Noua Republică a depus la Parlament Legea asimilării plagiatului cu înşelăciunea

BUCURESTI - 11 septembrie 2015

Comunicat tip General in Educatie / Cultura, ONG, Politic, Social, Juridic, Institutii Publice

Se propune modificarea Codului penal care să prevadă aplicarea unei pedepse cu închisoarea sau amendă penală şi retragerea diplomei sau titlului obţinut prin plagiat, dacă utilizarea plagiatului a avut un rol determinant în acordarea acelei diplome sau titlu.

Noua Republică a depus la Parlament Legea asimilării plagiatului cu înşelăciunea

În data de 8 septembrie 2015 Partidul Noua Republică a depus la Parlament, prin senatorul său Valeriu Todirașcu, o inițiativă legislativă privind asimilarea în Codul penal a plagiatului cu înșelăciunea.

Detalii aici: https://www.tody.ro/document/2015-09-08-Senator-Valeriu-Todirascu-initiativa-legislativa-Asimilarea-in-Codul-penal-a-plagiatului-cu-inseleciunea

Acum plagiatul poate fi pedepsit în România doar pentru furt intelectual și numai în cazul în care autorul lucrării reclamă așa ceva, conform Legii nr.8/1996 a drepturilor de autor și drepturile conexe.

Rămân, însă, nepedepsite de Codul penal restul efectelor produse de plagiat, care generează un conflict major în societate, generând următoarele prejudicii pentru întreaga societate:

- pervertește sensul cercetării oneste și înţelesul public al meritului academic  prin valoare individuală şi muncă cinstită asiduă;

- pervertește procesul de obținere pe cale cinstită a diplomelor omologe, unde deţinători de diplome obţinute cinstit, se văd apreciaţi și comparați la grămadă cu plagiatorii;

- pervertește recunoașterea pe plan internațional a diplomelor şi titlurilor obţinute în România, ceea ce ar reprezenta o sancţiune severă, nemeritată, pentru cei care îşi obţin titlurile respective pe merit;

- pervertește orice competiție onestă în procesul de participare și câștigare prin fraudă în cadrul concursurilor organizate pentru ocuparea de posturi.

Comisia Europeană a fost solicitată în anul 2014 să se pronunțe dacă plagiatul, utilizat pentru obţinerea unei diplome sau titlu academic este incriminat ca înşelăciune în ţările membre UE şi dacă acest tip de sancţionare ar fi util să fie generalizat în UE pentru reducerea numărului de diplome şi titluri academice obţinute printr-o astfel de fraudă, iar în septembrie 2014 a emis următorul răspuns, din partea fostului Vicepreședintele al Comisiei Europene pe probleme de justiţie, Doamnei Viviane Reding:

”Voi răspunde îngrijorărilor exprimate cu privire la combaterea plagiatului comis în scopul obţinerii unei diplome sau a unui titlu academic. Comisia Europeană este de acord că acest comportament este dăunător nu doar pentru autorul lucrării plagiate, ci şi pentru instituţiile care conferă plagiatorului avantajul nemeritat”.

Detalii aici: http://www.tody.ro/document/2014-06-19-Raspunsul-comisarului-UE-Viviane-Reding-despre-asimilarea-plagiatului-cu-inselaciunea

Legea trebuie să pedepsească plagiatul indiferent dacă autorul originalului se consideră sau nu prejudiciat sau dacă reclamă sau nu furtul intelectual, pentru că plagiatorul obţine un beneficiu prin fraudă, în dauna societăţii în ansamblul său şi al tuturor celor care au obținut diplome omologe pe cale cinstită.

Inițiative legislative similare ale Noii Republici, pentru asimilarea plagiatului cu înșelăciunea, au făcut obiectul dezbaterii parlamentare în anii 2013-2015 dar prin ocolirea procedurii de solicitare a unui aviz consultativ de la Consiliului Superior al Magistraturii, așa cum prevede Legea nr.317/2004 privind CSM, la Art.38: „Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea Autorităţii judecătoreşti”.

Din aceste motive a fost redepusă la Parlament actuala inițiativă legislativă privind plagiatul.

Cetăţenii vor fi, astfel, protejaţi de lege împotriva efectelor fraudării prin plagiat.

Partidul Noua Republică

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/partidul-noua-republica3/noua-republica-a-depus-la-parlament-legea-asimilarii-plagiatului-cu-inselaciunea