CINE E URMĂTOAREA VICTIMĂ?

BUCURESTI - 23 martie 2004

Comunicat tip General in Social

Misiunea Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM) în România publică rezultatele a două programe de prevenire a traficului de fiinţe umane şi a migraţiei ilegale desfăşurate în 2003.

Misiunea Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM) în România publică rezultatele a două programe de prevenire a traficului de fiinţe umane şi a migraţiei ilegale desfăşurate în 2003.
Cercetarea sociologică la nivel naţional cu privire la vulnerabilitatea tinerelor din România faţă de traficul de fiinţe umane a identificat factorii de risc şi distribuţia geografică şi socială a vulnerabilităţii, relevând că 6-12 la sută din totalul tinerelor cu vârste între 15 şi 25 de ani care locuiesc în familie prezintă unui risc ridicat de a deveni victime ale traficului. Tinerele vulnerabile provin, în general, din familii monoparentale rezidente în oraşe de dimensiuni medii, în special din Moldova şi Transilvania. Vulnerabilitatea lor este alimentată de dorinţa puternică de a-şi găsi un loc de muncă în străinătate, chiar şi în condiţiile încălcării regulilor oficiale şi neoficiale.
Patru personalităţi ale presei audiovizuale – Andreea Marin, Mihaela Rădulescu, Dana Războiu şi Mircea Radu – au acceptat să se adreseze tinerelor vulnerabile, precum şi publicului larg, în filmul “Vedete din România împotriva sclaviei moderne”. Filmul va fi distribuit în 2004.
Al doilea proiect a avut drept obiectiv prevenirea migraţiei ilegale din România în statele Uniunii Europene. OIM publică raportul de cercetare privind percepţia populaţiei adulte din România asupra riscurilor migraţiei ilegale în Uniunea Europeană. Cercetarea arată că 15 la sută dintre respondenţi îşi exprimă dorinţa de a călători în străinătate pentru muncă, în timp ce 4 la sută intenţionează să părăsească definitiv ţara. Migraţia temporară pentru muncă este predominantă în compoziţia fluxurilor migratorii din România. Cercetarea indică, de asemenea, că migranţilor le lipsesc informaţii esenţiale despre procesul de migraţie. Lipsa de informaţie conduce la o apreciere incorectă a riscurilor şi se constituie într-una din principalele cauze ale migraţiei ilegale.
Campaniile OIM de informare asupra riscurilor traficului de fiinţe umane şi ale migraţiei ilegale au beneficiat de sprijinul financiar al Guvernului Norvegiei şi al Guvernului Belgiei.

Despre Organizatia Internationala pentru Migratie, Misiunea din Romania

Având în componenţă 101 state membre şi 33 de state cu statut de observator şi beneficiind de suportul unei largi varietăţi de organizaţii reprezentând societatea civilă, OIM este dedicată principiului conform căruia migraţia umană organizată aduce beneficii atât migranţilor, cât şi societăţii. Ca organism interguvernamental, OIM acţionează împreună cu partenerii săi din comunitatea internaţională pentru respectarea reală a demnităţii şi bunăstării migranţilor, pentru încurajarea dezvoltării sociale şi economice prin migraţie, pentru acordarea de asistenţă operaţională pe probleme de migraţie şi pentru promovarea înţelegerii problemelor migraţiei.
Daniel Kozak, Cristian Ionescu, Ofiteri de informatii publice, tel.: 231 31 79, fax: 230 36 14
dani@iom.int

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/organizatia-internationala-pentru-migratie-misiunea-din-romania/cine-e-urmatoarea-victima2