe pentru copii între 10 şi 14 ani, în cadrul expoziţiei temporare Arta chiliană traversând frontierele. 78 de artişti contemporani;
·sâmbătă, 21 mai şi duminică, 22 mai, ora 11.00, programe pentru copii între 8 şi 10 ani, în cadrul Galeriei de Artă Europeană;

Programele au drept scop familiarizarea copiilor cu operele de artă şi îmbunătăţirea relaţiilor interumane între grupul de participanţi la program şi fiecare copil în parte. Prezenţa părintelui este obligatorie iar implicarea acestuia este solicitată pe parcursul programului. Acesta constă într-o vizită activă în expoziţie sau galerie şi un atelier de creaţie, în care copiii aplică tehnici sau teme observate pe parcursul vizitei. Astfel copiii învaţă despre artă într-un cadru special, prin intermediul unor discuţii interactive şi interdisciplinare, care stimulează imaginaţia şi creativitatea. Satisfacţii vor fi şi pentru părinţi care, pe lângă împărtăşirea unei experienţe deosebite alături de copii, au ocazia să aprecieze avantajele acestui tip de educaţie. Pentru că la Muzeul Naţional de Artă al României artă, educaţie şi distracţie sunt termeni care se implică reciproc.

Despre Muzeul National de Arta al Romaniei

Muzeul Naţional de Artă al României,
Calea Victoriei 49-53
314 81 19
Alina Patru,
Sectia Educaţie, Relaţii Publice şi Proiecte Culturale
Telefon: 314 81 19

alina.patru@art.museum.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/muzeul-national-de-arta-al-romaniei/arta-pe-intelesul-celor-miciprograme-la-muzeu-pentru-copii-si-parinti