AL 8-LEA CONGRES INTERNAȚIONAL DE ZOOLOGIE AL MUZEULUI „GRIGORE ANTIPA"

BUCURESTI - 15 noiembrie 2016

Comunicat tip General in Arta & Entertainment, Educatie / Cultura, Stiinta / Cercetare, Institutii Publice

MUZEUL NAȚIONAL DE ISTORIE NATURALĂ „GRIGORE ANTIPA”, în parteneriat cu UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI – Facultatea de Biologie, Departamentul de Biochimie și Biologie Moleculară și ACADEMIA ROMÂNĂ – Secția de Științe Biologice vă invită la Al 8-lea Congres Internațional de Zoologie al Muzeului „Grigore Antipa” (CZGA 2016).

AL 8-LEA CONGRES INTERNAȚIONAL DE ZOOLOGIE AL MUZEULUI „GRIGORE ANTIPA

 Evenimentul va avea loc în perioada 16-19 noiembrie 2016 la BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMÂNE (amfiteatrul Ion Heliade Rădulescu) din București, Calea Victoriei nr. 125 și se va bucura de prezența a numeroși specialiști din țară și de peste hotare.

Ediția din 2016 aduce în atenția specialiștilor lucrări cu specific zoologic din următoarele arii tematice: taxonomie, faunistică, zoogeografie, filogenie, evoluție și sistematică, paleontologie, ecologie, specii invazive, parazitismul în regnul animal, conservarea biodiversităţii precum și cercetarea şi valorificarea patrimoniului muzeal de ştiinţele naturii.

Dintre invitații speciali ai Congresului care vor prezenta cele mai noi descoperiri din domeniul zoologiei putem aminti următorii specialiști de renume internațional:

Dr. Nesrine AKKARI

    – Departamentul de Zoologie (Nevertebrate), Muzeul de Istorie Naturală din Viena, Austria;

Dr. Zeev ARAD

      – Departamentul de Biologie, Technion - Institutul Tehnologic Israelian, Haifa, Israel;

Dr. Dan COGĂLNICEANU

    – Universitatea ”Ovidius” din Constanța, România;

Dr. Zoltán CSIKI-SAVA

      – Departamentul de Geologie, Facultatea de Geologie și Geofizică, Universitatea din București, România;

Dr. Carsten NOWAK

      – Grupul pentru Conservare Genetică, Institutul de Cercetare Senckenberg și Muzeul de Istorie Naturală din Frankfurt, Germania;

Dr. Erkki LEPPÄKOSKI

      – Universitatea Åbo, Turku, Finlanda;

Dr. Marina MALYUTINA

      – Institutul de Biologie Marină ”A.V. Zhirmunsky”, Academia Rusă de Științe, Vladivostok, Rusia;

Dr. Lajos RÓZSA

      – Grupul de Cercetare Ecologică MTA-ELTE-MTM, Academia Ungară de Științe, Ungaria;

Dr. Marius STOICA

    - Departamentul de Geologie, Facultatea de Geologie și Geofizică, Universitatea din București, România.

„Anul acesta are loc a opta ediție consecutivă a Congresului Internațional de Zoologie, în care reușim să strângem la București cercetători de renume internațional, cu realizări remarcabile în domeniul zoologiei, iar acest lucru confirmă încă o dată faptul că cercetarea pe care o facem în cadrul Muzeului nostru este valoroasă și apreciată”, susține directorul Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Dr. Luis Ovidiu Popa.

În cele trei zile ale Congresului vor fi susținute 39 de comunicări orale și vor fi prezentate 72 postere. Numărul participanţilor la acest important eveniment se ridică la peste 150 de persoane, directori de muzee, profesori universitari, cercetători ştiinţifici şi muzeografi din România, Algeria, Armenia, Austria, Bulgaria, Finlanda, Franța, Israel, Italia, Polonia, Moldova, Olanda, Ungaria, SUA, Mexic, Rusia, Slovacia, Portugalia și Germania.

Detalii pe: www.czga.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”: https://www.facebook.com/muzeulantipa

Despre Muzeul Antipa

Muzeul Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” este o veche instituţie culturala, de educaţie şi cercetare ştiinţifică. In ultima vreme muzeul se remarcă prin dinamism, organizând manifestări inedite, interactive, pentru vizitatori de toate vârstele.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/muzeul-national-de-istorie-naturala/al-8-lea-congres-interna-ional-de-zoologie-al-muzeului-grigore-antipa