Muzeul „Antipa” – primul muzeu carbon neutru din Europa

BUCURESTI - 16 iunie 2014

Comunicat tip General in Educatie / Cultura, Institutii Publice

În acest an, de Ziua Internațională a Mediului, pe 5 iunie 2014, Muzeul „Antipa” a devenit, în mod oficial, primul muzeu carbon neutru din Europa.

Muzeul „Antipa” – primul muzeu carbon neutru din Europa

Pentru a minimaliza impactul asupra mediului, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și-a compensat, cu ajutorul partenerilor de la Carbon Solutions Global, amprenta de carbon aferentă anului 2013, contribuind, astfel, la dezvoltarea unui proiect verde.

Amprenta de carbon reprezintă efectul cumulativ al diferitelor activități umane asupra mediului, adica impactul pe care oamenii îl au asupra planetei. Gazele cu efect de seră sunt compuse din dioxid de carbon (CO2), metan (CH4), oxid de azot (N2O), hexafluorură de sulf (SF6), hidrofluorocarburi (HFC) şi perfluorocarburi (PFC).

Calculul amprentei de carbon urmează metodologia și ghidările furnizate de către Protocolul WBCSD (World Business Council for Sustainable Development) cu privire la gazele cu efect de seră.

Muzeul National de Istorie Naturala “Grigore Antipa” a oferit date cu privire la activitatea înregistrată de-a lungul anului 2013. Indicii luați în considerare în procesul evaluării sunt urmatorii: suprafața totală a muzeului, consumul de energie electrică, consumul de gaz, deplasările făcute cu maşina muzeului, gestionarea deşeurilor, site-ul şi pagina de Facebook a muzeului, călătoriile în scop business şi zborurile. În urma evaluării, a reieșit că Muzeul National de Istorie Naturala “Grigore Antipa” a inregistrat emisii totale de gaze cu efect de sera echivalente cu 404 tone CO2e. Carbon Solutions Global a compensat în numele Muzeului, amprenta de carbon aferentă anului 2013, folosind credite de tip VCS (Verified Carbon Standard) din cadrul Proiectului Eolian “Hebei Yuxian” din China.

 

  

Sponsori: LeoBurnett, The Geeks, EmailWing, Carbon Solutions Global

Parteneri media: Unitedmedia, Calendar Evenimente, comunicatedepresa.ro, Centruldepresa.ro, Terra Magazin, Doxi, Pipo, Oraşul Meu, Grădinite.com, Prokid.ro, GoKID.ro, Salut Bucureşti, inParc, mamica.ro, MediaIQ, Zeppelin, Revista Ioana, melc-codobelc.ro, agendacopiilor.wordpress.com, EduRomania – Portalul educației din România, HotNews, SmartWoman

Despre Muzeul Antipa

Muzeul Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” este o veche instituţie culturala, de educaţie şi cercetare ştiinţifică. In ultima vreme muzeul se remarcă prin dinamism, organizând manifestări inedite, interactive, pentru vizitatori de toate vârstele.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/muzeul-national-de-istorie-naturala/muzeul-antipa-primul-muzeu-carbon-neutru-din-europa