Samsung Electronics România și Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” invită copiii la „treasure hunt” digital acest week-end

BUCURESTI - 14 noiembrie 2014

Comunicat tip General in Educatie / Cultura, Institutii Publice

Samsung Electronics România și Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” organizează, cu ocazia Zilei Patrimoniului Mondial UNESCO din România (16 noiembrie), un eveniment special dedicat copiilor, parte a iniţiativei „Descoperă fauna României cu ajutorul tehnologiei Samsung”. Astfel, pe 15 și 16 noiembrie 2014, începând cu ora 14.00, copiii cu vârste între 8 și 14 ani, sunt invitați să participe la „ treasure hunt -urile” prin care vor descoperi secretele faunei și florei din România, folosind tehnologia Samsung.

Samsung Electronics România și Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” invită copiii la „treasure hunt” digital acest week-end

„Parteneriatul cu Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” are deja o tradiţie, iar scopul nostru comun, atât al Muzeului, cât și al Samsung, este să le oferim vizitatorilor o experiență unică cu natura, prin intermediul tehnologiei. De aceea, în 2013, am lansat, împreună, prima expoziție digitalizată permanentă de fluturi la Muzeul „Antipa”, iar anul acesta ne-am bucurat să le oferim copiilor o lecție interactivă despre fauna României, în Smart Classroom-ul inaugurat aici”, a declarat Mihaela Stănoiu, Marketing Manager Samsung Electronics România.

 

În urma parteneriatului pe care Samsung România l-a încheiat cu Muzeul „Antipa”, soluția Samsung Smart Classroom implementată include un e-board și 16 tablete. Dispozitivele au fost puse la dispoziție pentru desfășurarea unor cursuri interactive, în cadrul cărora cei mici vor afla lucruri inedite despre animalele și speciile rare, conservate în colecțiile științifice ale Muzeului. Mai mult, tehnologia Samsung a permis digitalizarea unor colecții de fluturi cu specii extrem de rare, care, din motive de siguranță, nu pot fi expuse fizic în Muzeu. Acum, acestea pot fi vizionate în format digital în cadrul Muzeului „Antipa”.

 

Weekend -ul acesta, Samsung și Muzeul „Antipa” invită copiii să participe la mai multe „vânători de comori”, cu ajutorul tehnologiei dezvoltată special pentru a le capta și menține interesul. Totodată, dispozitivele tehnologice îi vor ajuta pe aceștia să memoreze mai mult și mai bine informațiile pe care le vor afla la Muzeu.

 

Proiectul este susţinut de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Despre Muzeul Antipa

Muzeul Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” este o veche instituţie culturala, de educaţie şi cercetare ştiinţifică. In ultima vreme muzeul se remarcă prin dinamism, organizând manifestări inedite, interactive, pentru vizitatori de toate vârstele.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/muzeul-national-de-istorie-naturala/samsung-electronics-romania-i-muzeul-na-ional-de-istorie-naturala-grigore-antipa-invita-copiii-la-treasure-hunt-digital-acest-week-end